Feroviari, doriți în Liga 2

21 Jan. 2010, 19:00 Pregătiri, amicale
Feroviari,** doriți în Liga 2

Exclusă din competiție în toamnă, CFR Timișoara a început
pregătirile pentru primăvară, când va evolua doar la „Municipiu”.
Alb-vișiniii nu duc însă lipsă de oferte, iar mai mulți tineri
jucători de la Gara Mare sunt doriți în teste la alte formații.

Dacă Dragodan, Molcuț și Tache s-au aflat în pregătiri cu
Fortuna Covaci, „Dacii liberi” arătându-și interesul și pentru
fundașul Constantin Popa, cea mai interesantă ofertă vine din
Belgia. Astfel, portarul Grațian Rain ar putea ajunge la o echipă
din eșalonul secund al țării din Benelux.

Posibilități există și pentru alți componenți ai lotului, care
sunt doriți măcar în probe la formații din primele trei eșaloane
din România. În cazul în care nu se concretizează ofertele,
„Leoparzii vișinii” pot ajunge și la cealaltă formație pregătită de
antrenorul Florin Bugar, Știința Ghiroda din Liga a IV-a Timiș.

„Am început pregătirile și ne antrenăm zilnic aici
la Timișoara cu un lot de 16-21 de jucători în funcție de cum au
băieții examene. Există interesul unor cluburi pentru tinerii
noștri jucători, dar nimic concret deocamdată. La vară vrem să ne
înscriem în Liga a III-a, dar avem nevoie de sprijin pentru
asta”
, Florin Bugar, antrenor CFR Timișoara

Procesul pentru
stadion

Luni 25 ianuarie va avea loc un nou termen în litigiul pentru
drepturile asupra stadionului CFR. Omul de afaceri Dorel Gheorghiu
spune că terenul îi aparține, în timp ce Regionala CFR susține că
terenul a fost vândut în mod ilegal către omul de afaceri. Avocatul
Adrian Gârbovean a acuzat interesele financiare pentru terenul
evaluat de acesta la circa 30 milioane euro.

Articol scris de Cornel
BIHOLARI

21 Jan. 2010, 19:00 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă