Steaua a început de luni, 15 iunie 2026, pregătirea noului sezon de Liga 2, 2026/27, al șasea la rând de când a ajuns în acest campionat.
Daniel Oprița a condus primul antrenamentul desfășurat la baza sportivă din Ghencea și va fi nevoit să perfecteze din nou multe achiziții pentru a forma un lot competitiv.
Clubul a anunțat jucătorii prezenți la reunire, pe cei plecați, dar și programul amicalelor din această vară.
Fără să comunice prelungirea acordului cu antrenorul Daniel Oprița, al cărui contract expiră la finalul lunii, Steaua a început pregătirea noului sezon de Liga 2 tot sub comanda ”principalului” pe care îl are în funcție de șapte ani. Cele două părți sunt în discuții avansate de continuare a colaborării, după cum afirma antrenorul zilele trecute, iar până atunci Oprița a sunat adunarea.
În lotul avut la dispoziție s-au numărat mulți tineri, unii dintre ei care au mai fost convocați la prima echipă și chiar au apucat să debuteze în Liga 2, dar și fotbaliști experimentați din grupul cu care s-a terminat cel puțin ediția trecută de campionat. În această din urmă categorie se află Horia Iancu, Adrian Ilie, Bogdan Chipirliu, Dean Beța, Florin Răsdan, Mihai Adăscăliței, Dragoș Nedelcu, Gabriel Nedelea și Ștefan Pacionel. A se remarca revenirea lui Beța la antrenamente, după o accidentare care l-a ținut pe tușă aproape tot sezonul trecut.
Totodată, la antrenament s-a aflat și Ionuț Coadă (foto, alături de Chipirliu), mijlocaș fost ultima dată la Unirea Slobozia, utilizat în 16 meciuri din prima ligă în sezonul 2025/26.
La capitolul plecări, Steaua confirmă despărțirea de cel puțin zece jucătorii.
Situația unora dintre ei era deja cunoscută, ținând cont că au și fost prezentați de noile lor echipe, cazul Adrian Frănculescu (Corvinul), Stephan Drăghici, Andras Huszti (ambii ajunși la Știința Poli Timișoara).
Nu vor mai continua cu echipa din Ghencea nici Rubio (Ruben Lopez, al doilea golgheter al echipei în sezonul trecut), Alex Gualda, Nicolas Popescu, Ianis Doană, Robert Popescu, Andrei Lascu și Adrian Popa.
Cel mai probabil, acestora li se alătură și spaniolul Nacho Bonet, despre a cărui existență clubul probabil că a și uitat!
”Steliștii au început azi pregătirile
Vacanța e gata! Jucătorii și staff-ul Stelei s-au reunit azi după-amiază la baza din Ghencea pentru primul antrenament din noul sezon.
Antrenorii Daniel Oprița și Fane Nofitovici au avut la dispoziție următorul lot:
PORTARI: Horia Iancu, Ianis Pletea, Luca Stroescu, Radu Tudor Crâng (Mediaș);
JUCĂTORI DE CÂMP: Adrian Ilie, Mihai Adăscăliței, Florin Răsdan, Bogdan Chipirliu, Dragoș Nedelcu, Gabriel Nedelea, Ștefan Pacionel, Dean Beța, Ștefan Rotaru, Alexandru Nofitovici, Radu Voicu, Tudor Lanțoș, Mihai Bobaru, Luca Albu, Nicolas Popovici, Radu Panait, Alexandru Maxim, Ionuț Coadă (mijlocaș Unirea Slobozia).
Au plecat: Adrian Frănculescu, Stephan Drăghici, Andras Huszti, Ruben Lopez, Andrei Lascu, Alex Gualda, Nicolas Popescu, Ianis Doană, Robert Popescu, Adi Popa”, a transmis clubul din Ghencea.
Steaua anunță că va efectua un cantonament în perioada 22 iunie – 3 iulie, fără a spus și locația. Aceasta va fi, cel mai probabil, baza sportivă din Ghencea.
Până la 1 august, data startului noului sezon de Liga 2, echipa antrenată de Daniel Oprița va disputa șase meciuri amicale, cu cinci dintre adversare fiind colege din noua ediție de campionat.
Adversarii din amicale sunt următorii: CSL Ștefăneștii de Jos (20 iunie), Concordia Chiajna (8 iulie), CS Afumați (11 iulie), CS Tunari (15 iulie), SCM Râmnicu Vâlcea (18 iulie) și CSM Slatina (25 iulie).
Foto: Steaua București