Concordia Chiajna, rezultat important în amicalul cu Rapid. Plus de moral pentru elevii lui Adrian Scarlatache

Andrei PASCU 29 Sep. 2026, 12:07 Liga 2
Concordia Chiajna, rezultat important în amicalul cu Rapid. Plus de moral pentru elevii lui Adrian Scarlatache

Concordia Chiajna a disputat un meci amical contra celor de la Rapid, în această pauză competițională a Ligii 2, sâmbătă, 26 septembrie 2026, la Baza Rapid-Mobexpert din Ștefăneștii de Jos.

Întâlnirea s-a terminat cu rezultat pozitiv pentru trupa lui Adrian Scarlatache, meciul fiind încheiat cu scorul de 2-2. În plus, gruparea ilfoveană a revenit după ce a fost condusă de două ori!

Remiză pentru Concordia Chiajna în amicalul cu Rapid

Concordia Chiajna are 15 puncte acumulate până acum, după șapte meciuri în Liga 2, în urma a cinci victorii și trei eșecuri, fiind la numai șapte puncte de liderul CSM Slatina, dar și la cinci puncte de locul 2, Știința Poli Timișoara.

În etapa a 8-a din Liga 2, Concordia Chiajna va juca împotriva celor de la Metalul Buzău, pe terenul propriu, dar în pauza competițională a disputat acest meci contra Rapidului.

Formația bucureșteană a condus de două ori, cu 1-0 și 2-1, dar Concordia Chiajna a revenit și a scos o remiză, 2-2. Conform informațiilor oferite de formația din Liga 2, pentru ea a marcat Robert Ion și Santiago Samanes. Formația din SuperLiga României a punctat prin Sheriff Sinyan și Claudiu Petrila.

  • Rapid: Ducan – Ouedraogo, Celik, Sinyan, Manea (cpt.) – Tape, Bubanja, Șucu, Petrila, Pop, Jambor.
    Au intrat din minutul 60: Șimonia, Onea, Ciobotariu, Pașcanu, Sălceanu, Kramer, Grameni, Kamara, Dobre, Kodor și Stojilkovic
  • Concordia Chiajna: Filip Munteanu – Iosua Huluba, Ionuț Pop, Luis Pareja, Denis Dumitrașcu, Darius Ghindoveanu, Robert Ion, Sergio Carrasco, Alexis Chamorro, George Ganea, Raul Rotund.
    Au mai jucat: Yanis Stanciu – Ianis Padureanu, Mihai Balasa, Cristian Licsandru, Mihai Dobrescu, Andrei Balasa, Ian Soler, Gabi Iancu, Sebastian Banu, Niculae Carnat, Stefan Panoiu, Din Sula, Santiago Samanes

Concordia Chiajna, locul 7 în Liga 2

Concordia Chiajna a avut evoluții destul de solide în acest început de sezon de Liga 2, iar tocmai din acest motiv se și clasează în rândul celor mai bune șapte echipe din campionat.

În ultimele două runde, trupa din Ilfov a trecut cu 5-2 de CS Dinamo, pe teren advers, revenind de la 0-1 și fiind, într-un punct, și un rezultat de egalitate între cele două, 2-2.

În etapa din etapa trecută, ultima, Concordia a cedat, pe teren propriu, contra Metalului Buzău, scor 0-1. A fost a treia înfrângere la rând în jocurile de pe teren propriu pentru echipa ilfoveană, iar lucrurile încep deja să scârțâie pentru Scarlatache și compania.

Foto: Concordia Chiajna

Andrei PASCU 29 Sep. 2026, 12:07 Liga 2
Pe aceeași temă