Știința Poli a urcat pe primul loc în Liga 2, dar Dan Alexa a fost un car de nervi. Ce a spus despre eliminarea din partida cu FC Bacău

Anda DELIU 24 Oct. 2026, 19:49 Liga 2

Fotbal puțin, nervi mulți, dar bucuria locului întâi, neprețuită!

Știința Poli Timișoara a urcat în fruntea clasamentului Ligii 2 după succesul la scorul de 1-0 cu FC Bacău, sâmbătă, 24 octombrie 2026, la revenirea pe stadionul Electrica, după ce precentul joc de acasă, unul special, cu Steaua, îl disputate la Sibiu.

A fost un joc extrem de sărac în spectacol, din etapa 11 a sezonului regular, iar Dan Alexa a avut o criză de nervi mult disproporționată, fapt pentru care a fost eliminat de arbitrul Sorin Vădana și va sta, din nou, suspendat, cel puțin două meciuri.

Meci urât la Timișoara, rezolvat repede

Știința Poli a reușit să deschidă scorul rapid, cheia câștigării meciurilor ultra-tacticizate, cu puțin fotbal.

Din minutul 11, după o centrarea a lui Vasluian, balonul a ajuns la Nyarko, iar atacantul nu a fost în stare să valorifice faza. Șuta pe lângă poartă dacă pe direcție nu plonja Ștefan Ștefanovici, care nu a ratat cu latul din 4-5 metri.

Replica moldovenilor a venit în minutul 32, dar Coșa a fost pe fază la reluarea lui Pavel, prima ocazie importantă a oaspeților. În rest, prima repriză a fost săracă în faze importante de joc, însă suficient pentru a o ține pe Poli pe prima poziție, în condițiile în care, la Suceava, CSM Slatina a pierdut, așteptat, contra Cetății (scor 0-2).

Crize de nervi de pe bancă și în tribune

Jocul a continuat în același stil anost, cu o dominare ceva mai clară a Bacăului, și în repriza a doua. Spătaru a mai avut o ocazie bună pentru Știința Poli, la un șut pe lângă buturi, abia în minutul 71.

Ulterior, au urmat momente nejustificat de tensionate. După un fault aproape de centru, Alexa a avut de comentat la adresa arbitrului, iar apoi, la un aut nedictat de asistentul de pe partea băncilor, ”Chirurgul” a izbucnit complet.

Nu singur, căci anterior, nejustificat la cum curgea jocul și cum arăta clasamentul, și directorul Dinu Bara, alături de președintele CJ Timiș Alfred Simonis, au izbucnit și ei la adresa brigăzii, de parcă se pierdea o finală de Liga Campionilor. ”Microbul” s-a transmis și la Dan Alexa, trimis de Sorin Vădana în tribună!

În acest context, băieții lui Costel Enache au avut ocazii imense. În minutul 85, Juric a trimis în transversală, după reluarea din foarfecă a lui Ciobanu. Totul s-a terminat, însă, cu bine pentru timișoreni, după ce Coșa a salvat o altă acțiune a lui Juric, în prelungiri.

Dan Alexa, după victoria cu FC Bacău: ”Nu jucăm singuri”

Dan Alexa a precizat, după meci, că a fost un adversar foarte dificil și a spus ce-l deranjează cel mai mult la echipă.

”Într-adevăr, am întâlnit azi un adversar foarte combativ, o echipă foarte omogenă, o echipă în care marele lor plus, jucătorii tineri, sunt excepționali, dar așa se lucrează la Bacău, se pun bazele unei academii. Din ce am înțeles, au și fost campioni acum un sezon sau două, la juniori. Am avut o primă repriză bună, la discreție, nu am avut probleme decât la acea situație cu capul a lui Pavel, în schimb, am pus probleme, am fost echipa care a controlat meciul. În repriza a doua, s-au văzut de fapt cele patru absențe pe care le-am avut. Am avut patru jucători titulari, care nu au jucat azi: Huszti, Toma, Popescu și cu Doană (n.r. – Doană a fost pe bancă și a rămas pentru al doilea meci la rând neutilizat!). S-a văzut lucrul acesta. Nu am mai ținut de minge, am avut mari probleme în a construi. Și am permis Bacăului să aducă centrări în careul nostru. Au avut o situație foarte mare, unde am avut șansă.

Dar, una peste alta, sunt trei puncte mari, imense. Nu neapărat că ne duce pe primul loc, dar ne păstrează seria asta de puncte, de victorii. Avem 27 de puncte în momentul acesta. Procentajul este unul foarte bun și sunt bucuros pentru puncte. Dar trebuie să remediem foarte mult în tot ceea ce s-a întâmplat în repriza a doua! Noi nu jucăm singuri! Lumea trebuie să înțeleagă. Am avut patru absențe. La Vâlcea, am avut o problemă după ce am dat gol. Acum am avut o problemă o repriză întreagă în repriza a doua. Am jucat pe Ștefanovici intern, nu l-am adus la echipa asta să joace mijlocaș. Ovidiu Popescu de câteva zile se antrenează, Doană are o pubalgie. Avem o problemă după ce înscriem, nu mai menținem ritmul, ne relaxăm și asta e principală problemă pe care o avem la echipă. Dar ceea ce s-a întâmplat astăzi a fost că s-a văzut absența celor patru jucători. Patru titulari de drept. Suntem o echipă în formare și acest lucru se simte”, a spus Alexa.

  • Știința Poli, contra FC Bacău: Coșa – Dolghi, P. Paul, C. Ene (Vlaicu 76′) – Vasluian (R. Benzar 69′), St. Drăghici, Artean (cpt.), Ștefanovici (Spătaru 64′), Burlacu-Luca (Rotariu 76′) – Aur. Chițu, Nyarko (Dav. Popa 64′).Rezerve neutilizate: I. Rus – Dîrlea, Doană, Ov. Popescu.

Alexa, după eliminarea sa pentru o reacție exploxibilă pentru nimic: ”Nu simt presiune”

Antrenorul echipei timișorene a spus că nu s-a enervat din cauza presiunii la faza cartonașului roșu primit, care îl va ține în tribună și fără drept să dea indicații, cel puțin în meciurile cu Minerul Lupeni, din Cupa României, și CSC Dumbrăvița, în următoarea etapă din campioant.

”Nu, nu simt presiune! Am văzut Bacăul. Bacăul este cea mai… Bacăul, ca structură, ca joc, e cea mai echilibrată echipă, îmi place să zic, după noi. Este o echipă care aleargă foarte mult, o echipă foarte reactivă. Sunt foarte organizați pe faza defensivă, sunt și buni la fazele fixe. E o echipă complexă. Le-am și spus jucătorilor că va fi cel mai greu meci al nostru de până acum. S-a și adeverit. Doar că intrăm, așa, într-o… Aici e supărarea mea: jucătorii se sperie, prea multe pase greșite și foarte simple. Dacă păstram jocul din prima repriză, când am ajuns de foarte multe ori în careul lor și era liniște. În repriza a doua nu se întâmpla lucrul acesta și aveam liniște. Așa am permis Bacăului să ajungă în careul nostru”, a mai precizat Dan Alexa.

Despre echipa de arbitri condusă de Sorin Vădana, Alexa a spus că a fost unul ce enervează, dar a admis că a meritat să fie eliminat: ”Sincer, a fost un arbitraj care era și greu să nu te enerveze! M-am enervat, pentru că era o minge clară în fața mea. Dar meritat roșu! Absolut! Nu se pune problema! Am luat roșu pentru gest!”

Știința Poli Timișoara, pe locul 1 în Liga 2 pentru a doua oară în acest sezon

În urma acestei victorii, dar și a înfrângerii suferită de CSM Slatina la Cetatea Suceava, Știința Poli Timișoara a urcat pe primul loc în clasamentul Ligii 2. Are 27 de puncte după 11 etape, cu două mai mult față de CSM Slatina, care a încasat deja a doua înfrângere în acest sezon, în timp ce trupa lui Dan Alexa continuă să fie neînvinsă.

Dacă Slatina a stat opt din zece etape pe primul loc, până acum, Știința Poli urmă pentru a doua oară pe poziția de lider, după ce s-a mai aflat în această postură și la finalul rundei a 5-a, atunci fiind la egalitate cu oltenii și depășindu-i la golaveraj.

Echipa lui Dan Alexa are următorul meci miercuri, de la ora 15:00, în etapa a doua a fazei grupelor Cupei României, la Lupeni, cu Minerul, trupă din Liga 3. În schimb, în campionat, în etapa 12, joacă sâmbătă, de la ora 11:00, în de deplasare la CSC Dumbrăvița. Cealaltă echipă a Timișului din Liga 2 este ultima în clasament pentru a treia etapă la rând.

Declarațiile lui Dan Alexa după Știința Poli – FC Bacău 1-0:

Foto: Jozsi Leczki și Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto

Anda DELIU 24 Oct. 2026, 19:49 Liga 2
Pe aceeași temă