După trei sezoane petrecute în orașul lui Bacovia, unul la CSM Bacău și doi la FC Bacău, Alexandru Aftanache (24 de ani) a decis să dea curs unei noi provocări în carieră.
Deși mai avea un an de contract cu echipa antrenată de Costel Enache, mijlocașul stânga originar din satul Slobozia, din comuna ieșeană Deleni, a acceptat o ofertă mai bună din punct de vedere financiar de la Cetatea Suceava și va juca din sezonul viitor al Ligii 2 sub comanda nou-promovatei conduse de Petre Grigoraș.
Alexandru Aftanache spune că simțea nevoia unei noi provocări și a decis să dea curs ofertei venite de la Suceava. Nu și-a fixat un obiectiv personal pentru sezonul viitor la noua echipă, dar speră să aibă un an mai bun decât cel sub culorile alb-roșii, la FC Bacău.
”Mai aveam un an de contract cu Bacăul, dar a venit această propunere de a merge la Suceava și am acceptat. E o nouă provocare. Sezonul trecut nu a fost nici cel mai bun, dar nici cel mai rău pentru mine, am marcat 6 goluri. Acum nu-mi fac planuri, vreau doar să fiu sănătos și să joc, să mă bucur de fotbal”, a declarat Alexandru Aftanache pentru Liga2.ro.

Aftanache se desparte cu regret de FC Bacău, dar mai ales de Costel Enache, antrenorul căruia îi datorează faptul că la această oră activează în fotbalul profesionist.
”Îmi pare rău că plec de la Bacău, dar așa e în fotbal. Îi mulțumesc lui Boss (n.r. – Costel Enache) că a avut încredere în mine și m-a ajutat enorm. Poate pe viitor o să mai lucrez cu el. Dacă nu era el, cred că eram tot pe la Deleni. Dânsul m-a promovat în Liga 2”, a completat Alexandru Aftanache.
Potrivit unei clauze din contract, Alexandru Aftanache nu va avea drept de joc în meciul contra Bacăului, în sezonul viitor, care începe la 1 august.
Noul mijlocaș stânga al Cetății Suceava are o poveste interesantă. Și mai rar întâlnită, el având primul contact cu fotbalul organizat abia la vârsta de 18 ani!
Originar din satul Slobozia, comuna Deleni (Iași), Aftanache a început fotbalul la 15 ani, la Deleni, în Liga 4, iar antrenorul său Florin Alman i-a observat calitățile și l-a propus la Poli Iași.
În 2021 a participat la un trial organizat de antrenorul de la acea vreme al Politehnicii Iași, Costel Enache, care l-a remarcat în meciurile amicale. Iar de atunci, Aftanache a continuat să joace în Ligile 2 și 3, ascensiunea sa datorându-se într-o mare măsură antrenorului Enache.
Foto: FC Bacău