”Așteptarea a luat sfârșit!”, titra FC Hermannstadt în data de 23 iulie, cu ocazia unui anunț în care informa despre reunirea echipei, deși în al nouălea ceas, cu mai puțin de o săptămână și jumătate înainte de debutul campionatului în care urma să joace.
Speranțele suporterilor echipei sibieni înmugureau, s-a reușit încropirea unui lot cu care să se înceapă sezonul, numai că totul a luat-o într-o altă traiectorie, iar cu o zi înainte de primul meci oficial a fost anunțață decizia care până la reunire era pe buzele aproape tuturor. Jucătorii au fost anunțați că activitatea clubului se oprește, iar FRF a confirmat acest lucru în scurt timp.
În mod ironic, acel ”Așteptarea a luat sfârșit!”, poate fi interpretat și în alt mod acum. Agonia clubului sibian a luat sfârșit, iar Liga 2 poate continua fără el, dar cu un alt club, CSM Olimpia Satu Mare, care poate face cinste mai bine competiției. Chiar dacă sătmărenii nu prea au ce căuta în Liga 2, din moment ce au retrogradat sportiv la capătul unui sezon în care au fost aproape tot timpul ultimii.
FC Hermannstadt dispare, astfel, din peisajul fotbalului românesc, la 11 ani de la înființare, iar cei mai afectați sunt suporterii locali. În ultimii ani au rămas, rând pe rând, fără echipa care le-a adus bucurie, Inter Sibiu, Voința Sibiu și, acum, FC Hermannstadt. Aceasta din urmă nici măcar nu a avut un mesaj public pentru a-și explica decizia.
Suporterii sibieni uniți sub grupul ”D’acii 2017” au reacționat în urma veștii retragerii echipei din Liga 2. Condamnă dispariția clubului, vor explicații și spun că-și suspendă și ei activitatea ca grup organizat!
”Ați ucis un club. Ați distrus un simbol. Ați lăsat în urmă doar ruine.
Nouă ani am fost acolo. Pe ploaie, pe ninsoare, în deplasări interminabile și pe stadionul de acasă. Am fost lângă FC Hermannstadt când alții apăreau doar la victorii. Am cântat, am luptat și am reprezentat cu mândrie acest oraș.
Astăzi, în locul clubului pe care l-am iubit, rămân doar tăcerea și rușinea.
Grupul D’acii 2017, membru fondator al Peluzei Nord Sibiu, condamnă în cei mai duri termeni situația care a dus la dispariția FC Hermannstadt.
Cei care au avut responsabilitatea de a conduce acest club au o datorie morală față de suporteri: să își asume ceea ce s-a întâmplat. Pentru că un club nu moare peste noapte. Un club moare din decizii greșite, din nepăsare și din lipsa răspunderii.
Ați dezamăgit o comunitate întreagă. Ați distrus munca, sacrificiul și speranțele miilor de oameni care au fost alături de această echipă fără să ceară nimic în schimb”, a transmis ”D’acii 2017”.
”D’acii 2017” mai spun că nu vor mai susține altă echipă din Sibiu, pentru a-și arăta loialitatea față de FC Hermannstadt.
În acest moment, Sibiul are o echipă în Liga 3, pe Inter Stars Sibiu, care a avut câştig de cauză în instanţă împotriva marelui Inter Milano și are dreptul sigla clubului Inter Sibiu, iar pe stadionul Municipal ar putea ajunge să joace chiar și CSC Șelimbăr, echipă în Liga 2 de șase sezoane și care a jucat fie la Avrig, fie la Râmnicu Vâlcea, fie la Cisnădie.
”În semn de protest și din respect pentru culorile pe care le-am apărat din 2017, Grupul D’acii 2017 se autosuspendă pe termen nelimitat.
Nu vom susține nicio altă echipă din Sibiu.
Loialitatea noastră are un singur nume: FC Hermannstadt.
Dacă acest nume va renaște vreodată, vom fi acolo. Până atunci, alegem tăcerea. Nu pentru că am renunțat, ci pentru că nu putem accepta să fim părtași la uitare.
Un club poate fi desființat. O galerie poate fi redusă la tăcere. Dar onoarea și memoria nu pot fi șterse.
FC Hermannstadt trăiește prin suporterii săi”, a mai transmis grupul ”D’acii 2017”.
Peluza Nord Sibiu nu a reacționat în urma deciziile FC Hermannstadt de a se retrage din Liga 2.