La nici o săptămână de la cererea de deschidere a procedurii de intrare în insolvență, Unirea Slobozia a și primit răspuns din partea Tribunalului Ialomița.
Clubul retrogradat în Liga 2 după doi ani petrecuți în prima ligă a primit răspuns favorabil, astfel că intră în procedură de reorganizare prin insolvență.
Anunțul privind deschiderea proceduri de insolvență a fost făcut chiar de clubul din Slobozia, în ziua în care a primit verdictul favorabil din partea Tribunalului Ialomița, marți, 23 iunie 2026.
La finalul anului 2025, Unirea raporta datorii de aproape două milioane de euro, din care suma de 1.64 milioane de euro reprezenta datoriile pe termen scurt, care necesitau achitarea în termen de 12 luni. După retrogradarea din prima ligă și pierderea veniturilor din drepturile tv primite prin participarea în acest campionat, bugetul clubului a fost afectat serios, problemele financiare s-au accentuat, astfel că s-a recurs la această reorganizare prin insolvență.
”Asociația Fotbal Club Unirea 04 Slobozia anunță suporterii echipei că Tribunalul Ialomița a admis, în data de 23.06.2026, cererea de deschidere a procedurii generale a insolvenței, la solicitarea formulată de club, urmând ca, la momentul oportun, să propunem un plan de reorganizare.
În acest moment începe o nouă etapă pentru AFC Unirea 04 Slobozia, un nou proces de construcție, la finalul căruia ne dorim să reajungem acolo unde am fost în ultimii doi ani.
Activitatea Clubului de Fotbal Unirea Slobozia nu va înceta. Ne propunem, în perioada următoare, să rămânem o echipă competitivă la nivelul Ligii a 2-a, iar pentru îndeplinirea acestui obiectiv, intrarea în procedura generală a insolvenței a reprezentat soluția pentru salvarea unui efort de aproximativ cinci ani și nu se confundă cu procedura falimentului.
Această situație nu este una izolată în România. Mai multe cluburi mari sau importante au trecut sau trec prin insolvență.
AFC Unirea 04 Slobozia NU este în faliment, ci se află într-o etapă de reconstrucție în care are nevoie mai mult ca oricând de susținerea suporterilor, a autorităților și a sponsorilor.
Vă mulțumim pentru prezența voastră din sezonul precedent și vă așteptăm în număr cât mai mare să ne fiți alături în noul sezon!”, a transmis trupa ialomițeană.
Administratorul judiciar provizoriu numit pentru insolvența Unirii Slobozia este Cabinetul Individual de Insolvență Răceanu Gabriel.
Următorul termen al procesului va avea loc în data de 26 octombrie 2026.
Soluția Tribunalului Ialomița în ședința din 23 iunie 2026 a fost următoare:
”Admite cererea formulată de debitoarea ASOCIATIA FOTBAL CLUB ”UNIREA 04 SLOBOZIA” .
În baza art. 71 din Legea nr. 85/2014 dispune deschiderea procedurii generale de insolvenţă faţă de debitoarea de ASOCIATIA FOTBAL CLUB ”UNIREA 04 SLOBOZIA”.
În baza art. 73 coroborat cu art. 45 alin.1 lit. d din legea insolvenţei numeşte administrator judiciar provizoriu pe Cabinetul Individual de Insolventa RACEANU GABRIEL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din lege, cu o retribuţie de 5.000 lei pentru întreaga procedură, aceasta putând fi modificată ulterior în funcţie de volumul de activitate şi evoluţia concretă a procedurii.
Face în cauză aplicarea art. 75, 76 din Legea nr. 85/2014.
Dispune efectuarea notificării deschiderii procedurii debitoarei, către creditori, conform art. 100 din lege şi Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, precum şi către toate băncile la care debitoarea are deschise conturi.
Fixează termenul – limită de depunere de către creditori a opoziţiilor la hotărârea de deschidere a procedurii – 10 zile de la primirea notificării;
Fixează termenul de soluţionare a opoziţiilor – cel mult 10 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora.
Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 07.08.2026.
Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 28.08.2026.
Fixează termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 23.09.2026.
Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 02.09.2026.
În temeiul art. 39 alin. 2 din Legea 85/2014 dispune deschiderea de către administratorul judiciar a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile de procedură.
În condiţiile art. 71 alin. 1 teza a II – a din Legea nr. 85/2014, minuta încheierii privind deschiderea procedurii insolvenţei se comunică de îndată administratorului judiciar provizoriu numit în cauză.
În baza art. 66 alin. 6 din Legea nr. 85/2014, cererea creditoarei AGENTS TEAM S.R.L. PLOIEŞTI va fi analizată ca declaraţie de creanţă.
Fixează termen de judecată la 26.10.2026.
Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Ialomiţa– secția civilă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 23.06.2026.”
Clubul susține că nu se pune problema necontinuării activității echipei și că acest proces de reorganizare prin insolvență este un nou început.
Se dorește ca Unirea să fie una dintre echipele competitive din Liga 2 și care să țintească revenirea în prima ligă.
A fost făcut și un apel de sprijin din partea suporterilor, autorităților și sponsorilor.
După cum se știe, Unirea Slobozia a anunțat până acum numirea ca antrenor principal a lui Ilie Poenaru, iar primele achiziții confirmate sunt fundașul portughez Andre Serra (ex Sanjoanense/ liga a treia din Portugalia) și mijlocașul lateral Robert Necșulescu (ex Chindia, împrumutat de la FCSB).
Clubul a mai oficializat prelungirea contractelor cu portarul Denis Rusu și fundașii Florinel Ibrian și Constantin Toma, ultimii doi fiind veteranii lotului.
Foto: Unirea Slobozia