După ce Ceahlăul a câștigat sâmbătă derby-ul seriei I, 1-0 cu FC Ploiești, oficialii echipei moldovene au ținut să răspundă atacurilor venite din partea prahovenilor de-a lungul turului.
Președintele nemțenilor, Viorel Mestecăneanu, a precizat că toate loviturile de la 11 metri de care a beneficiat echipa sa au fost acordate corect. Totodată, Mestecăneanu susține că FC Ploiești este o echipă protejată de către Federația Română de Fotbal. „Referitor la toate comentariile asupra faptului că am primit prea multe penalty-uri, eu mă întreb dacă a stat cineva să analizeze fiecare fază în parte. Doi atacanți de viteză, cum avem noi, nu pot fi opriți decât prin fault. Etapa viitoare primim vizita celor de la Dinamo II Ploiești, dacă tot se vorbește de influențe. Toată lumea știe că ploieștenii sunt protejați de către FRF”, a tunat Mestecăneanu.
Tabăra prahovenilor nu a rămas indiferentă la acuzele nemțenilor și a ripostat prin Marian Manea, președintele Consiliul de Administrație al FC Ploiești.
„Să-mi dea caleașca de la Piatra-Neamț”
„Mă așteptam ca un om cu pretențiile domnului Mestecăneanu să se uite întâi în ograda lui și apoi să vorbească de alți. Nu în meciurile echipei FC Ploiești adversarii vor să se retragă de pe teren, nu noi avem golgheteri din penalty. Așa e la bucurie, te mai ia valul. Nu mă aștept ca cineva să se autosesiseze după asemenea declarații, adică încă o dovadă că suntem echipa FRF-ului”, a spus Manea, care apoi a încheiat ironic: „Eu sunt președintele Societății Române de Trap, am cai, dar nu am trăsură. Îl rog pe Mestecăneanu, în drumurile lui zilnice la București, să-mi aducă și mie caleașca aceea frumoasă pe care o au ei la Piatra-Neamț”.
Rohat: „Nu sunt vinovat!”
Autorul autogolului care a decis derby-ul de sâmbătă, Gheorghe Rohat, spune că portarul Gabriel Popa a greșit la golul nemțenilor. „Toată lumea mă consideră «țap ispășitor» pentru acest autogol. Dacă e să fie cineva vinovat, acela poate fi doar portarul, dar nu este cazul să căutam vinovați. Nu am de ce să îmi asum această înfrângere”, a spus Rohat. (Alexandru AMIRONOAIE)