Președintele Concordiei prinde curaj după prima victorie în Liga 2. Cristian Tănase: ”Să formăm o echipă, nu să mizăm pe individualități”

Andrei PASCU 04 Aug. 2026, 15:25 Liga 2

Concordia Chiajna a luat startul cu succes în Liga 2, iar conducerea este încântată de ce a văzut la Suceava. Formația lui Adrian Scarlatache a arătat bine, iar oamenii cu factor de decizie în club sunt încrezători că poate fi formată o echipă în adevăratul sens al cuvântului, după cum a spus Cristian Tănase.

Președinte al formației ilfovene, Tănase a afirmat la finalul întâlnirii de la Suceava că va fi luat fiecare meci în parte și își dorește ca antrenorul să omogenizeze lotul, dar și să îl facă pe jucători să evolueze fără ca în evidență să iasă cel mai mult individualitățile.

Cristian Tănase, președinte Concordia Chiajna: ”Vrem să facem echipă, nu să mizăm pe individualități”

Cu pretenții mari sezon de sezon, Concordia Chiajna a făcut schimbări importante și în această vară, numeroase, iar Cristian Tănase chiar a remarcat că doar trei titulari din sezonul trecut au fost pe teren și în confruntarea cu Cetatea Suceava.

Vrea ca ilfovenii să înceapă să joace cât mai bine, să lege victoriile și rezultatele pozitive, momentan nedorind să vorbească în cuvinte clare despre faptul că s-ar putea lupta pentru play-off-ul de Liga 2 sau pentru promovarea în SuperLiga României.

Ne dorim foarte mult, cei din club, să avem echipă! Nu vrem individualități, nume, ci echipă! Vom vedea în meciurile următoare dacă așa va fi. Dar, toate meciurile vor fi grele, urmează și primul meci acasă de acum. Vom aborda fiecare meci în parte și vom vedea cum va fi.

Cu Cetatea a fost o victorie pe un teren greu, dar în prima repriză, cu tot respectul pentru adversari, doar echipa noastră a fost pe teren. Pe lângă goluri, am avut situații clare de a mai marca, dar nu am reușit. E pozitiv că am mai avut ocazii, am avut un gol anulat pe motiv de offside… . Ne bucurăm, dar începem să ne gândim și la următoarele etape.

Meciul a fost pregătit bine, îi doresc staffului să aibă cât mai multe victorii în carieră, iar în acest sezon să tragem linie și să fim pe plus. Suntem o echipă nouă, am avut în primul 11 doar trei jucători care au fost titulari sezonul trecut”, a spus Cristian Tănase la Metropola TV.

Concordia Chiajna, duel cu FC Bihor în etapa 2 din Liga 2

Cetatea Suceava a beneficiat de un stadion plin la întâlnirea cu Concordia Chiajna, însă nu a reușit să le aducă bucuria fanilor. A încasat repede primul gol, încă din minutul 11, când a marcat Mihai Bălașa, iar apoi, după doar nouă minute, a venit și a doua reușită a oaspeților, semnată de Sergio Carrasco Gonzalez.

Partea secundă a adus un start bun pentru suceveni, care reduceau din diferență în minutul 54, prin Eugen Gabriel David, dar Concordia Chiajna a închis partida în cele din urmă.

În minutul 85, Nicolae Carnat a punctat pentru 3-1.

În etapa următoare, a 2-a, Concordia Chiajna are meci acasă cu FC Bihor Oradea, sâmbătă, de la ora 11:00.

Foto: Dragoș Pășcăneanu / Mediafax Foto

Andrei PASCU 04 Aug. 2026, 15:25 Liga 2
Pe aceeași temă