Retrogradată din SuperLiga României în Liga 2, Unirea Slobozia a solicitat intrarea în insolvență și, apoi, a și anunțat oficial că începe procedura în cauză.
După doi ani petrecuți în prima ligă, formația din Ialomița, din cauza problemelor de ordin financiar, a făcut apel la acest demers, iar apoi a primit ”aviz favorabil”.
Apar noi informații cu privire la datoriile pe care le are Unirea Slobozia, iar acestea se ridică la un total de 1.4 milioane de euro! O sumă importantă, dar clubul din Liga 2 va primi, pentru întrecerea 2026-2027, fonduri consistente din partea autorităților publice județene, de 1.2 milioane de euro.
Banii care îi intră în conturi îi și permit, de altfel, să nu abandoneze în campionat și să continue activitatea, conform presei locale.
Unirea Slobozia nu se afla în cel mai bun moment după ce a picat în eșalonul inferior. Pierde mulți bani din drepturile de televizare, iar acest aspect nu putea rămâne fără repercusiuni.
Însă, din fericire pentru viitorul clubului, primește suma de 1.2 milioane de euro din partea Consiliului Județean Ialomița, conform Independent Online, prin intermediul programului de utilitate publică ”Promovarea sportului de performanță”.

Sursa citată precizează și că banii publici ar putea acoperi aproape integral funcționarea echipei în sezonul 2025-2026.
În privința modului în care sunt împărțite datoriile, în valoare totală de 1.4 milioane de euro, 500.000 de euro sunt datorate către stat, către ANAF, iar 900.000 de euro sunt bani pe care Unirea Slobozia trebuie să îi achite către anumiți furnizori privați.
Președintele Ilie Lemnaru confirma de ceva timp că situația financiară nu este deloc una grozavă, dar nu se punea problema ca Unirea Slobozia să nu înceapă, totuși, sezonul de Liga 2. Deși a recunoscut că echipa se axează pe plata datoriilor, a dat asigurări că va fi prezentă în diviza secundă.
Apoi, conducătorul a venit cu noi precizări, punctând că lucrurile sunt în regulă, chiar dacă s-a intrat în procedura de insolvență, dar era cea mai bună soluție găsită în acest moment. Nu este clar cât se va afla Unirea Slobozia în această situație, dar Ilie Lemnaru pare încrezător că totul va fi bine
Sunt atâtea echipe care sunt în insolvență și care trec prin procesul acesta. Cred că putem depăși în cel mai scurt timp posibil acest lucru. În continuare, noi ne vom desfășura activitatea ca și până acum. Important este să facem o echipă și să ne batem la primele locuri.
Nu putem spune exact când vom ieși din insolvență, dar sperăm cât mai repede. Sunt oameni care se ocupă de asta. Putem spune doar că nu vorbim despre datoriile despre care s-a scris în ultima perioadă. În momentul de față, lucrurile sunt în ordine. A fost cea mai bună soluție la momentul actual.
Au fost o mulțime de echipe din România în insolvență și care au revenit mai apoi. Suntem optimiști și să știți că nu este nimic de speriat. Mergem înainte”, a spus Ilie Lemnaru la finalul lunii iunie 2026.

La finalul anului 2025, Unirea Slobozia raporta datorii de aproape două milioane de euro, din care suma de 1.64 milioane de euro reprezenta datoriile pe termen scurt, care necesitau achitarea în termen de 12 luni.
Acum, odată cu retrogradarea în Liga 2, problemele Unirii Slobozia s-au accentuat, iar astfel s-a cerut și obținut intrarea în insolvență.