România U19 a disputat primul meci din cadrul rundei 2 din preliminariile Campionatului European 2027, contra Italiei U19, țară care și găzduiește întâlnirile din grupa în care se regăsesc tricolorii.
Din păcate, selecționata noastră a cedat, 0-2, dar speră la rezultate pozitive în următoarele confruntări din grupă.
Selecționata pregătită de Ion Marin își dorea un rezultat pozitiv, mai ales că prima repriză a confruntării de la Ancona consemna rezultatul de 0-0. Însă, un gol venit imediat după pauză, în minutul 49, a afectat moralul naționalei României U19, care nu a avut forța să revină.
A marcat pentru italieni Benit Borasio, fundașul central și, în același timp, căpitanul echipei Juventus U20. Tot acesta a consemnat și scorul final, bifând dubla pe final, în minutul 76, conform site-ului Federației Române de Fotbal.
Reamintind, selecționata noastră va mai întâlni alte două naționale puternice, Israel U19 și Ucraina U19, iar din lot fac parte și șase jucători legitimați la formații din Liga 2 la această acțiune
Cum s-au descurcat jucătorii din divizia a doua a României? Au jucat cinci dintre ei. Mai exact, Arsenie Mocan (portar, Chindia Târgoviște) a fost integralist, Costyn Gheorghe (fundaș, CS Gloria Bistrița) a jucat și el tot meciul, Robert Burlacu (fundaș, Știința Poli Timișoara) a fost rezervă neutilizată, Daniele Luncașu (mijlocaș, FC Bacău) a intrat pe teren în minutul 78, Alex Orban (mijlocaș, FC Bihor) a fost introdus în minutul 65, iar Alexandru Bota (atacant, FC Bihor) a evoluat până în minutul 65.
România U19 trebuie să termine pe unul din primele trei locuri pentru a rămâne în Liga A și pentru a merge în runda a 3-a a preliminariilor Campionatului European, ultima, pentru ca apoi să se decidă calificatele la întrecerea finală.
Vor mai urma două meciuri pentru România U19, celelalte două programate în această grupă, din care speră să iasă cu rezultate pozitive. La 14 noiembrie, selecționata noastră va întâlni Israel U19, iar la 17 noiembrie va fi față în față cu Ucraina U19.
În duelul dintre Israel U19 și Ucraina U19 a fost consemnată o victorie a selecționatei din urmă, 3-2.
portari: Eduard Ursu (Villarreal | Spania), Arsenie Mocan (Chindia Târgoviște), Răzvan Farcaș (Leganes | Spania)
fundași: Costyn Gheorghe (CS Gloria Bistrița), Bogdan Ungureanu (Girona | Spania), Fabio Bădărău (Monza | Italia), Raul Cojocariu (Atalanta | Italia), Davide Moisa (Verona | Italia), Robert Burlacu (Știința Poli Timișoara), Stefano Precupanu (Juventus | Italia)
mijlocași: Sebastian Burlacu (Como | Italia), Rareș Coman (Sassuolo | Italia), Hunor Batzula (Sepsi OSK), Daniele Luncașu (FC Bacău), Robert Drăghici (Augsburg | Germania), Denis Țăroi (UTA Arad), Alex Orban (FC Bihor)
atacanți: Fernando Pellegrini (Catanzaro | Italia), David Creța (TSG Hoffenheim | Germania), Alexandru Bota (FC Bihor), Andrei Roateș (Levante | Spania)
”Naționala U19 a României a fost învinsă de reprezentativa similară a Italiei în primul meci din runda 2 a preliminariilor EURO 2027.
Tricolorii pregătiți de selecționerul Marin Ion mai au de jucat împotriva Israelului și Ucrainei și au nevoie să ocupe una dintre primele 3 poziții din grupă pentru a se menține în Liga A și, implicit, pentru a avansa în runda 3, ultima din preliminariile pentru turneul final”, a notat FRF în urma înfrângerii contra Italiei U19.
Foto: FRF