EXCLUSIV | Lovitură pentru fanii timișoreni: jocul dintre Știința Poli și Steaua se va juca departe de casă! ”Niciun stadion din județul Timiș nu poate găzdui acest meci, care este considerat unul cu grad mediu de risc”

Anda DELIU 25 Sep. 2026, 18:27 Liga 2
EXCLUSIV | Lovitură pentru fanii timișoreni: jocul dintre Știința Poli și Steaua se va juca departe de casă! ”Niciun stadion din județul Timiș nu poate găzdui acest meci, care este considerat unul cu grad mediu de risc”

Cele două săptămâni de pauză internațională aduc pentru microbiștii timișoreni un contrast dur între tot felul de promisiuni despre viitoarele stadioane și crunta și nemiloasa realitate!

Asta pentru că Liga2.ro a aflat că mult așteptatul meci dintre Știința Poli și Steaua, din runda a 9-a a Ligii 2, se va juca tocmai la… Sibiu, o lovitură devastatoare pentru un municipiu al cărui apetit pentru fotbal a fost trezit, din nou, ireversibil.

Meciul dintre Știința Poli și Steaua are grad de risc mediu, jandarmii au spus ”pas” și se va disputa la… Sibiu!

Oficialii clubului Știința Poli Timișoara au sperat, cu excepția președintelui Simon Pescari, că vor juca pe Electrica meciul cu Steaua, din prima etapă după reluarea campionatului.

Doar reprezentantul Universității Politehnice avea visuri cu meciul pe Știința, arenă care, evident, nu s-a terminat până la final de septembrie, deși UPT se lăuda cu un contrariu care nu putea păcăli niciun ochi avizat.

Însă, ceilalți, cei care organizează zi de zi activitatea echipei, inclusiv directorul Dinu Bara, au sperat că Electrica poate fi o variantă, cu garduri, care să prevină bătăi între ultrașii timișoreni și fanii steliști și, mai ales!, ”frații” fanilor roș-albaștri, adică suporterii de la UTA. Un vis ce s-a spulberat ca o iluzie, despre un stadion prea înghesuit, situat într-o zonă de case la fel de înghesuită, unde conflictele stradale puteau deveni o problemă și pentru riverani.

Iată ce spunea Dan Alexa după meciul câștigat cu CSL Ștefăneștii de Jos despre acest subiect, la întrebarea reporterului Liga2.ro. ”Ne dorim să jucăm aici! O să se facă niște ajustări ca să jucăm pe Electrica. E meci cu grad mare de risc și, vom vedea! Din ce am înțeles eu, se fac eforturi pentru a juca aici! adică, deja s-a cerut un raport, ce trebuie să facem. Chiar ieri am vorbit cu președintele, cu Dinu, și a zis că-l vom face și vom juca aici”, spunea Alexa în data de 12 septembrie.

Jandarmeria a spus, însă altceva!

Clubul a încercat să treacă peste Inspectoratul Județean de Jandarmi! Televiziunile dau lovitura ”finală”

Comisia ce trebuia să aprobe partida, una cu grad mediu de risc, a avut ultimul cuvânt de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Timiș, care a ”scos”, la propriu, meciul din județ!

”Reprezentanții noștri au stabilit că niciun stadion din județul Timiș nu poate găzdui acest meci, care este considerat unul cu grad mediu de risc”, a transmis Adrian Venter, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș, la solicitarea Liga2.ro.

Așadar, deși nu e vorba de un meci cu nocturnă obligatorie, ca la partida din Cupa României cu Rapid, meciul va ajunge tot în ”exil”, taman la Sibiu! Reprezentanții clubului ar fi încercat să discute cu Gruparea Mobilă de Jandarmi Timișoara, dar, instituțional, avizele le dădea tot cealaltă instituție, Inspectoratul Județean Timiș, așa că nu mai e cale întoarsă!

Mai mult de atât, din informațiile de la surse foarte bine plasate, televiziunile ar urma să programeze meciul în timpul săptămânii, nu în weekend! Totul spre disperarea timișorenilor, care au văzut săptămâna aceasta laude pentru forajele la viitorul stadion ”Dan Păltinișanu” și despre montarea gazonului pe ”Eroii Timișoarei”. Promisiuni frumoase, însă, deocamdată, toamna aceasta marile meciuri rămân cu ”Tărâm interzis” pentru capitala Banatului!

  • Știința Poli a jucat la Sibiu și cu Rapid, în prima etapă a fazei grupelor Cupei României, meci pentru care s-a cerut nocturnă. Rămâne de văzut unde se va juca partida din aceeași competiție de la început de iarnă, împotriva Corvinului!

Foto: Jozsi Leczki / Mediafax Foto

Anda DELIU 25 Sep. 2026, 18:27 Liga 2
Pe aceeași temă