Știința Poli Timișoara s-a impus, miercuri, cu scorul de 2-1 în Play-off-ul Cupei României, acasă, contra colegei din campionat AFC ASA Târgu Mureș, obținând, astfel, calificarea în premieră în faza grupelor competiției KO.
Cornel Ene, din penalty, și Fabian Marincu, din acțiune, au semnat reușitele, iar Dan Alexa a precizat după succes că până acum echipei sale i-a lipsit golul.
În perspectiva de viitor, tot antrenorul a constatat că Știința Poli nu prea are… unde să joace!
Știința Poli a dominat destul de clar meciul, în debut. A ținut-o pe formația oaspete în propria jumătate în momente importante. Nu au lipsit ocaziile ratate, una mare semnată de ”campionul” impreciziei, Vlăduț Morar, din poziție bună, dar și de Burlacu-Luca și de Rotariu, care a consemnat mai multe ocazii irosite pe tot parcursul partidei.
Până la urmă, Morar a fost providențial în minutul 42, când a primit o minge în careu, s-a izbit de portarul Geantă și s-a dictat penalty, la o fază la care asistentul a semnalizat offside, dar arbitrul central Adelin Pavel a trecut peste. A judecat că mingea a venit de la adversar, așa că a dat lovitură de pedeapsă.
Cornel Ene (45) a tras pe centru, Geantă a sărit într-o parte, a intervenit cu piciorul, dar a putut evita golul. Eusebiu Tudor a făcut scandal după lovitura de la 11 metri și a fost eliminat cu două cartonașe galbene.
Bucuria a ținut puțin pentru fanii gazdelor. În minutul patru de prelungire al primei reprize (s-a dat și pauză de hidratare), după un corner din stânga, defensiva timișoreană nu a putut îndeparta pericolul Achim și Demeter au ajuns cu capul la minge, iar balonul a ajuns, în cele din urmă, la Moussa Samake, care a înscris din fața liniei porții.
Știința Poli a reușit golul victoriei însă destul de rapid după reluarea meciului. În minutul 49, după o fază prelungită de atac. Nu a reușit Popa să marcheze, mingea a ajuns la Ovidiu Popescu, care a așezat pentru Fabian Marincu. Tânărul atacant a înscris la colțul lung.
AFC ASA Târgu Mureș a încercat să egaleze pe final, a irosit o mare ocazie, dar a rămas doar pentru statistică.
Dan Alexa a fost mulțumit de cele două ”boabe” date de jucătorii săi.
”Cred că în celelalte jocuri ne-a lipsit golul, acum am reușit să înscriem două goluri, am mai avut niște situații, dar cred că am controlat jocul. Târgu Mureș e o echipă foarte periculoasă, cel puțin pe faza de atac sunt foarte periculoși atacanții, și Siafa, și Samake. Dar îmi felicit jucătorii. Pentru suporteri e o calificare importantă. Vom juca probabil cu echipe de Liga 1. De fapt, Cupa e mai mult pentru ei. Noi trebuie să găsim soluții, pentru că suntem angrenați în două competiții. Chiar și acum am menajat șapte-opt jucători pentru meciul de la Chiajna. Dar, una peste alta, o victorie, cred eu, meritată. Și-mi felicit jucătorii pentru că au făcut un joc bun”, a declarat antrenorul echipei timișorene după joc.
Întrebat de scandalul făcut de adversar și la golul lui Marincu, Alexa a precizat că nu comentează arbitrajul. ”Nu știu, nu cred. În fine! Nu vreau să comentez arbitrajul”, a precizat ”Chirurgul”.
Cele două echipe se reîntâlnesc peste zece zile, în campionatul Ligii 2: ”Sunt convins că o să fie ceva diferit. Eusebiu Tudor e un antrenor care mie mi-a plăcut mereu. Dar cred că astăzi, lăsând la o parte offside-ul sau ne-offsider-ul, am fost echipa mai bună.”
Calificarea în grupele Cupei României aduce o întrebare arzătoare pentru bănățeni, care caută și o ”casă” pentru meciul cu Steaua din 10 octombrie. Se discută diverse variante, subiecte pe care Liga2.ro îl va trata pe larg în zilele viitoare cu informații exclusive. Nu este exclus nici Lugojul, variantă pe care Alexa nu o vede posibilă pentu jocurile de Cupă, posibil multe televizate.
”Nu știu, bună întrebare! Conducerea… Nu știu dacă se poate la Lugoj…”, a precizat Alexa.
Reporterul Liga2.ro l-a întrebat pe Alexa de UTA, iar antrenorul a scos ”bomba”, că ar vrea să joace cu UTA chiar pe ”Francisc Neumann”. ”Aș vrea UTA în deplasare. Dacă nu se poate în deplasare, vom juca la ei!”, a mai spus Alexa, pe subiect.
Până la confruntări pe gazoane ”incerte” din grupa Cupei României, Știința Poli joacă sâmbătă, de la 11:00, la Concordia Chiajna, echipă care are punctaj maxim după primele trei etape din Liga 2 și miercuri seară a umilit prim-divizionara SC Oțelul Galața în Play-off-ul Cupei, cu 5-1.
După trei etape, Știința Poli este pe locul 5 în Liga 2, cu 7 puncte și 3-1 golaveraj, iar Concordia se află pe locul 2, cu 9 puncte și 7-2 golaveraj.
Foto: Sebastian Tătaru / Mediafax Foto și Sport Pictures
Video: Știința Poli Timișoara