După faza județeană a Cupei României, Progresul Drăgănești și-a adjudecat și titlul de campioană în Prahova, cu o etapă înainte de finalul Ligii a 4-a.
Echipa antrenată de Valentin Sinescu are triplu motiv de sărbătoare în acest început de vară, fiindcă pe lângă event a reușit și promovarea în Liga 3, fără să mai dispute baraj.
Adversara pe care prahovenii ar fi trebuit să o întâlnească în barajul pentru accederea în cel de-al treilea eșalon fotbalistic din România, campioana județului Giurgiu, nu îndeplinește condițiile minime să participe la acest baraj.
În weekendul trecut, în penultima etapă a sezonului regular al Ligii a 4-a Prahova, în runda a 29-a, liderul Progresul Drăgănești s-a impus pe teren propriu, cu scorul de 6-4, într-o desfășurare palpitantă a derby-ul local cu ACS Gherghița și, astfel, a menținut un avans de trei puncte față de a doua clasată ACS DP Cornu, învingătoare și ea la scor în această etapă, 5-1 acasă cu CSL Vărbilău. Gazdele au avut 3-0 prin tripla lui Robert Buduroi, fost fotbalist în Liga 2 la FC Snagov, Sportul Snagov și CS Afumați, apoi Gherghița a trecut în avantaj cu patru goluri marcate în 20 de minute, însă trupa antrenată de Valentin Sinescu a revenit pe final și a mai înscris de trei ori pentru succesul cu 6-4.
Echipa din Drăgănești nu mai poate fi depășită în clasament, indiferent de rezultatele din ultima etapă, astfel că a sărbătorit câștigarea Ligii a 4-a.
Președintele AJF Prahova, Silviu Crîngașu, a fost prezent la joc și, după finalul întâlnirii, a oferit cupa și medaliile de campioni celor de la Progresul.
”PROGRESUL DRĂGĂNEȘTI ESTE CAMPIOANĂ!
După ce săptămâna trecută am oferit un adevărat spectacol la antrenamentul cu public de la Cornu, astăzi am demonstrat din nou cine dictează legea pe teren!
(…) Un sezon de aur
Cu acest succes categoric, Drăgănești își pune oficial coroana de CAMPIOANĂ! Munca, determinarea și sprijinul vostru, al fanilor, au dat roade.
1…2…3…4 CUPA SI CAMPIONATUL
Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi pe acest drum! Campionii, Campionii, Olé, Olé, Olé!”, au scris cei de la Drăgănești pe pagina lor de Faebook.
Cu o etapă în urmă, Progresul Drăgănești se impusese cu scorul de 4-1 în deplasare la ACS DP Cornu, principala sa contracandidată în lupta pentru titlul de campioană județeană, detașându-se atunci la trei puncte de aceasta. În tur, la Drăgănești, cele două echipe remizaseră la scorul de 3-3.
Cu o etapă înainte de final, Progresul Drăgăneşti are 23 de victorii, 5 remize, 1 înfrângere și 120-30 golaveraj, conducând podiumul cu 74 de puncte și fiind urmată de ACS DP Cornu (71 puncte) și CSO Boldești-Scăeni (69 puncte).
Progresul Drăgăneşti a câștigat, la finalul lunii mai, și faza județeană a Cupei României. În finala contra CSO Comarnic, desfășurată pe stadionul Conpet din Strejnicu, trupa lui Sinescu s-a impus cu scorul de 2-0. În Liga 4, Comarnicul este, momentan, pe locul 4.
Pe lângă faptul că va reprezenta Prahova în faza regională a Cupei României în sezonul 2026/27, Progresul Drăgănești va obține, la ”masa verde”, și promovarea în Liga 3.
În barajul pentru promovarea în Liga 3, campioana județului Prahova, Progresul Drăgănești, ar fi trebui să o întâlnească pe campioana județului Giurgiu, conform tragerii la sorți efectuată de FRF la mijlocul lunii februarie.
În Liga a 4-a Giurgiu, campioană cu o etapă înainte de final play-off-ului a fost stabilită Victoria Adunații Copăceni (foto). Aceasta nu îndeplinește condițiile minime de participare în barajul pentru acederea în Liga 3, astfel că FRF nu-i dă dreptul să joace contra prahovenilor și, în consecință, Progresul Drăgănești a promovat matematic în Liga 3.
”Suntem campionii județului Giurgiu!
Cu o etapă înainte de finalul campionatului, ne-am asigurat titlul de campioană după victoria obținută astăzi pe terenul din Bolintin, împotriva echipei Petrolul Roata, scor 4-1!
Marcatorii noștri au fost: Gabone – dublă, Naty – dublă.
Felicitări întregii echipe, staff-ului și tuturor celor care ne-au fost alături pe parcursul acestui sezon extraordinar! Mulțumim suporterilor pentru susținerea necondiționată!
Mai avem o etapă de disputat, dar astăzi sărbătorim împreună această performanță meritată!”, au transmis cei de la Victoria Adunații Copăceni weekendul trecut.
Sâmbătă, 13 iunie, Victoria Adunații Copăceni joacă ultimul meci din play-off, acasă contra FC Bolintin Balu Spart, și va primi trofeul de campioană.
Ulterior, cele două echipe se vor întâlni și în finala Cupei României, faza județeană Giurgiu.
Foto: AJF Prahova, Mădălina Simion (Progresul Drăgănești) și Victoria Adunații Copăceni