Încă un antrenor cu multă experiență din Liga 2 spune că nu este de acord cu noua regulă din fotbalul românesc, potrivit căreia un club din Liga 1 poate da cel mult cinci tineri jucători ai săi la o echipă din Liga 2, în baza unui contract de cooperare. Respectivii jucători beneficiază de dublă legitimare și pot evolua pentru ambele formații, în anumite condiții.
După Petre Grigoraș, antrenor la Cetatea Suceava, nici Dorinel Munteanu, antrenor la ACSM Reșița, și-a spus părerea despre acest sistem de cooperare între cluburi din primele două ligi lansat înainte de startul actualului sezon și pe care președintele FRF Răzvan Burleanu nu avea cum altfel decât să-l laude.
Potrivit ”Regulamentului privind Sistemul de Cooperare al Cluburilor din Liga 1 cu cele din Liga 2”, aprobat în ședința din 29 iulie 2026 a Comitetului Executiv al FRF, un club din liga secundă poate primi cel mult cinci jucători U21 de la un club din prima ligă cu care încheie un parteneriat, iar respectivii jucători pot evolua, în anumite condiții, pentru ambele echipe.
Șapte astfel de parteneriate au fost încheiate până acum, iar printre cluburile din liga secundă care nu sunt de acord cu această nouă regulă din fotbalul românesc se numără Cetatea Suceava și ACSM Reșița. Dacă prima și-a transmis părerea prin antrenorul Petre Grigoraș, pentru a doua a luat cuvântul Dorinel Munteanu.
Liderul selecțiilor la echipa națională spune că nu agrează o astfel de colaborare, susținând că ACSM Reșița nu este satelitul niciunul club din prima ligă. Astfel vede Munteanu această regulă prin care cinci jucători ai unui club din prima ligă pot evolua inclusiv pentru echipa sa. Campionul cu Oțelul e de părere că un jucător trebuie să fie mereu la dispoziția antrenorului, nu să se plimbe de la un club la altul.
”Eu nu agreez această soluție, nu sunt satelitul niciuneia dintre echipe. Dacă iau un junior, poate nu la calitate celor care sunt în SuperLigă, dar acești copii trebuie să crească în fiecare zi, la fiecare antrenament și nu mi se pare o soluție bună.
Sigur, pe moment sunt echipe care profită, dar pe termen mediu, lung, eu nu cred că este o soluție, ca un jucător să schimbe săptămânal sau la două săptămâni echipa, alt model de antrenament. Sunt lucruri tactice pe care… Cel puțin eu nu agreez această cooperare. Sau, eu știu, cu o echipă de SuperLigă, pentru că nu sunt satelitul nimănui”, a fost reacția lui Dorinel Munteanu despre noua regulă din fotbalul românesc.
Ce a spus Petre Grigoraș, antrenorul Cetății Suceava, poți citi AICI, la fel și cum a descris Răzvan Burleanu regula aprobată în fotbalul românesc înainte de startul sezonului 2026/27 de Liga 2.
Până în acest moment, într-o lună de la aprobarea ”Regulamentului privind Sistemul de Cooperare al Cluburilor din Liga 1 cu cele din Liga 2”, au fost încheiate șapte astfel de parteneriate, care permit tinerilor fotbaliști să evolueze atât pentru clubul de care aparțin, din prima ligă, cât și pentru echipa din liga secundă.
Până acum au fost aprobate șapte acorduri:
Totodată, Dorinel Munteanu a fost pus să comenteze și faptul că echipe fără drept de promovare li s-a interzis accesul în play-off-ul Ligii 2, însă abia din sezonul 2028-2029.
În data de 26 august 2026, Comitetul Executiv al FRF a hotărât ca echipele de drept public participante în campionatul Ligii 2 să nu mai poată accede în faza play-off-ului competiției, dar se va pune în aplicare abia din patea a doua a anului 2028 și decizia va fi valabilă dacă se va păstra actualul cadru legislativ, care nu permite cluburilor de drept public să promoveze în prima ligă.
”A fost o părere personală, deciziile se iau la București. Ce să spun, îmi bat gura degeaba! Asta e situația, nu mai are rost să comentez, avem alte preocupări principale, care țin foarte mult de echipa noastră”, a comentat antrenorul echipei din Reșița despre acest subiect.
În etapa recentă din Liga 2, ACSM Reșița a trecut cu scorul de 2-1, pe teren propriu, de Steaua, o astfel de echipă de drept public, fără posibilitate de promovare în prima ligă. Și echipa din Reșița s-a aflat în situația Stelei până acum doi ani, când a aplicat manevra aprobată de FRF prin care se fentează această formă de organizare care nu permite promovarea în prima ligă. CSM Reșița a devenit ACSM Reșița și este finanțată în continuare de primărie, dar în acte nu mai e club de drept public, ci unul privat.
Foto: Sebastian Tătaru / Sport Pictures