FC Bihor și Cetatea Suceava și-au anulat amicalele programate în pauza competițională

Răzvan STÎNGĂ 13 Nov. 2026, 14:02 Liga 2
FC Bihor și Cetatea Suceava și-au anulat amicalele programate în pauza competițională

Condițiile meteo nefavorabile au făcut ca două formații din Liga 2 să anunțe că nu vor mai disputa meciurile amicale programate în această pauză competițională.

FC Bihor și Cetatea Suceava au transmis că testele pe care le programaseră au fost anulate! Orădenii anunțaseră că vor merge să dispute o partidă de verificare contra echipei UTA, în timp ce gruparea lui Petre Grigoraș avea în plan să-i întâlnească pe moldovenii de la Zimbru Chișinău.

FC Bihor nu mai dispută amicalul cu UTA

Întâlnirea UTA – FC Bihor era programată vineri (13 noiembrie), la Arad, iar în ziua întâlnirii a transmis formația din Liga 2 că duelul nu va mai avea loc. Erik Lincar a schimbat programul din mers, iar jucătorii se vor pregăti la Oradea, în cadrul bazei clubului.

”FC Bihor – UTA Arad, meciul amical programat astăzi, anulat din cauza condițiilor meteo

Meciul amical dintre FC Bihor Oradea și UTA Arad, programat pentru astăzi, vineri, 13 noiembrie, în deplasare, nu se va mai disputa.

Decizia a fost luată de comun acord de cele două cluburi, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, care nu permit desfășurarea partidei în condiții corespunzătoare. În contextul vremii din această perioadă, echipele nu dispun de un teren adecvat pe care să poată evolua în siguranță.

Partida de la Arad fusese programată în pauza competițională, ca un joc de verificare pentru formația noastră, în vederea menținerii ritmului de pregătire și a pregătirii următoarelor meciuri oficiale.

Astfel, întâlnirea cu UTA Arad nu va mai avea loc, iar programul de pregătire al roș-albaștrilor va continua la baza proprie”, a transmis FC Bihor pe Facebook.

Cetatea Suceava a anunțat că testul cu Zimbru Chișinău nu va mai avea loc

De partea cealaltă, Cetatea Suceava trebuia să întâlnească formația din Republica Moldova – Zimbru Chișinău, la Fălticeni, sâmbătă (14 noiembrie), dar a făcut anunțul anulării meciului de vineri.

Cetatea a comunicat că vremea a dus la acordul cluburilor pentru anularea amicalului, dar și că decizia a fost luată pentru protejarea suprafeței de joc a Stadionului ”Constantin Jamaischi” – Fălticeni.

La fel ca Erik Lincar, Petre Grigoraș va continua programul de pregătire cu antrenamente între jucători, probabil adaptat la situația dată, a întreruperii Ligii 2 pentru meciurile echipelor naționale.

”COMUNICAT OFICIAL

Meciul amical dintre Cetatea 1932 Suceava și Zimbru Chișinău a fost anulat.

Clubul Cetatea 1932 Suceava informează că partida amicală cu Zimbru Chișinău, programată sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul Constantin Jamaischi din Fălticeni, a fost anulată din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile și din considerente legate de protejarea suprafeței de joc.

În aceste condiții, jucătorii și stafful tehnic al Cetății vor continua programul de pregătire stabilit pentru această perioadă de pauză competițională, în perspectiva reluării meciurilor din Liga 2 Casa Pariurilor”, a transmis Cetatea Suceava.

Foto: Tudy (Sport Pictures) și Cetatea Suceava

Răzvan STÎNGĂ 13 Nov. 2026, 14:02 Liga 2
Pe aceeași temă