Tibor Moldovan a semnat cu Unirea

21 Jan. 2009, 13:15 Bursa transferurilor
Tibor Moldovan a semnat cu Unirea

Ultimul sosit în tabăra liderului de toamnă din seria a II-a, atacantul Tibor Moldovan a devenit unirist cu acte în regulă, vârful împrumutat de Farul Constanța parafând înțelegerea cu „alb-negri”, contract valabil până la finele campionatului. „Totul este în regulă, mă pregătesc alături de noii colegi și sper să reușim promovarea în Liga 1”, a declarat fotbalistul în vârstă de 27 ani.

Altfel, mijlocașul unirist Ciprian Selagea aniversează miercuri împlinirea vârstei de 19 ani, internaționalul de juniori preluând pentru retur tricoul cu numărul 10 ce a fost purtat de veteranul D. Găldeanu. „Mi-am pus trei dorințe: să fiu sănătos, să reușesc promovarea cu FC Unirea și să fac parte din lotul României pentru turneul final din Franța”, a explicat fotbalistul albaiulian. „Ținând cont că tot în 21 ianuarie s-a născut și mama mea Aurelia, care în ultimele luni a acuzat probleme medicale, se poate spune că este o zi specială în familie”, a dezvăluit Selagea .

D. Tătar s-a operat luni

Mijlocașul Daniel Tătar a fost al doilea pacient al medicului Ștefan Irimia, la interval de 4 zile, fotbalistul originar din Blaj fiind operat luni în Capitală, pentru ruptura ligamentelor încrucișate la genunchiul strâng. ile, fotbalistul originar din Blaj fiind operat luni în Capitală, pentru ruptura ligamentelor încrucișate la genunchiul stâng.

Articol scris de Dan UDREA

21 Jan. 2009, 13:15 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă