Dorinel Munteanu, mulțumit de punctul obținut de Reșița în derby-ul de la Timișoara: ”Îmi felicit echipa pentru joc. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că s-a terminat așa”

Anda DELIU 09 Nov. 2026, 22:01 Liga 2

ACSM Reșița a remizat steril, 0-0, în deplasare la Știința Poli Timișoara în runda cu numărul 13 din Liga 2, după un joc demn de o depresie bacoviană de final de toamnă.

Dorinel Munteanu a bravat după meci și a spus că a fost un meci foarte frumos, dar și că rezultatul îl mulțumește! El a mai ”profețit” și că în clasamentul eșalonului vor urma schimbări importante.

Știința Poli Timișoara și ACSM Reșița au remizat. Dorinel Munteanu: ”Pe teren nu s-a văzut nicio diferență”

Meciul a fost unul slab, spre foarte slab, cu puține ocazii. Ambele echipe au avut momente de dominare pe stadionul Electrica, dar parcă un plus au avut reșițenii la ocaziile create!

Dorinel Munteanu a spus că a fost mulțumit de meci, deși, cel mai probabil, e și o mare doză de încurajare pentru fotbaliștii săi.

”Un meci frumos, între două echipe puternice, din punctul meu de vedere. Dezechilibrat la nivelul bugetelor! Dar pe teren nu s-a văzut nicio diferență. Îmi felicit echipa pentru joc. Chiar dacă Poli a avut o posesie prelungită. Ne-a dominat la cornere, dar ocaziile clare cred că noi le-am avut. Pe finalul jocului, puteam să câștigăm. Sigur, pot să spun că parțial sunt mulțumit. Deși, dacă obținem maximul de la acele contraatacuri, era mai bine! Dar îi mulțumesc lui Dumnezeu că s-a terminat așa. E logic să îi dăm adversarului posibilitatea să domine teritorial, dar fără niciun fel de ocazie, decât cu mingi lungi, ceea ce ne convine foarte mult. Au fost câteva absențe. Dar de la începutul campionatului, chiar dacă nu am așa jucători valoroși, am vrut să construiesc o echipă, un grup puternic. Și indiferent cine a jucat astăzi, mă refer aici în primul rând la Buzan, care nu a jucat decât foarte-foarte puțin, a făcut-o foarte bine astăzi. A anihilat un jucător foarte periculos al Timișoarei, Vasluian, care, din punctul meu de vedere, este cel mai bun jucător”, a spus ”Neamțul” despre meci.

  • ACSM Reșița, contra Știința Poli: Ius. Popescu – Buzan (Savija 85′), Mijic, Apro, Beșca – Chira, Salhi (cpt.), Zavnik (Lawal 85′) – Tchassem, Lenghel, Bărbuț (Visic 72′). Rezerve neutilizate: Gab. Ursu – Dudea, Al. Negru, Dav. Pop, Boșneag, Lazarovici. Adițional: Traia.

Poli, favorită la promovare! Clasamentul se va mai schimba!

Cu acest egal, Munteanu a ”detronat-o” pe Știința Poli de pe primul loc al Ligii 2, de unde a coborât după două runde petrecute acolo. Întrebat de ecuația promovării, el a lăudat mult echipa alb-violetă, dar a lansat și avertismentul că ierarhia se va mai schimba mult până în martie, când începe play-off-ul.

”Este departe timpul de a vorbi! Clasamentul este, momentan, cel pe care îl știți. Cred că se va mai schimba foarte mult! Poli de la începutul campionatului a fost favorită la promovare, din toate punctele de vedere, atât ca lot, ca buget, ca suporteri. Noi ne chinuim. Nu știu ce face Poli, dar noi încercăm să ne îndeplinim obiectivul, pas cu pas, să fim în play-off. După aceea vom vedea ce se întâmplă”, a mai precizat Munteanu.

Vrea și transferuri: câte permite bugetul!

Antrenorul Reșiței a vorbit și despre transferuri. El vrea schimbări, dar în limitele financiare ce există. ”Deocamdată, mai avem patru jocuri. Mă uit atent la ce avem nevoie, fiindcă avem nevoie de trei-patru jucători. Atât ne permite bugetul, mai mult nu putem să aducem. La fel, în limita posibilităților noastre. Mi-aș dori să aduc jucători care se potrivesc la antrenamentele mele, la stilul meu, la echipă, la mentalitate, șamd. Pentru că nu ne putem permite mai mult, deocamdată. Dar este un buget stabil, un buget care este plătit la zi. Ceea ce se întâmplă în campionatul intern, în Superligă, Liga 2 este … Noi suntem liniștiți, să știți! Cei care ne susțin se țin de cuvânt până în momentul acesta”, a mai precizat antrenorul echipei din Caraș-Severin.

ACSM Reșița a bifat prima sa remiză în acest sezon și rămâne pe loc calificabil în play-off

ACSM Reșița a înregistrat la Timișoara abia primul egal în acest sezon. Acum are 25 de puncte și e pe locul 6, la egalitate cu Concordia Chiajna, dar trupa ilfoveană are un golaveraj mai bun, 33-19 față de 17-13.

Runda următoare, programată peste două weekenduri, Reșița joacă acasă cu Metaloglobus, sâmbătă, 21 noiembrie, de la ora 11:00.

Declarațiile lui Dorinel Munteanu după Știința Poli Timișoara – ACSM Reșița 0-0:

Foto și video: ACSM Reșița

Anda DELIU 09 Nov. 2026, 22:01 Liga 2
Pe aceeași temă