CSC Șelimbăr are o dublă de rezultate asemănătoare în acest debut de sezon de Liga 2. Un eșec în deplasare la scorul de 1-2 a fost continuat cu o remiză la scorul de 1-1 pe teren propriu, iar această serie a fost copiată în etapele 3 și 4. În plus, echipa sibiană a bifat un eșec și în Cupa României, la scorul de 1-3, în singurul meci disputat în această ediție a competiției, fără a pune la socoteală victoria la ”masa verde” cu FC Hermannstadt, pentru neprezentarea adversarului.
Duminică, CS Afumați a fost adversarul Șelimbărului cu care a terminat la egalitate, iar după joc, antrenorul Eugen Beza a spus că a fost foarte supărat pentru evoluția din prima repriză. Între timp, la finalul jocului, acestuia se pare că i-a trecut supărarea, din moment ce a vorbit foarte calm și și-a măsurat cuvintele.
Potrivit site-urilor de specialitate, CSC Șelimbăr a fost dominată în prima repriză a partidei cu CS Afumați, desfășurată duminică, la Cisnădie, în contul etapei a 4-a a Ligii 2. 56 față de 44 la sută a fost raportul posesiei în favoarea ilfovenilor. 4-2 la șuturi spre poartă, 2-1 la șuturi pe poartă și 2-1 la cornere au fost alte câteva statistici în favoarea trupei antrenată de Vasile Neagu.
Golurile au venit în partea secundă a întâlnirii. CS Afumați a marcat prima, în minutul 49, dintr-un penalty obținut de Alexandru Enache și transformat tot de el. Au venit primele schimbări la zece minute distanță, apoi altele, toate rămase în cazul sibienilor, la mai puțin de alte zece minute, iar CSC Șelimbăr a reușit egalarea prin Kamil Wiktorski (foto text, gesticulând după gol). Fundașul central a punctat în minutul 75, iar acesta a și fost ultimul gol al meciului.
La finalul posesia a aparținut tot oaspeților, 53 față de 47 la sută, la fel și celelalte statistici importante: 8-4 șuturi spre poartă șii 6-2 la poartă. 5-5 a fost la cornere.
Eugen Beza, antrenorul de la CSC Șelimbăr, a spus că rezultatul a fost unul echitabil, din punctul său de vedere. Despre penalty-ul oaspeților a comentat că a fost unul controversat.
”Ne-am dorit mult cele trei puncte, cum spuneam și înainte de joc. Din păcate, am făcut o primă repriză slabă. Patru-cinci jucători au fost în joc. În rest, n-am meritat mai mult în prima repriză. Egalul a fost meritat. După care a venit repriza a doua, am încercat să reglez lucrurile și, cât de cât, am reușit. A venit de nicăieri acel penalty controversat, zic eu, după care, în urma schimbărilor, cred că am intrat din nou în joc, dar, una peste alta, nu a fost un joc reușit. Nici din partea noatră, adversarii au venit obosiți, am resimțit și noi meciul de Cupă. Una peste alta, cred că este un rezultat echitabil, cu toate că oricare din echipe au jucat la victorie și puteau să-și treacă victoria în cont”, a comentat, după joc, Beza.
Antrenorul echipei sibiene a fost pus să explice și ce crede că s-a întâmplat cu restul jucătorilor săi utilizați în prima repriză, în contextul în care a spus că doar patru-cinci jucători au fost în joc. Totodată, Beza a spus că acesta a fost primul meci din acest sezon în care jucătorii introduși pe parcursul întâlnirii au venit cu un plus.
”Asta e greu de depistat. Am încercat la pauză să-i trezim pe restul. Cred că am reușit. Am mai schimbat la un moment dat. Nu știu ce s-a întâmplat. Sunt momente când trebuie să ne sacrificăm mult mai mult, nu este un motiv meciul cu Botoșani. Trebuie să trecem peste oboseală, peste orice, pentru că, repet, și adversarul a fost poate într-o situație mai delicată, pentru că ei au jucat două meciuri de Cupă. Dar, am spus, am fost foarte supărat pe o parte din jucători în prima repriză și cred că la pauză, după anumite discuții, un pic ne-am mai trezit.
S-a văzut și în meciul cu Botoșani că din momentul în care au intrat Boboc și Bucuroiu a crescut nivelul jocului. Acolo cred că a fost cheia. Astăzi ne-a lipsit Bucuroiu. Cocoș venea după 90 de minute în Cupă, cu o echipă de Liga 1, s-a resimțit, a greșit foarte mult, s-a străduit, dar nu a reușit din cauza oboselii. În schimb, a intrat Cristea foarte bine, vioi, și Ace (n.r. – Ace este o poreclă a lui Alexandru Oroian) a schimbat jocul, Monea, inclusiv Dragoș Iancu și Lanțoș, că acum trebuie să-i spun pe toți, jucătorii care au intrat. De data asta trebuie să iau partea bună a lucrurilor. E primul meci în campionat când intră jucătorii și schimbă jocul. Până acum, la Bistrița am jucat bine, cu Poli, la fel, cei care au intrat de pe bancă nu au intrat bine, la fel și la Metaloglobus. Deci sunt mulțumit din punctul ăsta de vedere dacă aș căuta ceva pozitiv”, a vorbit Eugen Beza.
Tudor Ivan, cu o intrare asupra lui Alexandru Enache, a fost pedepsit de arbitrul Valentin Marius Florescu (Covasna) cu o lovitură de pedeapsă, cea care a dus la deschiderea scorului în debutul părții secunde.
Deși în primele vorbe ale sale din concluzia trasă de după joc Beza a spus că penalty-ul a fost unul controversat, ulterior, întrebat strict despre faza care a dus la marcarea primului gol, antrenorul a spus că nu a văzut bine faza și nu se poate pronunța! Însă a apreciat arbitrajul lui Florescu drept unul la nivelul jocului arătat de cele două echipe!
”De pe bancă nu am văzut foarte clar faza, dacă l-a împierdicat sau nu. Poate dacă aș revedea faza m-aș putea pronunța. Într-adevăr, arbitrajul cred că a fost un pic la nivelul jocului, nu a fost cel mai reușit”, a spus Beza.
Cu ocazia acestui joc, la CSC Șelimbăr a debutat și Alexandru Oroian, anunțat de club ca achiziție cu o zi înainte de meci. Fostul jucător al echipelor UTA și FC Hermannstadt, în partea a doua a sezonului trecut fost la AFC ASA Târgu Mureș, deci tot în Liga 2, a rămas liber de contract după desființarea echipei din Sibiu și vrea să-și relanseze cariera la CSC Șelimbăr.
Beza l-a introdus pe Oroian în minutul 67, în locul lui Daniel Benzar, când a efectuat ultimele trei înlocuiri pe care le avea la dispoziție.
”S-a simțit prezența lui. Putea să și înscrie. Însă cred că el este la 30-40 la sută din potențialul fizic. Mai avem mult de lucrat cu el. Oro, în momentul în care va intra, va fi un jucător extrem de important”, a vorbit Beza despre Oroian.
În această vară, CSC Șelimbăr i-a mai achiziționat pe Dragoș Iancu (ex Poli Iași), Raoul Cristea (ex CSC Dumbrăvița), Tudor Lanțoș (Steaua), Eneas Horvat (U Cluj) și Cătălin Cocoș (CSL Ștefăneștii de Jos). Au fost aduși de la Inter Stars Sibiu și Alexandru Cişmaş, Benjamin Kielhorn și Ștefan Veștemean.
CSC Șelimbăr are 2 puncte acumulate după patru jocuri disputate în acest sezon de Liga 2, iar cu golaverajul 4-7 se află pe locul 19 din 22. E la egalitate cu CSM Olimpia Satu Mare, poziționată pe locul 20, fiindcă are un golaveraj inferior, 1-5. Ele pot fi depășite în clasament de Unirea Slobozia, care are 1 punct și care va juca în încheierea etapei, marți, acasă cu Metaloglobus.
În etapa următoare, a 5-a, ”Călăreții roșii” ai lui Beza joacă în deplasare la CS Dinamo. Trupa bucureșteană antrenată de Ionuț Chirilă a reușit surpriza în runda 4, obținând primele sale puncte în acest sezon într-o deplasare contra uneia dintre favoritele la promovare, 2-1 cu Chindia.
Jocul programat la București, la Baza Sportivă Oxigen, fostă Juventus, fostă Daco-Getica, din cartierul Colentina, are loc sâmbătă, de la ora 11:00. CS Dinamo e pe locul 18, cu 3 puncte și 4-9 golaveraj.
Foto și video: CSC Șelimbăr