CS Gloria Bistrița are meci cu Cetatea Suceava în etapa 13 din Liga 2, sâmbătă, de la ora 11:00, pe teren propriu. Duelul va fi redat în format live-text pe Liga2.ro.
Sebastian Moga, antrenorul bistrițenilor, a prefațat duelul în cadrul unei conferințe de presă și a declarat că este încrezător pentru victorie, pentru cele trei puncte, chiar dacă în runda precedentă a cedat confruntarea cu ACSM Reșița.
De partea cealaltă, Cetatea Suceava vine după o remiză, bifată în disputa cu FC Bihor Oradea.
SC Gloria Bistrița este aproape de mijlocul clasamentului Ligii 2, înainte de startul rundei ocupând poziția a 12-a din 22 de echipe. Are 18 puncte cumulate, tot câte are și FC Bacău și Metaloglobus, clasate pe următoarele două poziții deasupra ei.
Sebastian Moga este mulțumit de cum arată jocul echipei de la venirea sa, considerând că fotbaliștii au atitudine, în primul rând. A lăudat chiar și prestația din runda trecută, cu ACSM Reșița, chiar dacă a fost pierdut meciul. A remarcat faptul că elevii săi au ratat inclusiv o lovitură de la 11 metri, având astfel șansa să plece cu cel puțin un punct din Valea Domanului.

Referitor la disputa cu Cetatea Suceava, a analizat ultimele două jocuri ale grupării pregătite de Petre Grigoraș și a afirmat că joacă un fotbal ofensiv. Indirect, l-a felicitat pe Grigoraș pentru faptul că Liga 2 are de câștigat de pe urma modului în care evoluează moldovenii.
”Ne așteaptă un meci dificil, ei practică un joc de calitate. Au și un antrenor căruia îi place jocul ofensiv, au marcat cel puțin un gol în fiecare meci. Sunt o echipă care are în componență jucători cu experiență, ca Golofca sau Fulop, cu care trebuie să fim atenți! Dar, cred că suntem pregătiți pentru o victorie.
Vreau să avem atitudine, cred că și în primele trei meciuri cu mine s-a văzut asta. Și cu Reșița am jucat bine, chiar dacă am văzut că am fi făcut un joc prost. Nu, am avut un început de joc prost, dar am jucat, per total, bine. Neșansa a făcut să pierdem, am și ratat un penalty.
Avem aceleași absențe, Mendy, Mensah, King. Sperăm ca ei să intre în programul normal cu echipa, Mendy și Mensah, după pauza care va întrerupe campionatul. Costin Gheorghe e suspendat, și acolo e o problemă”, a spus Sebastian Moga în cadrul unei conferințe de presă.
Înaintea confruntării directe, CS Gloria Bistrița se află pe locul 12 în Liga 2, cu 18 puncte, iar Cetatea Suceava are cu patru puncte mai mult și se situează pe poziția a 6-a.
Foto și video: CS Gloria Bistrița