„Fanii lui U mă vor susține contra CFR-ului”

12 Aug. 2009, 15:53 Seria 2

 

Antrenorul echipei Oțelul Galați, Dorinel Munteanu, a declarat, miercuri, că o mare parte a suporterilor formației Universitatea Cluj îl vor susține în partida din deplasare cu CFR Cluj, din etapa a III-a a Ligii I.


"Sigur nu voi fi primit cu flori în Cluj. Mă aștept însă ca un număr mare de suporteri ai Universității Cluj să mă susțină. Chiar dacă au avut ei cu mine ce-au avut, cred că faptul că au rămas în Liga a II-a mi se datorează în mare parte mie. Sper că nu au uitat că U Cluj a rămas în liga secundă în mare parte datorită muncii mele"
, a spus Munteanu.

Dorinel Munteanu a preluat în această vară conducerea tehnică a Oțelului venind de la Universitatea Cluj, echipă cu care a evitat retrogradarea în liga a treia în ultima etapă a sezonului trecut.

Partida CFR Cluj – Oțelul Galați, din etapa a III-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 19.15.

 

 

Sursa MEDIAFAX

12 Aug. 2009, 15:53 Seria 2
Pe aceeași temă