Unirea Slobozia a început să se entuziasmeze, iar, după o victorie! A câștigat cu 1-0 la CSC Șelimbăr, iar președintele Ilie Lemnaru vorbește de ”un drum bun”, așa cum a tot afirmat și Ilie Poenaru de la începutul Ligii 2, dar adevărul e că echipa arată foarte rău!
Evitarea retrogradării este obiectivul Unirii Slobozia, iar discursul președintelui clubului din acest moment este unul care, în realitate, nu-i entuziasmează prea tare suporterii echipei.
O scuză în spatele căreia se ascunde echipa este aceea a schimbării lotului de jucători în vară, din motive care țin de partea financiară. A și intrat în insolvență Unirea Slobozia, astfel că nu a avut altă traiectorie comparativ cu a altor formații care au picat și ele din SuperLiga României în anii trecuți.
Chiar dacă unul dintre argumentele pentru care Unirea Slobozia se bătea cu pumnii în piept atunci când a promovat din Liga 2 era legat de stabilitatea financiară, că știe cât să investească, prima retrogradare a și dus-o cu un picior în groapă: să apeleze la insolvență.
Să nu uităm că presa locală remarca faptul că Unirea Slobozia are de plată 800.000 de euro numai către foștii jucători și foștii antrenori, astfel că supraviețuirea este grea cel puțin în acest sezon.
De data aceasta, în etapa a 9-a, Unirea Slobozia a prins puțină încredere după victoria contra unei echipe care îi era superioară și care are un lot mai slab decât ea! Abia a învins-o, cu 1-0, în urma unui autogol semnat de Alexandru Oroian în minutul 8, dar pe final echipa lui Ilie Poenaru a tremurat iar!

Finalurile de meci sunt un coșmar pentru retrogradata din vară, care nu pare capabilă să regleze aceste aspecte momentan.
”Înainte de joc mi-am adus aminte că nu am pierdut niciodată la Sibiu, a fost o superstiție. A fost o victorie muncită, care putea fi chiar mai clară. Am avut multe ocazii de gol, pe final ei au avut o lovitură liberă la care am tremurat toți.
Dacă nu marchezi, fotbalul te pedepsește, iar de data aceasta aveam nevoie de aceste trei puncte. Perioada de pauză a fost una în care stafful tehnic pare că a reușit să pregătească echipa. Am făcut un meci bun și în amicalul cu Farul.
Suntem pe un drum bun, dar trebuie să fim în continuare modești. Fără muncă, la Liga 2 nu poți acumula puncte, iar ușor-ușor putem să ne desprindem de zona retrogradării.
A venit momentul să acumulăm puncte, asta am vorbit și cu jucătorii. Tot ce s-a vorbit în această perioadă cu stafful tehnic… trebuie să avem răbdare, dar problema e că suferim pe finalul jocurilor. Trebuie să reușim să terminăm… am avut și accidentați. Contează fiecare jucător pentru noi”, a spus Ilie Lemnaru, conform Metropola TV.

În realitate, în ciuda declarațiilor lui Ilie Lemnaru, Unirea Slobozia arată rău în acest sezon, e una dintre marile dezamăgiri ale startului de Liga 2 și se află la numai trei puncte de penultimul loc! În plus, are doar patru puncte peste ultima clasată, semn că retrogradarea va da emoții în acest sezon.
În etapa a 10-a, Unirea Slobozia va merge pe terenul CSM Slatina.
”Avem răbdare, în acest an trebuie să facem o echipă, un grup, să reușim să ne menținem în Liga 2, iar apoi să facem o echipă cu care să ne batem pentru play-off.
Chiar dacă am fost doar doi ani la Liga 1, acum lumea vrea să promovăm, dar am schimbat 20 de jucători în vară”, a mai spus Lemnaru, care se gândește, iată, la sezonul următor!
Până atunci, trebuie să fie atent, alături de stafful tehnic și alături de ceilallți oameni din conducere, să nu retrogradeze.
Foto: Valentin Macrea (Tribuna) și Sport Pictures