Știința Poli Timișoara și ACSM Reșița se duelează luni, 9 noiembrie 2026, la o oră insolită pentru fotbal, în runda cu numărul 13 din Liga 2 și într-o ”ediție” interesantă a derbyului Banatului.
Un meci tare, mai ales pentru gazdele de pe Electrica, căci alb-violeții, la care Dan Alexa revine pe bancă după două jocuri în care a fost suspendat, trebuie să câștige pentru a reveni pe primul loc în clasament, acum că s-a trecut în a doua jumătate a sezonului regular.
Octombrie s-a terminat cum nu se putea mai prost la Poli. Echipa a remizat la echipa din Liga 3 Minerul Lupeni (1-1), în grupele Cupei României, iar apoi a făcut egal la CSC Dumbrăvița (2-2), în runda trecută a Ligii 2, într-o altă confruntare între bănățene.
Acum însă, meciul e de un alt calibru, nu contra ultimei clasate, ci împotriva unei rivale în lupta pentru play-off și promovare. Dan Alexa, care revine pe bancă după ce în precedentele două jocuri a fost suspendat, se așteaptă ca trupa condusă de Dorinel Munteanu să-i facă viața grea. Atenția se îndreaptă însă spre echipa sa, una la care nu totul ar fi roz. Din sursele Liga2.ro, jucătorii și-ar fi spus nemulțumirea că primele de joc nu s-au mai acordat de ceva vreme, căci Știința Poli nu e chiar așa un corn al abundenței cum pare din exterior.
”Văd un joc disputat, echipele lui Dorinel Munteanu sunt echipe foarte agresive, echipe care îți pun probleme, foarte foarte pragmatice așa, nu te surprind la nivel de joc, în schimb te pot surprinde la nivel de determinare, de combativitate. Acesta este stilul lui Dorinel Munteanu și e un antrenor pe care-l apreciez foarte mult. În schimb, noi venim după un rezultat modest la Dumbrăvița. Pe lângă rezultat, exceptând începutul de joc, și până la pauză, am făcut o repriză, cred că cea mai slabă repriză, dar nu neapărat ca nivel de joc, ca nivel de organizare. Am așteptări de la echipă să aibă reacție. E un meci important, Reșița e o echipă care și-a anunțat clar intențiile de a promova. Sunt pe poziție de play-off, va fi un meci disputat, dar am așteptări să facem un joc bun, jucăm acasă și e important să câștigăm”, a spus Alexa, citat de site-ul oficial al echipei timișorene.
Dacă Dan Alexa revine pe bancă, jucătorul Aurel Vlaicu va fi suspendat la acest joc. ”Chirurgul” știe că momentul e cheie în cadrul sezonului și, deși televiziunile au programat meciul în bătaie de joc, luni, la ora 14:30, speră ca la joc să vină cât mai multă lume.
”Avem nevoie de suporterii noștri, avem nevoie de încrederea lor, pentru că e un moment important. Fac chiar și un apel la ei, să fie alături de noi, așa cum au fost până acum. Campionatul este lung, sunt foarte multe jocuri… Urmează o serie de trei jocuri, unde de fapt e momentul adevărului pentru noi, jucăm cu Reșița, ieșim la Suceava și apoi vine Bihorul. Echipe în formă, trei echipe care au pretenții și obiective. E clar că ne așteaptă o perioadă importantă și avem nevoie ca absolut toată lumea să fie alături de noi!”, a mai spus Alexa.
Înainte de debutul etapei 12 a Ligii 2, Știința Poli Timișoara ocupa locul 1, cu 28 de puncte, iar ACSM Reșița se afla pe locul 5, cu 24 de puncte.
Din rundă s-au desfășurat deja opt partide, iar echipa lui Dan Alexa a picat pe locul 2, fiind depășită de Chindia (30 puncte), iar cea a lui Dorinel Munteanu se află pe locul 6, depășită de Concordia Chiajna (25 puncte).
Cele două echipa s-au mai întâlnit de cinci ori în meciuri oficiale în ultimii ani, trei dintre dueluri petrecându-se în Cupa României, iar de două ori s-au întâlnit în Liga 2. A fost 1-0 pentru Reșița, acasă, în septembrie 2019, în Cupă, 0-0 la Timișoara, în Liga 2, tot în septembrie 2019. Apoi, în septembrie 2020, cele două s-au întâlnit în Valea Domanului, unde au remizat la scorul de 0-0, în Liga 2. Drumul celor două nu a mai fost în aceeași ligă, fiindcă echipa timișoreană a retrogradat în Liga 3. S-au întâlnit de alte două ori în Cupa României. În septembrie 2022 a fost 2-0 pentru Reșița, la ea acasă, iar în august 2025, la Timișoara, trupa din Liga 3 condusă de Dan Alexa a trecut cu 1-0 de formația reșițeană antrenată la acel moment de Flavius Stoican.
Foto: Jozsi Leckzi / Mediafax Foto
Video: Politehnica Timișoara