Arătați cu degetul pentru falimentul lui Poli Iași, oficialii din Copou reacționează și îl acuză pe tehnician de presiuni. ”Nu putem ignora faptul că domnul Tibor Selymes a insistat și a beneficiat de plata cu prioritate a unor drepturi salariale înaintea altor colegi. În ultima perioadă am fost presați să continuăm aceeași practică”
Războiul continuă la Iași, pe cadavrul Politehnicii. După ce antrenorul Tibor Selymeș a lansat mai multe acuze la adresa conducătorilor clubului, pe care îi acuză mai mult sau mai puțin direct că sunt răspunzători de falimentul echipei, oficialii din Copou au reacționat.
Oficialii Politehnicii, club care va intra mai mult ca sigur în faliment, au precizat în cadrul unui comunicat de presă că omul de afaceri Cornel Șfaițer, fost președinte al Consiliului Director, a fost doar sponsor la club în ultimul an, funcția sa fiind desființată după intrarea clubului în insolvență, de la finalul lunii aprilie.
Totodată, conducătorii ieșeni susțin că antrenorul Tibor Selymeș a făcut mai multe presiuni pentru a primi unele drepturi bănești înaintea altor colegi. Ceea ce s-a și întâmplat, după cum anunță șefii Iașiului.
”Adevărul despre Politehnica Iași NU poate fi prezentat selectiv
Respectăm dreptul oricărei persoane de a-și exprima opinia și considerăm firesc ca suporterii, angajații și comunitatea ieșeană să solicite transparență. Tocmai de aceea, credem că opinia publică are dreptul să cunoască întreaga realitate, nu doar fragmente desprinse din context.
Orice discuție despre responsabilitate trebuie să înceapă cu situația în care actuala conducere a preluat administrarea clubului.
În luna iunie 2021, Politehnica Iași se afla într-o criza financiară și sportivă fără precedent. Clubul înregistra datorii de aproximativ 2 milioane de euro, existau restanțe salariale de peste patru luni către jucători, antrenori și personalul administrativ și tehnic, precum și obligații restante către bugetul de stat, rezultate inclusiv din eșalonările aprobate în perioada în care domnul Tibor Selymes făcea parte din echipa de conducere a clubului.
La acel moment, lotul echipei mai număra doar patru jucători aflați sub contract, iar unul dintre scenariile discutate era desființarea clubului și relansarea proiectului din Liga a IV-a.
Aceste datorii și această situație nu au fost generate de actuala conducere, ci au fost moștenite. Este surprinzător că astăzi ni se cere asumarea trecutului de către persoane care au făcut parte din conducerea clubului exact în perioada în care aceste datorii se acumulau. Considerăm că responsabilitatea pentru acea perioadă trebuie analizată în mod obiectiv și împărțită între toți cei care au avut atribuții de conducere.
În ciuda acestei situații extrem de dificile, împreună cu autoritățile locale și partenerii clubului din acea perioadă, am reușit să evităm desființarea Politehnicii Iași, să achităm restanțele contractuale existente, să reorganizăm activitatea clubului și să menținem echipa în Liga a II-a la finalul sezonului 2021-2022.
În anii care au urmat, Politehnica Iași a promovat în SuperLiga, și-a dezvoltat academia, a continuat să participe în competițiile organizate de FRF și a menținut în viață un proiect sportiv pe care, în 2021, mulți îl considerau compromis. Aceste rezultate nu șterg dificultățile actuale, dar demonstrează că obiectivul permanent al conducerii a fost salvarea și continuitatea clubului.
În aceeași perioadă, clubul a încasat aproximativ 850.000 de euro din transferurile unor jucători, reprezentând cel mai ridicat nivel al veniturilor din transferuri realizat de Politehnica Iași într-un interval comparabil de timp. Aceste venituri au fost obținute într-o perioadă în care echipa a evoluat aproximativ jumătate din timp în Liga a II-a și jumătate în SuperLiga, demonstrând preocuparea pentru dezvoltarea, promovarea și valorificarea jucătorilor clubului. În plus, pe rolul instanțelor sportive de la TAS mai există un dosar în urma căruia clubul nostru solicită plata integrală a sumei de transfer pentru jucătorul Andrei Cosmin Gheorghiță (adică încă aproximativ 280.000 de euro). În cazul unui verdict pozitiv, sumele încasate din transferurile de jucători în acest mandat s-ar ridica la peste 1,1 milioane de euro.
Totodată, până la finalul sezonului 2022-2023, clubul a fost obligat să achite aproximativ 500.000 de euro reprezentând drepturi stabilite prin hotărâri judecătorești în litigii născute anterior preluării clubului de actuala conducere. Printre beneficiarii acestor hotărâri s-au numărat foști angajați ai clubului, precum Ciprian Paraschiv, Sergiu Melinte și Tibor Selymes, acesta din urmă încasând de la club 102.000 de lei (aproximativ 22.000 de euro). Respectăm dreptul oricărui fost angajat de a-și recupera creanțele stabilite de instanțele de judecată. În acest context, apreciem că este important ca toate faptele relevante să fie cunoscute. Domnul Tibor Selymes și-a recuperat propriile drepturi într-o perioadă în care numeroși alți colegi continuau să aștepte plata salariilor restante. Nu îi contestăm dreptul legal de a-și recupera creanța, însă considerăm că aceeași preocupare pentru situația tuturor angajaților ar fi fost de dorit și atunci.
Aceste obligații istorice au afectat în mod semnificativ sustenabilitatea financiară a clubului. În prezent, datoriile curente ale Politehnicii Iași sunt de aproximativ 4 milioane de euro. Asta înseamnă că, în ultimii patru ani, perioadă în care clubul a evoluat două sezoane în SuperLiga, și-a dezvoltat academia și și-a continuat activitatea sportivă, deficitul suplimentar generat este de aproximativ 1,5 milioane de euro (2 milioane de euro au fost datoriile la preluarea mandatului, iar 500.000 de euro au fost sumele plătite pentru litigiile izvorâte dinaintea venirii actualei conduceri în club). În tot acest interval, continuitatea activității clubului a fost posibilă și datorită unor resurse financiare suplimentare asigurate, în mai multe rânduri, prin împrumuturi și sponsorizări, inclusiv prin implicarea directă a lui Cornel Șfaițer, a lui Florin Briaur și a lui Dan Ștefan Cojocaru, în momente în care clubul s-a confruntat cu riscul unor blocaje financiare care ar fi putut conduce la întreruperea activității.
Acest deficit de 1,5 milioane de euro reflectă efortul financiar necesar pentru ca activitatea clubului să poată continua în Liga a II-a. În ciuda numeroaselor demersuri făcute atât de conducerea clubului, cât și de autoritățile locale, inclusiv de domnul primar Mihai Chirica, pentru identificarea unor investitori sau parteneri care să susțină financiar acest proiect, aceste eforturi nu au avut rezultatul dorit.
În paralel cu demersurile pentru atragerea unui investitor privat, conducerea clubului, împreună cu autoritățile locale, a identificat și o soluție instituțională pentru salvarea fotbalului ieșean. A fost inițiat proiectul prin care Clubul Sportiv Municipal Iași 2020 urma să preia, prin cesiunea dreptului de participare, activitatea echipei de seniori din Liga a II-a și, totodată, obligațiile curente ale Politehnicii Iași, inclusiv datoriile salariale către jucători, antrenori și ceilalți angajați. Aceasta nu era o promisiune și nicio intenție, ci un proiect concret, aflat în derulare, care ar fi permis atât continuarea activității sportive, cât și plata obligațiilor restante către angajați.
Acest demers nu urmărea evitarea obligațiilor clubului, ci, dimpotrivă, crearea cadrului legal prin care acestea să fie achitate într-un termen cât mai scurt, iar activitatea fotbalistică să continue fără întrerupere la Iași.
Din păcate, deși proiectul beneficia de sprijinul autorităților locale și reprezenta cea mai viabilă soluție identificată pentru protejarea intereselor angajaților și asigurarea continuității fotbalului ieșean, acesta nu a putut fi implementat după ce ANAF, în calitate de creditor, a votat împotriva aprobării modificărilor necesare în cadrul procedurii de insolvență, motivând că prin operațiunea de cesiune se elimină din sursele de finanțare aflate la baza planului de reorganizare aprobat” – conform adresei ANAF nr. 93.975 / 07.07.2026. Această decizie a făcut imposibilă implementarea soluției propuse, deși aceasta ar fi permis continuarea activității sportive și plata obligațiilor salariale restante. Tocmai de aceea, susținerea că actuala conducere nu a căutat soluții pentru plata drepturilor salariale nu corespunde realității.
În ceea ce privește acuzațiile referitoare la lipsa de transparență, considerăm necesare câteva precizări. Odată cu deschiderea procedurii de insolvență, în august 2025, Consiliul Director și-a încetat de drept atribuțiile. Drept urmare, din acel moment, domnul Cornel Șfaițer nu a mai fost presedinte al CD, continuând însă să sprijine clubul, inclusiv în calitate de sponsor.
În același timp, toate operațiunile financiare desfășurate după deschiderea procedurii sunt efectuate în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, sub supravegherea administratorului judiciar și sub controlul judecătorului-sindic. Toate cheltuielile efectuate sunt analizate, aprobate și reflectate în rapoartele periodice depuse în dosarul de insolvență și validate conform procedurilor legale.
Nu negăm dificultățile prin care trec angajații clubului și regretăm sincer întârzierile la plata salariilor. Le mulțumim tuturor pentru răbdare, profesionalism și loialitatea de care au dat dovadă într-o perioadă extrem de dificilă.
În același timp, pentru respectarea principiului egalității între creditori și angajați, clubul nu va accepta efectuarea unor plăți preferențiale. Acest principiu trebuie respectat în mod egal pentru toți, indiferent de funcția ocupată sau de notorietatea persoanei. Tocmai de aceea, nu putem ignora faptul că domnul Tibor Selymes a insistat și a beneficiat de plata cu prioritate a unor drepturi salariale înaintea altor colegi aflați în aceeași situație. În ultima perioadă am fost presați să continuăm aceeași practică, pe care nu o vom mai accepta.
Nu putem analiza prezentul ignorând punctul din care a plecat clubul în 2021: datorii de aproximativ 2 milioane de euro, salarii restante de peste patru luni, un lot aproape inexistent și perspectiva reală a desființării clubului. Acestea sunt fapte obiective. La fel de obiectiv este și faptul că, în ciuda acestor dificultăți, Politehnica Iași a continuat să existe, a promovat în SuperLiga, și-a dezvoltat academia, a confirmat un plan de reorganizare în procedura de insolvență și și-a câștigat dreptul de a continua activitatea în Liga a II-a.
Nu pretindem că toate deciziile luate după anul 2021 au fost perfecte. Nicio conducere nu poate susține acest lucru într-un context atât de dificil. Ne asumăm atât realizările, cât și greșelile și suntem pregătiți să răspundem pentru ele. Dar asumarea responsabilității nu poate fi selectivă. Ea trebuie să îi privească pe toți cei care au avut atribuții de conducere și au contribuit, prin acțiunile sau deciziile lor, la situația în care clubul a ajuns în anul 2021.
Politehnica Iași are nevoie astăzi de soluții, nu de rescrierea istoriei și nici de conflicte purtate în spațiul public. Credem că problemele reale ale clubului se rezolvă prin dialog constructiv, responsabilitate și colaborare între toate părțile implicate, nu prin transformarea foștilor angajați în judecători ai activității clubului în mediul online.
Respectăm dreptul fiecăruia de a-și exprima punctul de vedere, însă suntem convinși că interesul Politehnicii Iași și al comunității ieșene este mai bine servit printr-un dialog intern, onest și orientat către identificarea soluțiilor, decât prin dispute publice care nu fac decât să adâncească tensiunile și să afecteze imaginea clubului.
Clubul își va concentra în continuare toate resursele asupra identificării soluțiilor pentru plata obligațiilor restante și stabilizarea situației financiare, cu respect față de suporteri, jucători, angajați, parteneri și întreaga comunitate ieșeană.
Suntem convinși că doar adevărul prezentat în întregime, dialogul și responsabilitatea comună pot contribui la clarificarea situației și la identificarea unor soluții realiste pentru problemele existente.”
Foto: George Flușter / Mediafax Foto