„Nu e nimic pierdut. Putem reveni”

26 Mar. 2009, 13:35 Liga 3

Pe locul 8, cu 25 de puncte, finanțatorul lui CFR Simeria încă mai visează la promovare și aclamă: "Avem cea mai bună echipă din Serie". La 11 puncte în urma liderului, Fortuna Covaci și la șase locuri distanță de poziția secundă, promovabilă, ocupată de Minerul Mehedinți cu 33 de puncte, principalul finanțator al echipei CFR Simeria, Ovidiu Luca, încă mai speră la accederea în Liga a II-a însă de pe locul 2.

Pe ce se bazează oficialul feroviarilor?

"Pentru noi urmează o serie de meciuri ușoare, în timp ce echipele din fața noastră se vor întâlni între ele. Sunt sigur că vom beneficia de rezulatele meciurilor indirecte. Putem recupera cele opt puncte care ne despart de Minerul Mehedinți, chiar să îi depășim, și să promovăm de pe locul doi. Am încredere în echipă. Am în lot jucători valoroși și cu experiență", a spus Luca.

Prime la pachet
Faptul că echipa nu a mai reușit să lege două victorii consecutive în acest campionat l-a determinat pe Ovidiu Luca să schimbe sistemul de premiere. Astfel, începând cu etapa a XXII-a, fotbaliștii simerieni vor încasa primele de joc la victorie doar dacă vor reuși să câștige trei meciuri la rând. "Au salarii bune, nu au de ce să se plângă. Se impunea să fac ceva pentru ai determina să se implice mai mult în joc, să vrea să câștige și meciurile din deplasare", a mai spus patronul lui CFR Simeria. În următoarele trei etape feroviarii vor juca, pe rând, cu CS Ineu (mâine, de la ora 15, la Simeria), pe Național Sebiș (în deplasare) și cu ALTO Albina Sebiș (pe teren propriu).

Momentul adevărului
Finanțatorul feroviarilor, Ovidiu Luca, crede că meciul de mâine, de pe teren propriu, cu CS Ineu poate reprezenta un nou început pentru CFR Simeria. "Dacă noi învingem Ineul, iar Minerul Mehedinți pierde la Dacia Orăștie, ne apropiem la 5 puncte de bănățeni, avantaj mai ușor de neutralizat", speră Luca care apreciază că niciuna dintre echipele din prima jumătate a clasamentului din Seria a V-a nu își merită locul.

Revine Babarți!
După ce la începutul anului și-a fracturat un deget de la piciorul drept, accidentare din cauza căreia a ratat o bună bucată din pregătirea de iarnă, mijlocașul Mario Babarți a revenit la antrenamentele echipei în această săptămână și cel mai probabil va fi folosit în meciul cu CS Ineu. "Lipsa lui Babarți s-a simțit foarte mult în angrenajul echipei. Cu el pe teren, sunt sigur că am fi câștigat toate cele patru meciuri din retur", crede Luca.
 

Articol scris de Sami Tamaș
foto: Doru Nica

 

 

26 Mar. 2009, 13:35 Liga 3
Pe aceeași temă