Al treilea eșalon fotbalistic prezintă nume importante în rândul antrenorilor. Unii au deja două decenii de activitate, alții s-au remarcat prin activitatea de jucători de top.
Ganea, Stoican și Pătrașcu au evoluat la nivel înalt în străinătate, nu numai pe plan intern, în timp ce Pustai și Pelici au deja un CV remarcabil ca tehnicieni.
Povestea fotbaliștilor și antrenorilor ”grei” pe care nu te aștepți să-i găsești în Liga 3
A plecat din acest eșalon, după mai mulți ani, un alt tehnician experiemntat – Petre Grigoraș, trecut pe la Axiopolis Cernavodă și Cetatea Suceava. Acum e cu formația moldavă la un eșalon superior, în Liga 2.
Noua ediție de Liga 3, sezonul 2026/27, începe la data de 29 august 2026, urmând să fie la al doilea sezon în noul format.
Mai jos aveți o listă cu cele mai importante nume, însă caruselul mutărilor pe banca tehnică abia s-a urnit. Mai pot apărea alte nume, cum e posibil să fie omis:
- Flavius Stoican (49 de ani) – CS Drobeta Turnu Severin (Mehedinți) – 19 selecții la echipa națională, a antrenat deja 8 echipe de prima ligă, ultima oară la Farul Constanța
- Cristian Pustai (58 de ani) – CSM Unirea Alba Iulia (Alba) – a promovat cu Gaz Metan în sezonul 2007–2008 și calificarea în Europa League în 2011, după ce sezonul 2010-2011 l-a terminat pe locul 7
- Vasile Miriuță (57 de ani) – Sănătatea Cluj (Cluj) – fost jucător pentru naționala Ungariei, a jucat în Bundesliga pentru Energie Cottbus. A antrenat CFR Cluj și Dinamo
- Valentin Bădoi (50 de ani) – Inter Ilfov (Clinceni / Ilfov) – 10 selecții la națională, a făcut parte din echipa Rapid participantă în sferturile Eurofantasticilor din 2006, a fost secund și la Petrolul
- Alexandru Pelici (52 de ani) – CSM Olimpia Satu Mare (Satu Mare) – antrenează din 2003, are la activ 16 echipe conduse, printre care Hermannstadt, Mioveni, FC Argeș, Voința Sibiu și FC Brașov
- Pompiliu Stoica (49 de ani) – CSO Plopeni (Prahova) – a rămas cunoscut pentru cariera sa la Gloria Buzău, Astra Ploiești și Steaua.
- Valentin Sinescu (63 de ani) – Progresul Drăgănești (Prahova) – a antrenat Astra (Ploiești și Giurgiu), a fost și la Oțelul Galați, considerat cel mai bun orator dintre antrenorii români
- Bogdan Pătrășcu (47 de ani) – antrenează la Viitorul Corbeanca (Ilfov) – 9 sezoane ca fotbalist în Italia (Serie A și Serie B), fost secund al lui Adrian Mutu la Rapid și Petrolul
Alte nume importante de antrenori din Liga 3
- Paul Pîrvulescu – Minaur Baia Mare (Maramureș)
- Valentin Lazăr – CSO Băicoi (Prahova)
- Emil Ursu – Progresul Mogoșoaia (Ilfov)
- Mihai Stere – Olimpic Zărnești (Brașov)
- Marian Cristescu – CSM Săcele (Brașov)
- Marian Constantinescu – Corona Brașov (Brașov)
- Cristian Todea – FC Nera Bogodinț (Caraș-Severin)
- Carmel Bărbulescu – CSO Teleajenul Vălenii de Munte (Prahova)
Componența seriilor la Liga 3 încă nu a fost anunțată de FRF.
Tot în această vară, Ionel Ganea (52 de ani), fost internațional român, a preluat Chimia Victoria, echipă din Liga 4 Brașov. 45 de meciuri și 19 goluri la națională are Ganea, care a jucat și în campionatele Angliei, Turciei și Germaniei.