FC Bihor a reușit o victorie la scor în al treilea amical desfășurat în cantonamentul din Slovenia, iar Angelo Cocian a fost omul meciului, cu cele trei goluri marcate.
NK Bistrica, locul 6 din 16 în liga secundă din Slovenia în sezonul trecut, a fost adversarul întâlnit de echipa antrenată de Erik Lincar, iar succesul a fost unul la scorul de 4-0.
Jocul dintre echipa din Slovenia și FC Bihor a avut loc marți, 14 iulie, și a fost al treilea desfășurat de români în stagiul de pregătire pe care îl efectuează în această perioadă în Slovenia.
Angelo Cocian a deschis scorul în minutul 18, cu un șut spectaculos de la aproximativ 27 de metri, și tot el a mai punctat de încă două ori, în minutele 51 și 72, ultimul venind dintr-un penalty obținut de Mihai Orban. Rezultatul final a fost stabilit din minutul 87 de Alexandru Boiciuc, autorul unei execuții puternice din interiorul careului.
”Pe lângă cele patru goluri, FC Bihor și-a mai creat numeroase situații importante de a marca și a lovit de două ori bara porții adverse, în timp ce defensiva a oferit puține șanse formației slovene”, a mai transmis formația orădeană despre acest meci.
Au evoluat: Iustin Chirilă (Edgar Cadar 46, Răzvan Cutean 73) – Peter Gal-Andrezly (Szabolcs Kilyen 46), Andrei Gal, Paul Antoche (Abel Popa 46), Mihai Velisar (Sorin Șerban 61) – Antonio Cruceru (Tudor Călin 61), Ioan Filip (Mihai Orban 69), Alexandru Bota (Matei Berchez 61) – Alexandru Boiciuc, Nicu Modan (Dragoș Tescan 61), Angelo Cocian (Mark Moruț 73).
Evident, după o astfel de victorie, antrenorul Erik Lincar nu avea cum să nu fie mulțumit de ceea ce a văzut la jucătorii săi.
”Angelo a reușit un hat-trick, dar a avut și o pasă înapoi care putea să ne pună în dificultate. A fost apoi și un fault al lui Andrei Gal, de cartonaș galben spre roșu. Nu ne îmbătăm cu apă rece, pentru că nu avem de ce. Important este că ne-am pregătit bine, a fost un joc reușit și acum așteptăm să vedem cum ne vom prezenta și în ultimul meci al cantonamentului.
A fost un joc pe care am reușit să-l controlăm. Până la urmă, ne-a interesat foarte mult faza ofensivă, să reușim să marcăm și să ducem mingea cât mai des în fața porții. Cred că am reușit acest lucru și ne-am creat multe situații de gol. În rest, sunt mulțumit de evoluția jucătorilor și de implicarea lor”, a spus, citat de site-ul clubului, Lincar, care a vorbit și despre dorința sa ca jucătorii să fie capabili să se adapteze permanent situațiilor întâlnite pe teren: ”În principiu, în fotbal nu putem spune că jucăm un singur sistem. În dinamica jocului poți să treci prin mai multe așezări. Important este să înțelegem momentele și situațiile din fiecare meci, să le analizăm foarte bine și să găsim cele mai bune soluții.”
Despre nou-veniți, antrenorul echipei orădene spune că s-au integrat bine în lot: ”S-au integrat bine. Cei mai tineri trebuie însă să înțeleagă că acum sunt la o echipă de seniori. În afară de Alexandru Bota, care a avut deja contact cu Liga 1, ceilalți mai au nevoie de puțină adaptare. Sper ca, încet-încet, să înțeleagă că la nivelul Ligii a 2-a, iar apoi spre Liga 1, implicarea și determinarea trebuie să fie mult mai mari.”
Până să încheie cantonamentul din Slovenia, FC Bihor va mai disputa un amical, joi, împotriva formației croate NK Rudes.
În precedentele jocuri test din Slovenia, echipa orădeană a câștigat cu scorul de 1-0 contra NK Jadran Dekani (liga secundă din Slovenia) și a pierdut cu scorul de 1-3 contra NK Varazdin (primei ligă din Croația).
Ulterior, după revenirea în țară, FC Bihor mai are programate amicale cu Sănătatea Cluj și Minaur Baia Mare.
Foto: FC Bihor Oradea