Plecat din Liga 3, Răzvan Ducan a semnat în SuperLiga României! Fostul portar al Unirii Alba Iulia a fost prezentat de Rapid

Andrei PASCU 04 Sep. 2026, 15:05 Liga 3
Plecat din Liga 3, Răzvan Ducan a semnat în SuperLiga României! Fostul portar al Unirii Alba Iulia a fost prezentat de Rapid

Răzvan Ducan, portar care în sezonul trecut a evoluat și în Liga 3, la Unirea Alba Iulia, a semnat cu o echipă din SuperLiga României, mutarea fiind una surprinzătoare, dar foarte importantă în cariera acestuia. El a fost prezentat de Rapid București.

Ducan, în vârstă de 25 de ani, s-a despărțit de clubul din Alba Iulia în vara acestui an, după doar jumătate de an de contract, după ce venise de la Farul Constanța.

Răzvan Ducan a plecat din Liga 3, dar a ajuns în SuperLiga, la Rapid

Rapid a oficializat joi, 3 septembrie, aducerea portarului Răzvan Ducan, goalkeeperul fiind adus de urgență în Giulești pentru a-i crea concurență titularului Marian Aioani (26 de ani). Fost internațional de tineret, Răzvan Ducan, rămas liber de contract în luna iulie, după despărțirea de Unirea Alba Iulia, a semnat un angajament valabil pe un sezon, cu opțiune de prelungire pentru încă o stagiune.

Născut la 9 februarie 2001, la Videle, Ducan, înalt de 1.92 m, aduce în Giulești și un plus de experiență notabilă, având peste 50 de apariții pe prima scenă a fotbalului românesc. El s-a format la Academia FCSB, club de unde a fost împrumutat succesiv la echipe precum CFC Argeș, AFC Turris Turnu Măgurele și CS Mioveni.

În ianuarie 2023 a fost cedat definitiv la FC Botoșani, formație în tricoul căreia a traversat cea mai productivă perioadă a carierei, strângând 41 de prezențe oficiale.

Ulterior, el a mai evoluat pentru Farul Constanța și Unirea Alba Iulia, iar acum primește șansa vieții, în Giulești.

Răzvan Ducan, noul nostru portar!

În vârstă de 25 de ani și cu 62 de meciuri la nivelul primei ligi din România, Răzvan Ducan vine în Giulești pentru o nouă provocare.

Are o înălțime de 1,92 m și, pe lângă experiența la nivelul primei ligi, acesta are și selecții pentru naționalele de juniori ale României.

Bun venit la Rapid, Răzvan!”, a transmis Rapid București pe Facebook.

În Liga 2, Răzvan Ducan a adunat 24 de jocuri, în experiențele avute la CS Mioveni, Turris Oltul Turnu Măgurele și CFC Argeș.

Cele mai multe meciuri adunate în carieră le are în experiența de la FC Botoșani, când a bifat 42 de apariții, a încasat 62 de goluri și a închis definitiv poarta în 10 dueluri.

Foto: Ziarul Unirea, Rapid și CSM Unirea Alba Iulia

Andrei PASCU 04 Sep. 2026, 15:05 Liga 3
Pe aceeași temă