VIDEO | Echipele calificate în faza grupelor Cupei României 2026/27 își află ACUM adversarii și programul

Marius ANGHEL 21 Aug. 2026, 14:47 Cupa României
VIDEO | Echipele calificate în faza grupelor Cupei României 2026/27 își află ACUM adversarii și programul

Federația Română de Fotbal organizează vineri, 21 august 2026, de la ora 15:00, la sala Constanța a JW Marriott Bucharest Grand Hotel, tragerea la sorți a fazei grupelor Cupei României, ediția 2026-2027. Este al cincilea sezon în care formatul Cupei, inaugurat în 2022, propune o fază a grupelor în care participă 24 de echipe.

Tragerea va fi efectuată de trei invitați speciali, foștii internaționali Adrian Mutu, Florin Niță și Raul Rusescu. La primele trei trageri la sorți de când competiția are actualul format, invitații au fost de fiecare dată Miodrag Belodedici, Lucian Sănmărtean și Marius Niculae, iar anul trecut au fost Ciprian Tătărușanu, Cristian Săpunaru și Gabriel Torje.

În acest sezon, în grupe participă 14 echipe din prima ligă (Petrolul Ploiești, Corvinul Hunedoara, FC Voluntari, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, FC Botoșani, FK Csikszereda, calificate din Play-off, Universitatea Craiova, Universitatea Cluj, CFR Cluj, Dinamo, Rapid, Campionii FC Argeș, UTA Arad și FCSB, cel mai bine clasate în campionatul precedent și introduse în competiție direct din faza grupelor), 6 din Liga 2 (Chindia Târgoviște, FC Bihor Oradea, Știința Poli Timișoara, FC Bacău, Concordia Chiajna și CS Gloria Bistrița, calificate din Play-off) și 4 din Liga 3 (Corona Braşov, Minerul Lupeni, Sporting Lieşti și Progresul Spartac, calificate din Play-off).

  • Meciurile din faza grupelor au loc în jurul datelor de 2 septembrie 2026, cele din etapa 1, 28 octombrie, pentru etape 2, și 2 decembrie, pentru etapa 3.

Componența urnelor valorice la tragerea la sorți pentru grupele Cupei României, sezonul 2026/27:

  • Urna 1: Universitatea Craiova, Universitatea Cluj, CFR Cluj, Dinamo, Rapid, Campionii FC Argeș, UTA Arad, FCSB
  • Urna 2: FC Botoșani, FK Csikszereda, Petrolul Ploiești, Corvinul Hunedoara, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, FC Voluntari, FC Bihor Oradea, Chindia Târgoviște
  • Urna 3: FC Bacău, Concordia Chiajna, CS Gloria Bistrița, Știința Poli Timișoara, Minerul Lupeni, Sporting Liești, Progresul Spartac, Corona Brașov

Alcătuirea urnelor e determinată de clasarea echipelor în campionatul în care au evoluat în sezonul trecut.

Tragerea la sorți o poți urmări aici:

Nouă echipe noi în grupele acestui sezon al Cupei, față de ediția trecută 

Așa cum spuneam, în faza grupelor din acest sezon participă 14 echipe din prima ligă, 6 din Liga 2 și 4 din Liga 3. În sezonul trecut au fost 15 din prima ligă, 7 din Liga 2 și 2 din Liga 3, iar acum două sezoane au fost 13 echipe din prima ligă, 7 din Liga 2 și 4 din liga 3.

Față de sezonul trecut vor lipsi din grupe FC Hermannstadt, SC Oțelul Galați, Farul Constanța, Metaloglobus București (foste prim-divizionare), CSM Slatina, Metalul Buzău, CSC Dumbrăvița, CS Dinamo (din Liga 2) și Sănătatea Cluj (din Liga 3).

Noutățile de acum sunt Corvinul Hunedoara, FC Voluntari, Chindia Târgoviște, FC Bihor Oradea, Știința Poli Timișoara, FC Bacău, Corona Braşov, Minerul Lupeni și Progresul Spartac.

Așadar, cele care au evoluat cel puțin în sezonul trecut în grupe și se află și acum sunt: FCSB, CFR Cluj, U Craiova, U Cluj, Rapid, Dinamo, Petrolul, UTA, FC Botoșani, CFC Argeș, Csikszereda, Sepsi OSK, Concordia Chiajna, CS Gloria Bistrița și Sporting Liești.

Echipele din Urna 3 știu deja un adversar cu care vor fi în grupă 

Potrivit FRF, echipele participante în această etapă vor fi distribuite, prin tragere la sorți, în patru grupe a câte șase echipe, în felul următor: două echipe din urna valorică 1, două echipe din urna valorică 2 și două echipe din urna valorică 3.

Pentru fiecare grupă în parte, primei echipe extrase din urna valorică 1, respectiv 2 i se va atribui denumirea generică „1a”, respectiv „2a”, iar cea de-a două extrasă va primi denumirea de „1b” și „2b”. În același timp, echipele din urna valorică 3, care vor fi repartizate în grupe prin tragere la sorți după ce vor fi împerecheate două câte două pe criterii geografice, vor primi denumirea generică „3a” și „3b”.

Împerecherea pentru echipele din urna 3 este următoarea: Concordia Chiajna & Progresul Spartac, Corona Brașov & CS Gloria Bistrița, Știința Poli Timișoara & Minerul Lupeni, Sporting Liești & FC Bacău.

Toate echipele vor juca un meci cu o echipă din urna 1, un meci cu o echipă din urna 2 și un meci cu o echipă din urna 3 la nivelul grupei relevante.

Pentru a asigura fiecărei echipe participante în faza grupelor cel puţin un joc disputat pe teren propriu, programul meciurilor va fi astfel:

Grupa A:

Etapa 1: 3B – 1A; 3A – 1B; 2B – 2A
Etapa 2: 2A – 1A; 1B – 2B; 3A – 3B
Etapa 3: 1A – 1B; 3B – 2A; 3A – 2B

Grupa B:

Etapa 1: 2A – 1A; 1B – 2B; 3A – 3B
Etapa 2: 1A – 1B; 3B – 2A; 3A – 2B
Etapa 3: 3B – 1A; 3A – 1B; 2B – 2A

Grupa C:

Etapa 1: 1A – 1B; 3B – 2A; 3A – 2B
Etapa 2: 3B – 1A; 3A – 1B; 2B – 2A
Etapa 3: 2A – 1A; 1B – 2B; 3A – 3B

Grupa D:

Etapa 1: 3B – 1A; 3A – 1B; 2B – 2A
Etapa 2: 2A – 1A; 1B – 2B; 3A – 3B
Etapa 3: 1A – 1B; 3B – 2A; 3A – 2B

Primele două echipe clasate în fiecare grupă în parte se califică în faza sferturilor de finală urmând a disputa următoarele meciuri conform schemei de mai jos, cu mențiunea că echipele câștigătoare ale grupelor vor disputa meciurile pe teren propriu. De asemenea, În semifinale, câștigătoarele sferturilor de finală 1 și 3 vor fi gazde.

Faza sferturilor de finală: 8 echipe din grupe

Locul 1 Grupa A – Locul 2 Grupa B
Locul 1 Grupa C – Locul 2 Grupa D
Locul 1 Grupa D – Locul 2 Grupa C
Locul 1 Grupa B – Locul 2 Grupa A

Faza semifinalelor: 4 echipe din ”sferturi”:

Locul 1 Grupa A – Locul 2 Grupa B vs. Locul 1 Grupa C – Locul 2 Grupa D
Locul 1 Grupa D – Locul 2 Grupa C vs.  Locul 1 Grupa B – Locul 2 Grupa A

Finala: 2 echipe calificate din semifinale

Calendar program următor Cupa României, Faza Națională, sezon 2026-2027:

  • Faza grupelor, etapa 1: 2 septembrie 2026
  • Faza grupelor, etapa 2: 28 octombrie 2026
  • Faza grupelor, etapa 3: 2 decembrie 2026
  • Sferturi de finală: 3 martie 2027
  • Semifinale: 21 aprilie 2027
  • Finala: 12 mai 2027
Marius ANGHEL 21 Aug. 2026, 14:47 Cupa României
Pe aceeași temă