FC Bacău, una dintre revelațiile sezonului trecut de Liga 2, primul petrecut la acest nivel competițional, a avut un start lansat în noua ediție de campionat.
Trupa moldavă pregătită de Costel Enache a învins în prima rundă, pe teren propriu, nou-promovata CSL Ștefăneștii de Jos, cu scorul de 3-0, și va începe runda secundă de pe primul loc, poziție asigurată de cele trei goluri marcate.
După Ștefănești, Bacăul lui Costel Enache va întâlni în runda a doua o altă formație venită din Liga 3 în această vară, SC Popești Leordeni, tot o formație ilfoveană. Partida se va disputa sâmbătă, 8 august, de la ora 11:00, la Clinceni, unde își va disputa cel puțin în prima parte a sezonului meciurile de acasă formația din Popești Leordeni. La Clinceni joacă acasă, tot în Liga 2, și Metaloglobus.
Antrenorul Costel Enache este de părere că adversara de sâmbătă se asemănă cu CSL Ștefănești din mai multe puncte de vedere și și-a avertizat elevii că nu vor avea un meci ușor, chiar dacă vor întâlni o formație ce anul trecut evolua în al treilea eșalon.
”Va fi un meci mult mai greu, pentru că probabil noi avem un mare avantaj acasă, prin faptul că jucăm pe teren sintetic. Iar lucrul acesta trebuie cumva echilibrat în deplasare. Cei de la Popești Leordeni sunt oarecum asemănători cu echipa din Ștefănești, pe care am întâlnit-o în prima rundă. Sunt o echipă cu personalitate, cu jucători care au o tehnică bună, combinativi. Întâlnim o formație care iubește partea de atac și construcția, am rămas impresionat de meciul lor cu Râmnicu Vâlcea, în care au arătat o forță de joc ofensiv extraordinară. Sper să fim capabili să gestionăm bine jocul, pentru că nu ne va aștepta deloc o partidă facilă”, a declarat Costel Enache.
Antrenorul echipei din Bacău a explicat faptul că elevii săi au avut foarte mult de câștigat după un prim sezon în Liga 2. Dincolo de latura fizică sau tehnico-tactică, Enache este de părere că jucătorii au prins multă încredere după parcursul foarte bun din stagiunea anterioară.
”Dezvoltarea jucătorilor este în mai multe direcții. E clar că pentru dezvoltarea fizică este nevoie de timp îndelungat și pe lângă asta trebuie și o bază pe care să lucrezi. Pentru că sunt perioade în care organismul uman pentru sportul de performanță se formează, acea perioadă de aur în care se fac cele mai importante achiziții fiziologice. Dacă e ratată, degeaba aduci un copil de 19 ani la o echipă de seniori și îi dai două mese pe zi și două pastile, pentru că motorul lui nu este pentru performanță.
Am spus că partea fizică necesită timp. Iar celelalte elemente tehnico-tactice, nici ele nu pot fi îmbunătățite peste noapte, dar probabil mai rapid decât partea fizică.
În schimb, factorul mental, care este decisiv pentru sportul de performanță și în sportul de echipă, cred că este atenția noastră numărul 1. Și la mental am câștigat un pic cu încrederea rezultatelor de anul trecut. Și cred că luăm decizii un pic mai mature în timpul jocului. Anul trecut am avut meciuri pierdute pe final și parcă anul acesta nu mai facem naivități de genul acesta. Ne ajută foarte mult și jucătorii cu experiență, care transmit lucrurile acestea cu informație, comunicare”, a explicat Costel Enache.
Dacă FC Bacău a început lansat sezonul, cu o victorie la scor de neprezentare, 3-0 cu CSL Ștefănești, echipa din Popești Leordeni a debutat cu o remiză, 1-1 în deplasare cu Râmnicu Vâlcea. Echipa pregătită de Cătălin Gheorghe a fost condusă la pauză, după golul lui Andrei Trașcu, dar a salvat un punct pe final, Quadri Taiwo marcând pentru 1-1 în minutul 86. Cei din Popești Leordeni puteau pleca chiar cu toate punctele din Zăvoi, dar Bobaru a trimis în transversală în prelungiri.
După meci, oficialii echipei de lângă București au acuzat arbitrajul, susținând că ar fi trebuit să primească două penalty-uri.
Foto: Victor Eugen Mihai / FC Bacău