Â
Plecată în cursă cu un handicap destul de mare Gloria Buzău echipa căreia mulți îi cântau prohodul înainte de deschiderea ,,balului”din acest sezon, dă semne că se trezește din comă.
Â
În decurs de numai o săptămână gruparea din Crâng a arătat că este pe felie, reușind nu mai puțin de trei victorii. Doup în campionat care au încadrat-o pe cea din cupă.
Â
Sâmbătă buzoienii au împușcat trei puncte după 2-1 cu satelitul lui Dinamo. După o primă repriză în care amețiți și de caniculă jucătorii celor două echipe au practicat un joc încâlcit mingea păcălindu-i de multe ori.
Â
Astfel tabela a rămas ,,înțepenită”, jucătorii plecând la vestiare mai mult cu gândul să se răcorească. Efectul a fost unul scontat deoarece în mitanul secund au început să apară fazele de poartă, trei dintre ele finalizate cu gol. Primul a picat în poarta lui Curcă, acesta fiind învins de Boghițoi care l-a executat cu un șut de la 14 metri.
Â
Bucuria gazdelor a durat însă doar trei minute. La un contraatac mingea ajunge la Miranda, iar acesta, din interirul careului, șutează plasat fără speranțe pentru Leu. Un gol care îi întărâtă pe ,,cățelușii roșii”. Marcu (’70) și Drăgălina (’75) mârâind la poarta buzoienilor, dar fără să contabilizeze ceva pe tabela.
Â
Spre finalul meciului Dinamo II simte pe propria piele cum în fotbal ratările se răzbună. Gloria obține o lovitură de colț executată de Popa, mingea depășește mănunchiul de jucători aflați în fața careului, iar Lorincz, scăpat de sub supraveghere, reia din șase metri cu o lovitură de cap punându-i pe ,,cățeluși” cu botul pe labe.
Â
Articol scris de: Adi Soare