Ia startul în Liga 2 FC Hermannstadt? Reacția lui Cristian Neguț

Andrei PASCU 02 Jun. 2026, 16:40 Liga 2

Dorinel Munteanu a vorbit ”cu perdea” despre situația clubului FC Hermannstadt, iar la fel a procedat și atacantul Cristian Neguț.

În vârstă de 30 de ani, fotbalistul a spus, după retrogradarea în Liga 2, după returul cu FC Voluntari, despre problemele de la echipă, dar nu a numit exact cele mai mari dificultăți, pe lângă cele de ordin financiar care erau deja cunoscute.

Ce urmează la FC Hermannstadt? Reacția lui Cristian Neguț

Întrebat punctual dacă e posibil ca FC Hermannstadt să dispară după retrogradare, Neguț a refuzat să spună ceva clar, precizând că oamenii din conducere știu ce va urma.

Rămâne de văzut cum va reacționa formația din Sibiu după această retrogradare, mai ales că se află și în procedură de insolvență, iar restanțele financiare sunt chiar și către angajații actuali, antrenori, jucători și oameni din club.

”(N.r. – Ce va urma la FC Hermannstadt? Va începe sezonul următor?) Asta nu știu, mă depășește, puteți să vorbiți cu conducerea. Nu știu ce se va întâmpla, poate răspunde cine are soarta clubului în mâini.

Fanii au făcut și deplasarea de la Sibiu. Am câștigat și primul meci cu FC Voluntari, speram, dar, din păcate, presiunea și-a spus cuvântul și nu am putut să ne manifestăm așa cum trebuia”, a spus Neguț la microfonul Digi Sport.

Cristian Neguț crede că retrogradarea FC Hermannstadt e meritată!

Referitor la eșec în sine, la retrogradare în Liga 2, perspectiva sportivă a fost, de asemenea, abordată de Neguț. Acesta a afirmat că retrogradarea e meritată la cum a arătat echipa din Sibiu, având o prestație ștearsă.

În confruntarea de la Voluntari, FC Hermannstadt nu a trimis nici măcar un șut pe spațiul porții.

Am meritat să retrogradăm. Și dacă era 3-0 pentru noi (n.r. în tur) și nu ne prezentam tot nu era de ajuns. A fost un an greu de la început. Am sperat să o scoatem la acest meci, dar din păcate nu am reușit. E greu să-mi găsesc cuvintele acum.

Astăzi nu am arătat nimic, am fost zero barat. Nu știu, ne-am blocat, nu înțeleg.

Primul mi s-a părut penalty clar, al doilea foarte ușor dat. Nu cred că a fost al doilea. Dar, asa este. Nu mai dăm vina pe nimeni. Noi suntem principalii vinovați în primul rând.

De la conducere până la doamna de la spălătorie. Înseamnă că nu am făcut ceva bine. Fie noi, fie ei. Am fost rău tot anul, din toate punctele de vedere”, a declarat Cristian Neguț la flash-interviu.

Cristian Neguț joacă la FC Hermannstadt din vara anului 2023, când a venit de la Chindia Târgoviște. În acest sezon, el a adunat 41 de meciuri și șapte meciuri în toate competițiile.

Foto: George Flușter (Mediafax Foto) și Răzvan Păsărică (Sport Pictures)

Andrei PASCU 02 Jun. 2026, 16:40 Liga 2
Pe aceeași temă