Amical spectaculos între Concordia Chiajna și Steaua. S-au marcat cinci goluri în testul de pe terenul ilfovenilor

Andrei PASCU 02 Oct. 2026, 14:31 Liga 2
Amical spectaculos între Concordia Chiajna și Steaua. S-au marcat cinci goluri în testul de pe terenul ilfovenilor

Concordia Chiajna – Steaua, meci amical, s-a jucat vineri, 2 octombrie, pe unul dintre terenurile de antrenament ale ilfovenilor, la Chiajna. Surprinzător, dacă ne raportăm la situațiile celor două echipe din ierarhia Ligii 2, s-a impus formația lui Daniel Oprița, scor 3-2.

A fost un meci spectaculos, iar trei dintre goluri s-au marcat în prima repriză. După primele 45 de minute, ilfovenii aveau avantaj de o reușită, 2-1.

Steaua, victorie în amicalul cu Concordia Chiajna

Cele două echipe s-au aflat la a treia partidă amicală din ultimul an. Au mai disputat teste una împotriva celeilalte în octombrie 2025 și iulie 2026, când a fost bifată o victorie a Stelei, 2-0, și un rezultat de egalitate, 2-2.

Cele două formații nu au mai fost față în față într-un meci oficial din august 2025, când Steaua câștiga cu 4-1 duelul programat în sezonul regular al campionatului 2025-2026, în etapa 2.

De această dată tot Steaua s-a impus, scor 3-2, dar Concordia Chiajna a condus cu 2-1. A deschis scorul formația lui Adrian Scaralatache în minutul 16, iar Steaua egala apoi, în minutul 28, prin Dani Garcia. Concordia puncta pentru 2-1 în minutul 43, iar astfel intra în avantaj la cabine.

Steaua a reușit să întoarcă soarta amicalului în partea secundă, când a marcat singurele două goluri contabilizate. A egalat în minutul 64, în urma unui autogol trecut în dreptul lui Mihai Licsandru, iar reușita care a consemnat succesul echipei lui Daniel Oprița a venit în minutul 84, când la finalizare a apărut Marcus Păcurar.

Steaua a testat un tânăr fundaș central: Marcus Păcurar

În vârstă de 21 de ani, Păcurar evoluează pe poziția de fundaș central și se află în teste la Steaua. Trecutul său se leagă de Italia, acolo unde a făcut o parte din juniorat, inclusiv la clubul Reggina, iar în România a venit în ianuarie 2025, când a semnat cu Universitatea Craiova.

A fost lăsat liber de olteni în vara aceluiaș an, iar în februarie 2026 a ajuns în Liga 3, la Academia Balș.

  • Concordia Chiajna: –
  • Steaua: M. Simon – Răsdan, I. Dinu, Al. Albu, Dorado, Tolea – Șt. Rotaru, Bruno Carvalho, Abou – Dani Garcia, Carlos Gonzalez.
    Au mai intrat: Pletea – Mih. Adăscăliței, Vlăsceanu, Nic. Popovici, Javi Grillo, Caldieraro, Coadă, Bobaru, Luc. Albu, Crosman, Păcurar.

Concordia Chiajna, al doilea amical în pauza competițională 

Concordia Chiajna a mai disputat un meci amical, contra celor de la Rapid, în această pauză competițională a Ligii 2, sâmbăta trecută, la Baza Rapid-Mobexpert din Ștefăneștii de Jos. Întâlnirea s-a terminat cu rezultat pozitiv pentru trupa lui Adrian Scarlatache, meciul fiind încheiat cu scorul de 2-2. În plus, gruparea ilfoveană a revenit după ce a fost condusă de două ori!

Concordia Chiajna are 15 puncte acumulate până acum, după șapte meciuri în Liga 2, în urma a cinci victorii și trei eșecuri, fiind la numai șapte puncte de liderul CSM Slatina, dar și la cinci puncte de locul 2, Știința Poli Timișoara.

În etapa a 9-a din Liga 2, Concordia Chiajna va juca împotriva celor de la Metalul Buzău, pe terenul propriu.

Steaua, și ea la a doua partidă test

Steaua a disputat un amical contra CSL Ștefăneștii de Jos în această pauză competițională, de care a trecut cu 4-1.

Steaua s-a aflat și pe ultimul loc, 22, în Liga 2 până acum, pe parcursul celor opt etape care s-au scurs din actuala stagiune, dar înainte de pauza competițională a bifat prima victorie (2-1 contra CS Gloria Bistrița) și a părăsit poziția de ”lanternă roșie”.

Foto: Steaua București

Andrei PASCU 02 Oct. 2026, 14:31 Liga 2
Pe aceeași temă