Unirea Slobozia se deplasează pe terenul liderului CSM Slatina în etapa a 10-a din Liga 2, sâmbătă, 17 octombrie, duelul având ora de începere 11:00. Confruntarea este una foarte importantă pentru ambele formații, chiar dacă au obiective diametral opuse.
Formația lui Ilie Poenaru vrea să evite retrogradarea în această stagiune, iar oltenii vor să intre în play-off-ul Ligii 2.
Ultima confruntare directă dintre cele două echipe a avut loc în urmă cu trei ani, în octombrie 2023, în sezonul regular al Ligii 2, când Slatina câștiga confruntarea de pe terenul propriu, scor 1-0.
Runda trecută, Unirea Slobozia a început să se entuziasmeze, iar, după o victorie. A câștigat cu 1-0 la CSC Șelimbăr, iar conducerea vorbea de un drum bun pe care o poate lua echipa. Evitarea retrogradării este obiectivul Unirii Slobozia pentru această stagiune de Liga 2, 2026-2027, iar pentru întrecerea următoare să poată face mai mult, poate să se lupte pentru o clasare cât mai bună.
Unirea Slobozia a prins puțină încredere după victoria contra unei echipe care îi era superioară și care are un lot mai slab decât ea! Abia a învins-o, cu 1-0, în urma unui autogol semnat de Alexandru Oroian în minutul 8, dar pe final echipa lui Ilie Poenaru a tremurat.

Unul dintre cei mai experimentați jucători din lotul Unirii Slobozia, Răzvan Grădinaru (31 de ani, cu nouă meciuri adunate în acest campionat) a declarat că mai vrea un succes acum, chiar dacă Slatina este una dintre cele mai solide echipe din campionat și nu întâmplător ocupă locul 1 în Liga 2.
Atmosfera e una mai bună la nivelul vestiarului, dar Răzvan Grădinaru speră ca el și colegii săi să respecte exact ce a lucrat Ilie Poenaru la antrenamente în această săptămână.
”Atmosfera la echipă este una bună după victoria de la Șelimbăr. Ne dă încredere pentru viitor și sperăm să înaintăm cât mai repede spre mijlocul clasamentului. Cu Slatina vom avea un meci dificil, pentru că este o echipă în formă și se află pe primul loc.
Noi trebuie să punem în practică ceea ce pregătim la antrenamente și să respectăm indicațiile antrenorului. Vrem să luăm puncte pentru a continua forma bună, să facem meciuri din ce în ce mai bune și să obținem maximum posibil la fiecare partidă!”, a spus Răzvan Grădinaru, conform site-ului Unirii Slobozia.
Înainte de startul etapei a 10-a din Liga 2, Unirea Slobozia se situează pe locul 16 din 22 de echipe, cu 7 puncte, cu un punct peste locurile 17-19, Steaua, CSC Șelimbăr și CSL Ștefăneștii de Jos, dar la patru lungimi de pozițiile 13-15, AFC ASA Târgu Mureș, Metaloglobus și SCM Râmnicu Vâlcea.
CSM Slatina e pe locul 1, 22 de puncte, cu un punct peste locurile 2 și 3, Știința Poli și ACSM Reșița.
Foto: FC Bihor și CSC Șelimbăr