Norocul rămâne cu CSC Dumbrăvița, care a remizat în Ghencea. Florin Fabian, după egalul de ziua sa cu Steaua: ”Ar fi trebuit să dominăm acest meci. Cred că e un rezultat echitabil”

Anda DELIU 23 Aug. 2026, 15:32 Liga 2

CSC Dumbrăvița a plecat pentru a doua oară consecutiv neînvinsă din Ghencea. Dacă în sezonul trecut dădea lovitura cu o victorie cu 1-0, acum, în ediția 2026/27 a Ligii 2, echipa timișeană a terminat la egalitate, la scorul de 2-2, meciul cu Steaua București. Este un nou rezultat în care soarta a jucat de partea bănățenilor, măcar parțial.

Echipa lui Florin Fabian a primit un penalty rapid dictat extrem de discutabil, iar apoi a marcat din acțiunea la o fază la care portarul roș-albaștrilor a gafat. După joc, antrenorul a apreciat că rezultatul e corect, dar și că s-ar fi așteptat să domine formația sa, deși nu e foarte clar pe ce baza în această dorință!

Arbitrul Dragoș Lunca, prestație foarte slabă în Ghencea, cu două penalty-uri controversate din primele minute

Un meci de subsolul clasamentului, ținând cont că se întâlneau clasatele pe locurile locurile 21, respectiv 15, înainte de debutul etapei, a primit un arbitru pe ”măsură”, care a arătat din startul jocului decizii controversate.

Dragoș Lunca a dat penalty pentru Dumbrăvița în minutul 3 după ce un șut al lui Krista l-a lovit pe Dinu în piept, nu în braț! Alin Șeroni a bătut pe jos și l-a învins pe Simon. Și cum un central fără calități arbitrează mereu în compensație după ce o comite (sic!), Lunca a dictat penalty și în minutul 8, pentru gazde, după ce Chipirliu a căzut teatral, ținut de Butnărașu. Florin Răsdan a transformat și a restabilit egalitate din minutul 9.

Steaua a avut o ocazie mare în minutul 20, când Dorado a trimis cu capul pe lângă rădăcina barei. Peste două minute, Camara a trimis în transversală. În replică, pentru Dumbrăvița, Gunie și Mucuță nu au avut ocazii așa periculoase. Pentru gazde, nici Caldieraro nu a avut mai mult succes să-l învingă pe Mikloș, iar la pauză s-a intrat cu scor egal.

Gol de gâgă primit de Mate Simon

Asaltul Stelei, care a fost mai mult în controlul jocului, a continuat și în repriza a doua. Mikloș a rezistat însă. Crosman și-a încercat șutul, fără succes, iar în minutul 56, Javi Grillo a trimis puțin pe lângă poartă.

Până la urmă, „militarii” au reușit să preia conducerea în minutul 58. A fost un atac prelungit, Albu a trimis în transversală, Javi Grillo a avut o reluare parată de Mikloș, dar, în cele din urmă, Alexandru Dinu a marcat frumos din 15 metri, din întoarcere, la vinclu.

Bucuria fanilor tot mai puțini din Ghencea a durat nici două minute. După un șut de la distanță a lui Bogdan Vasile, Mate Simon nu a fost în stare să rețină mingea, a scăpat-o, iar Dragoș Mucuță, speculativ, i-a suflat-o de sub nas și a egalat. Gazdele au continuat să rateze exasperant. Barbu a trimis cu capul pe lângă la o fază la care Mikloș ar fi fost bătut.

Asalt al Stelei pe final de joc, dar poarta Dumbrăviței a fost ferecată

CSC Dumbrăvița a avut și ea o reluare în transversală, în minutul 75, după un alt atac prelungit, cu ratarea lui Buțu din 6 metri. Peste două minute, Gunie l-a pus la muncă pe Simon, care nu a mai greșit.

Steaua a controlat în mare parte finalul. Bobaru a continuat să rateze, certat de Albu. Răsdan putea da lovitura în minutul 85, dar Mikloș a fost pe fază și a respins de sub transversală. A venit apoi rândul și lui Albu, care a arătat că doar gura e de el, și a avut o execuție caraghioasă din careu. În prelungiri, tot Albu a trimis în bară, iar Barbu, exasperant, peste buturi.

Florin Fabian voia dominarea fizică a echipei sale

În fața Stelei, care nu avea punct acumulat în primele trei etape, Florin Fabian ar fi vrut un control clar al formației sale. Nu a fost însă așa, iar despre egal a spus că e un rezultat echitabil.

”Cred că e un rezultat echitabil. Deși, consider că, din punct de vedere fizic, ar fi trebuit să dominăm acest meci. Iată că Steaua, probabil și sub presiunea rezultatelor pe care le-a avut înainte, a reușit să facă un joc bun (n.r. – meci bun a făcut și cu Csikszereda, la mijlocul săptămânii, în Cupa României). Nu ne-am așteptat să aibă prospețimea pe care au avut-o, dar, una peste alta, e un rezultat echitabil. Am avut și noi câteva ocazii mari în repriza a doua, au fost câteva ocazii mari și de partea lor. Pentru mine e un rezultat bun, având în vedere faptul că am avut un început greu de campionat și important este cum vom gestiona etapele următoare. Chiar le-am zis băieților înainte de meci că, pentru Steaua, fiind sub presiunea rezultatelor, a contextului în care se află clubul, echipa, antrenorul, era clar că vor avea mult orgoliu să câștige meciul acesta. Păcat, pentru noi ar fi fost un moment bun să fim, din punct de vedere al intensității jocului, mult peste Steaua, având în vedere că ei au jucat acum trei zile. Dar, una peste alta, să spunem că sunt mulțumit de joc”, a spus Fabian după meci.

  • CSC Dumbrăvița, contra Stelei: Mikloș – Nic. Pop (Datcu 74′), Butnărașu, Șeroni (cpt.)(Curescu 69′), Panaite – C. Gladun, Bg. Vasile (Cr. Pădurariu 66′), Gunie, Sg. Popovici (Dussaut 46′) – Krista (Buțu 46′), Mucuță. Rezerve neutilizate: Enășescu – Andr. Burlacu, Gab. Gladun, Leczki.

Fabian, după remiza cu Steaua: ”E un punct câștigat”

Raportat și la finalul de meci, Fabian a precizat că punctul este, totuși, unul câștigat, mai ales că formația sa nu are nicio victorie.

”Legat de finalul de meci… greu pentru antrenori în situațiile acestea. Unii jucători tineri de la noi, sub presiunea rezultatului, se pierd și, până la urmă, sigur, și calitatea individuală a adversarului trebuie să o luăm în considerare. Pentru că Steaua are jucători cu calitate, din punctul meu de vedere. Finalul de joc le-a aparținut, într-adevăr. Dar nu pot să spun decât că mergem cu un punct acasă. Le mulțumesc băieților și îi felicit pentru joc. E un punct câștigat. Orice punct e important pentru noi. Noi suntem o echipă mică, care trebuie să muncească pentru orice punct. E destul de greu pentru noi, o echipă cu un buget mic, dar cu suflet mare. Aștept de mult prima victorie, o așteptam încă din prima etapă, dar cu siguranță va veni. Important e să ne revenim noi din punct de vedere fizic, pentru că încă nu suntem bine după cele patru meciuri în zece zile. Și dacă ne revenim în ceea ce privește tonusul, al ritmul de joc, cu siguranță în etapele următoare o să vină și prima victorie”, a mai punctat antrenorul Dumbrăviței, care sărbătorește împlinirea a 52 de ani chiar astăzi, 23 august.

Urmează meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea

CSC Dumbrăvița are 3 puncte, golaveraj 4-5, și este, cel puțin pentru moment, pe locul 16 în Liga 2 după patru etape. Ultimul joc al rundei urmează să aibă loc marți.

Sâmbăta viitoare, de la ora 11:00, echipa timișeană joacă acasă cu nou-promovata SCM Râmnicu Vâlcea (locul 12, 5 puncte), care sâmbătă a remizat cu FC Bacău (scor 2-2).

  • 1-1 cu CSM Olimpia Satu Mare, 0-1 la CSL Ștefăneștii de Jos, 1-1 cu SC Popești Leordeni și 2-2 la Steaua București sunt rezultatele înregistrate de CSC Dumbrăvița în acest început de Liga 2. Din Cupa României a fost eliminată la mijlocul săptămânii trecute, în Turul 3, de Știința Poli Timișoara (0-1 la Timișoara, după prelungiri).

Foto: George Flușter (Mediafax Foto) și Răzvan Păsărică (Sport Pictures)

Anda DELIU 23 Aug. 2026, 15:32 Liga 2
Pe aceeași temă