Tensiuni majore la Steaua, care au explodat chiar la finalul partidei din prima etapă a Ligii 2, în urma înfrângerii cu CSM Slatina, scor 1-2. Daniel Oprița ia în calcul, se pare, să plece de la echipă!
Așa cum a obișnuit, antrenorul pare, mai mult sau mai puțin, decis să părăsească formația din Ghencea… doar după ce prelungește contractul! Mai credibilă este varianta că nici de această dată că nu o va face, așa cum s-a întâmplat de multe ori, că nici suporterii Stelei nu mai rețin numărul ”amenințărilor”.
Dacă privim în urmă, la anii trecuți, vedem un ciclu care se tot repetă în privința lui Oprița, nemulțumit de situația de la Steaua, cu anumite probleme la nivel intern, nu doar care vizează dreptul de promovare, dar atitudinea fermă o are doar când contractul său este în vigoare.
Ultima dată am revăzut episodul chiar la finalul sezonului trecut, când Daniel Oprița, doar la nivel declarativ, părea mai decis să plece decât să rămână. Apoi, în vară, a schimbat discursul și a lăsat impresia că va semna un nou contract, dar un punct important era legat, printre altele, și de dreptul de promovare!
”Surpriză”, nici în 2026-2027 nu are Steaua drept de promovare, dar Daniel Oprița tot a semnat prelungirea! În urma partidei cu CSM Slatina, antrenorul a afirmat că e posibil să plece.
De ce nu a făcut-o în vară? Aparent, nu a primit ofertele pe care le aștepta, să îl convingă să semneze cu alt club. Astfel, ”s-a văzut nevoit” să semneze un nou acord cu Steaua. Acum, abia începând campionatele din Liga 2 și SuperLiga României, iar toate echipele având antrenorii pe poziții, e clar că nici nu se poate vorbi despre un acord imediat pe care Oprița l-ar parafa.
Declarațiile de la finalul confruntării cu oltenii au în vedere și nemulțumirile fanilor, care sunt supărați pe toată lumea acum, inclusiv pe conducere, pe stafful tehnic și așa mai departe, în confruntarea cu CSM Slatina având scandări de nemulțumire și la adresa FRF, dar și la adresa celor care se ocupă de destinele formației din Ghencea.
”Nu am avut oferte, că dacă aveam oferte mai bune… . A fost interes de la anumite echipe, dar n-au fost chiar oferte. Sau poate nu au fost ce mi-am dorit eu. Am continuat aici până, nu știu… . Vom vedea până când.
La ce se întâmplă acum și ce s-a întâmplat la final, nici suporterii să nu mă mai dorească… . O să vedem săptămâna asta ce se va întâmpla”, a fost mesajul lui Oprița după meci, la conferința de presă, conform GSP.

E posibil ca Daniel Oprița să își dea demisia, cel puțin asta afirmând la nivel public, în fața camerelor de filmat și a microfoanelor. A mai avut astfel de discursuri și în trecut, vizând multe nemulțumiri, dar e posibil ca reacția sa să fie exact ca în stilul caracterisitic al conducerii atunci când se vorbește despre dreptul de promovare.
Mereu se fac declarații puternice, dar totul e ”foc de paie”!
”Vedem ce va fi, pentru că au fost niște discuții și cu suporterii acum, la final… Încercăm să rezolvăm din problemele pe care le avem. Nici nu știu, n-aș vrea să vorbesc acum. O să mă gândesc, nu sunt foarte bine acum. Asta e clar. Când e o înfrângere și mai apar și alte lucruri pe lângă ea…
Dacă suporterii consideră, pot să vină să discute cu mine și să-mi spună ce au pe suflet și asta e. Nu vreau să mă cert! E păcat. Sunt de atâția ani și nu vreau să intru într-un conflict. Nu că mi-ar fi frică mie de cineva de acolo care mă scuipă și mă înjură în momentele astea mai grele.
Sunt și alții care antrenează la echipe fără drept de promovare, că sunt jumătate, și nu se mai face atâta caz. Înțelegi? E și greu să mai găsești echipă cu drept de promovare, că sunt multe fără drept de promovare, adică nu prea ai pe unde să te mai duci. Să joace zece, cum zice Dorinel Munteanu!
Asta e situația fotbalului! Eu trebuie să-mi văd aici de echipă, să găsesc soluții, să fac echipa să joace un fotbal mai bun. La greu lumea te critică, dar trebuie să ne asumăm că nu o să fie numai bine”, a mai spus Daniel Oprița, care, iată, preferă să vorbească, din nou, despre ideea că: așa sunt și alții, Steaua nefiind singura formație din Liga 2 fără drept de promovare!
Oprița e antrenor la Steaua din vara anului 2019, când echipa era în Liga 4.
Foto: Răzvan Păsărică (Sport Pictures)