Toți cei patru jucători noi care s-au prezentat la primul
antrenament al Petrolului în 2010, Daniel Oprița, Ionuț Neagu,
Florin Plămada și Alexandru Brânză au semnat contracte valabile
până la vară.
Potrivit antrenorului Valeriu Răchită, Daniel Oprița primise o
ofertă din Liga I, însă a preferat Petrolul. „N-a fost
nevoie de prea multe negocieri, ne-am înțeles foarte repede. Despre
Oprita chiar pot să spun ca m-a impresionat, pentru că era la mine
în birou atunci când a primit o ofertă de la o formație din Liga I,
evident mai avantajoasă, dar a refuzat-o, preferând să rămână aici,
să joace și să tragă tare pentru a reveni la forma din
trecut”, a spus Rachită.
Șerban, selecționat la lot
Portarul George Șerban ratează cantonamentul de la Predeal, care
începe luni, fotbalistul fiind convocat pentru o acțiune a lotului
național de juniori U16, constând într-un stagiu de pregătire la
Mogoșoaia și, apoi, un turneu în străinătate.
Radchenko, ultimul sosit
În cursul nopții de sâmbătă, a ajuns la Ploiești și ucraineanul
Roman Radchenko. Acesta joacă atacant și este născut pe data de 28
octombrie 1981. Radchenko măsoară 1.92 m, are dublă cetățenie,
ucraineană și moldoveană, iar ultima dată a evoluat la formația de
ligă secundă PFK Oleksandria. Acesta a mai jucat la Arsenal Kiev,
SKA – Energia Khabarovsk (Rusia) și Torpedo Zhodino
(Belarus).
Articol scris de Ciprian
RADU