Proaspăt promovată în Liga 3, campioana județului Argeș, Petrolul Hârtiești, este o echipă cu o istorie aparte. Inedită, am putea spune, dacă ne gândim că o echipă mică, dintr-o comună cu puțin peste 2500 de locuitori, nu s-a desființat niciodată din 1986, de când a fost înființată, și până în prezent! Așadar, în acest an, 2026, împlinește 40 de ani.
A evoluat, în general, în campionatul județean Liga 5, având doar două excepții când a promovat și a evoluat în eșalonul superior, în Liga 4: în 1991 și în 2025! Dacă la prima sa aventură a și retrogradat, la cea de-a doua prezență în Liga 4 s-a încununat cu titlul de campioană!
În sezonul recent încheiat, 2025/26, Petrolul Hârtiești a dominat categoric Liga 4 Argeș, clasându-se pe primul loc la o diferență de 19 puncte de locul secund, ACS Budeasa Academie, însă, succesul acestei formații nu a apărut peste noapte!
Echipa vine după trei titluri de campioană în Liga 5 Seria Nord, titluri obținute consecutiv în 2023, 2024 și 2025, iar în spatele tuturor acestor succese a stat de fiecare dată primarul și în același timp principalul finanțator, Cosmin Ștefan. În sezonul trecut, spre exemplu, Petrolul Hârtiești a avut jucători care, de-a lungul anilor, au evoluat de la Liga 3 și până în prima ligă. Simon Măzărache, Dragoș Horeboiu, Robert Grecu, Florin Plecanciuc, Gabriel Jenaru, Adrian Voicu, Mario Durdun, Nechifor Georgescu sau Ciprian Negoiță sunt câteva exemple!
În barajul de promovare, Petrolul Hârtiești a întâlnit în dublă manșă campioana județului Dolj, Avântul Pielești, echipă care a făcut deplasarea pentru meciul tur cu autocarul echipei FCU Craiova. A fost 1-1 în primul meci și 2-0 pentru argeșeni la retur, într-un meci disputat pe cocheta bază sportivă din cadrul Centrului Turistic pentru Agrement și Sport din Craiova. Un meci la discreția oaspeților, care au trecut peste startul nefast de partidă, când, înainte de minutul 30, au fost nevoiți să facă, deja, două schimbări! A ieșit, apoi, la rampă, fostul jucător de la Rapid, Nechifor Georgescu (foto text 1), care, servit ideal din dreapta de Jenaru (min.35) și din stânga de Măzărache (min.73), a înscris două goluri care aveau să parafeze momentul istoric pentru comuna Hârtiești: promovarea în Liga 3!
”Eu încerc să-mi cenzurez emoțiile, dar, într-adevăr, este un moment istoric, Hârtieștiul la ora asta să fie în Liga 3! Este ceva care și pentru mine – care sunt un optimist incurabil – părea că nu se va adeveri. Totuși, înainte de meci le-am spus băieților că sunt ferm convins că vom câștiga”, a spus imediat după joc, finanțatorul, Cosmin Ștefan.
Având precedentele exemple în Argeș cu CS Rucăr, în 2011, și Zimbrii Lerești, sezonul trecut, care au promovat, dar nu s-au mai înscris în eșalonul trei al fotbalului românesc, rămâne întrebarea dacă, în acest an, Petrolul Hârtiești va juca, totuși, în Liga 3! Iar răspunsul primarului-investitor Cosmin Ștefan nu a întârziat să apară.
”Eu îmi doresc din tot sufletul! Și sunt foarte sincer și foarte serios. În Liga 4 – nu vreau să arunc sume, cât am cheltuit – dar, din bugetul local, pentru întregul an competițional, au fost 20.000 de lei, sumă care, să zicem, acoperă un meci și un sfert. Nici măcar un meci și jumătate! E clar că în Liga 3 fără un minim de 300-350.000 de euro nu poți să activezi. Eu încerc, sper să găsim pe cineva să ne mai ajute”, a declarat Cosmin Ștefan.
Foto și video: MuscelTv Câmpulung