ACSM Reșița, start în cantonamentul de vară! Lotul deplasat de Dorinel Munteanu la Vatra Dornei

Andrei PASCU 29 Jun. 2026, 17:01 Liga 2
ACSM Reșița, start în cantonamentul de vară! Lotul deplasat de Dorinel Munteanu la Vatra Dornei

ACSM Reșița începe cantonamentul stabilit pentru această vară, înainte de startul ediției 2026-2027 de Liga 2. Clubul din Valea Domanului a început din prima zi a acestei săptămâni, de luni, 29 iunie, stagiul de pregătire centralizat, care a fost programat pe plan intern.

Până la 12 iulie, Dorinel Munteanu își va pregăti elevii la Vatra Dorinei.

ACSM Reșița, start în cantonamentul de vară, de la Vatra Dornei

Reunirea echipei ACSM Reșița a avut loc în urmă cu o săptămână, iar de atunci Dorinel Munteanu a încercat să rezolve cât mai multe achiziții și să contureze în mare măsură lotul pentru sezonul următor de Liga 2.

Cu aproape întreg lotul pe final de contract în această vară, ACSM Reșița a făcut tot posibilul să convingă cât mai multe nume să continue la echipă, dar a și consemnat plecări. În același timp, a făcut și câteva achiziții.

Acum, prin plecarea la Vatra Dorinei, ACSM Reșița a anunțat numele jucătorilor care merg în stagiul de pregătire, în număr de 25:

  • Iustin Popescu, Mihai Traia, Ionuț Rus, Vlad Chera, Erwin Bloj, Lucian Buzan, Alin Dudea, Claudiu Apro, Sergiu Rimovecz, Robert Vișan, Ianis Droană, Cristian Chira, Ouadie Salhi, Cristian Bărbuț, Edmond Lenghel, Andrei Dima, Franck Tchassem, Stefan Visic, Alexandru Negru, Aris Tudor, Ianis Măciucă, David Pop, Gabriel Tămaș, Marko Lazarovici, Filip Băcleșanu.

Drumul către noul sezon continuă la Vatra Dornei

După primele zile de pregătire, CSM Reșița intră într-o nouă etapă importantă. Lotul nostru pleacă în cantonamentul de la Vatra Dornei, acolo unde urmează zile intense de muncă, disciplină și acumulări.

În munte se construiește ritmul. Pe teren se leagă relațiile de joc. În vestiar se întărește grupul.

Un detaliu care spune mult despre identitatea clubului:10 jucători din lotul deplasat sunt din Caraș-Severin. Mihai Traia, Vlad Chera, Lucian Buzan, Sergiu Rimovecz, Alexandru Negru, Aris Tudor, Ianis Măciucă, David Pop, Marko Lazarovici și Filip Băcleșanu duc mai departe legătura dintre CSM Reșița și fotbalul cărășean”, a transmis ACSM Reșița.

Dorinel Munteanu, încrezător înainte de cantonament și pentru Liga 2

Dorinel Munteanu a oferit și o scurtă reacție cu privire la stagiul de pregătire. Speră ca până la finalul cantonamentului să definitiveze lotul, dar și să omogenizeze relațiile dintre jucători:

Principalul obiectiv de acum este definitivarea lotului. Apoi, va urma o perioadă grea, o perioadă de pregătire grea. Dar, sunt convins că jucătorii sunt dispuși la efort, știu ce obiective avem și suntem cu gândul la un start bun de campionat.

Am la dispoziție 10-11 jucători tineri, de la noi, din academie, aduși din țară, pe care trebuie să mizăm în respectarea regulii under. Desigur, am păstrat jucători, am și adus, iar acum trebuie să definitivăm lotul pe care vom miza în prima parte a întrecerii de Liga 2.

Va fi grea această perioadă de pregătire pentru toți jucătorii.

Referitor la jucătorii pe care i-am adus, majoritatea a venit pentru că știe cum lucrez, îmi doresc să aibă condiții. E important și Consiliul de Administrație al clubului, domnul primar, toți cei care sunt la club… . Avem nevoie de stabilitate! Am revenit la Reșița cu gândul de a face ceva bun pentru oraș, pentru județ. (…)”

Foto și video: ACSM Reșița

Andrei PASCU 29 Jun. 2026, 17:01 Liga 2
Pe aceeași temă