Anton anunță curățenia de iarnă

18 Nov. 2009, 16:40 Liga 2
Anton anunță curățenia** de iarnă

Președintele Cetății a mărturisit că vor exista mișcări serioase
de trupe la iarnă, dacă grupărea suceveană își va compromite
șansele de salvare de la retrogradare încă de la finalul
turului.

„Vom trece la întinerirea lotului și ne vom despărți de
jucătorii care n-au dat satisfacție. Dar poate vor mai exista și
alții care vor urma exemplul lui Luca, care și-a propus să plece în
altă parte, ca să joace mai mult”
, a declarat Ciprian
Anton.

Din punct de vedere contractual, doar trei fotbaliști pot părăsi
echipa în această iarnă fără acordul grupării sucevene. Semeghin,
care și-a negociat un contract până la finalul turului, dar și
ieșenii Pălimaru și Cososchi. Cei doi sunt împrumutați până la vară
pe Areni, dar pot pleca și în intersezon, dacă clubul de care
aparțin, Poli Iași, îi solicită.

Altfel, Ciprian Anton a dezvăluit că obiectivul pe care l-a trasat
jucătorilor înainte de partida cu Dunărea Galați a fost cucerirea a
8 puncte în ultimele 4 etape. „Din nefericire am
pierdut la Galați, însă din cele 3 jocuri care au mai rămas de
disputat, ce Delta Tulcea, CSM Râmnicu Sărat și Tricolorul Breaza
putem obține chiar 9 puncte”
.

Articol scris de Gabriel
TODERAȘCU

18 Nov. 2009, 16:40 Liga 2
Pe aceeași temă