Decarul „marinarilor” acuză o accidentare, care ieri l-a
împiedicat să alerge și care îi pune în pericol prezența pe teren
până la finalul turului. Antrenorul interimar Gică Butoiu a oprit
în cantonament 19 jucători.
„Cristocea se resimte după accidentarea de la
Galați. A suferit un traumatism muscular la coapsa dreaptă, iar
ieri a încercat o alergare liniară, dar nu a putut”,
a declarat, pentru „Cuget Liber”, Mircea Crețu, doctorul
Farului.
„Vasile a vrut să revină mai repede după acea
accidentare, dar a cedat, aceasta și din cauza terenurilor grele.
Va efectua un examen medical pentru a vedea ce șanse are să joace
în etapa viitoare și în ultima”, a arătat și
Butoiu.
Alături de Cristocea, în lotul pentru meciul cu Tricolorul
Breaza, din etapa a 15-a a Ligii a II-a, nu a fost inclus nici
portarul Florin Dobre, rezerva lui Sardescu de la ultimele partide.
Dobre se confruntă cu probleme sciatice și a fost înlocuit cu Vlad
Neagu. De asemenea, e absent și fundașul Diogo da Silva (ruptură
musculară), care a încheiat deja turul, iar zilele acestea va și
pleca acasă, în Portugalia.
Butoiu a stabilit lotul ieri la prânz, după antrenament, când
echipa a intrat în cantonament. Antrenorul interimar s-a oprit la
19 fotbaliști, urmând a renunța până la meci la un jucător, Mansur
sau Leu. Lotul complet este: Sardescu, Vl. Neagu – portari; Mățel,
Papp, Barbu, Gaston, Pașcovici – fundași; Andrade, M. Soare, B.
Andone, B. Teekloh, Păcuraru, Rusmir, C. Matei, Mansur, L. Leu –
mijlocași; Chico, M. Ene, Fatai – atacanți.
La antrenamentul de ieri, Butoiu l-a chemat de la echipa a doua
pe fundașul Ionuț Călin, pentru a avea 20 de jucători la
dispoziție.
„Chiar dacă Tricolorul e penultima în clasament,
meciul nu va fi ușor. Sperăm să ne revenim după eșecul de la Rm.
Sărat. Eu am avut șase zile de pauză, motiv pentru care mi-a fost
puțin greu la cele două antrenamente pe care le-am efectuat, dar
vreau să ajut echipa și chiar să dau gol. Avem ca obiectiv nouă
puncte din nouă până la finalul turului, cu care putem prinde locul
doi. Teoretic, am putea să ajungem și pe unu, dar e mai
greu„, a declarat Chico, golgeterul Farului revenind
sâmbătă după suspendarea de la Rm. Sărat.
Farul – Tricolorul Breaza se dispută mâine, de la ora 11, sub
arbitrajul brigăzii craiovene Eduard Constantinescu – Daniel
Mitruți și Adrian Popescu. Rezervă este Florin Macovei (Galați),
iar observatori – Marin Petrescu (Brăila) și Stan Gheorghiu
(Focșani).
Sursa: cugetliber.ro