STATISTICĂ | Barajele nu mai sunt o sperietoare pentru echipele din Liga 2. Cinci reușite în ultimii 6 ani în lupta pentru un loc în prima ligă

Marius ANGHEL 02 Jun. 2026, 16:54 Liga 2
STATISTICĂ | Barajele nu mai sunt o sperietoare pentru echipele din Liga 2. Cinci reușite în ultimii 6 ani în lupta pentru un loc în prima ligă

S-au încheiat cele două baraje de promovare/menținere în SuperLigă, iar de luni seară, 1 iunie 2026, se cunosc cele 16 participante în sezonul 2026-2027 al primei ligi, iar configurația noii ediții a Ligii 2 este și ea aproape stabilită.

Trei dintre echipele care vor evolua în noul sezon al primei ligi sunt nou-promovate din Liga 2. Este pentru a cincea oară când se întâmplă acest lucru de când Federația Română de Fotbal a reintrodus barajele. Ne-am aflat acum la al 11-lea sezon, iar mai jos puteți vedea toate rezultatele înregistrate în această perioadă.

Cinci echipe din Liga 2 au reușit în ultimii șase ani să promoveze prin intermediul barajelor

17 dueluri în dublă manșă s-au petrecut în cei 11 ani de când FRF a reintrodus barajele de promovare/menținere în prima ligă, iar anul acesta s-a consemnat din nou un lucru care s-a întâmplat des în ultima perioadă. Cel puțin o echipă din Liga 2 a reușit să câștige și să promoveze în fața uneia care, teoretic, îi era superioară.

Dacă la început, în primii cinci ani, adversarii din prima ligă au ieșit de fiecare dată câștigători în fața unora din Liga 2, ulterior, în următorii șase ani, de cinci ori au câștigat și echipele din Liga 2. Este adevărat și faptul că în ultimii șase ani au fost organizate câte două astfel de baraje la final de sezon.

CS Mioveni a dat tonul, în 2021, învingând decisiv în deplasare FC Hermannstadt, iar ultima performeră este FC Voluntari, în acest an, împotriva chiar a aceleiași FC Hermannstadt.

Între acestea, echipe pornite cu șansa a doua și ieșite la final câștigătoare au mai fost U Cluj, în 2022, Dinamo, în 2023, și Metaloglobus, în 2025. Acestea au trecut de prim-divizionarele Dinamo, CFC Argeș și Poli Iași.

  • În perioada 2021-2023 au fost trei ani la rând în care cel puțin o echipă din Liga 2 a învins la baraj o adversară din prima ligă, seria a fost întreruptă în 2024, dar s-a reluat din 2025 și s-a menținut și în 2026.

”Nu știu dacă s-a nivelat în jos. Eu cred că echipele de Liga 2 au început să creadă în șansa lor. Eu îmi aduc aminte de la barajul cu Voluntari… (n.r. – din 2018, pierdut la lovituri de departajare) Cred că am fost prima echipă de Liga a 2-a care am ajuns la penalty-uri. Probabil că atunci am deschis un drum, după aceea au și urmat promovări. Presiunea este mare și pe echipele de liga 1, poate mai mare decât în cazul nostru sau al echipelor care vin din Liga a 2-a. Doar că nu putem să spunem că Farul este o echipă care nu are valoare. Cred că jocul de astăzi demonstrează din plin lucrul acesta”, a explicat antrenorul Chindiei, Nicolae Croitoru, la finalul barajului pierdut la lovituri de departajare contra Farului, întrebat de reporterul DigiSport dacă ”fotbalul românesc s-a nivelat în jos” în ultimii ani, ținând cont de faptul că echipele din prima ligă nu mai pot să se impună atât de ușor în fața celor din Liga 2, dar și că sunt exemple de formații din Liga 2, aproape an de an, care arată că se poate promova și prin acest baraj.

Farul a ieșit câștigătoare din primul baraj disputat, Chindia are două eșecuri și două victorii!

Dintre cele patru participante din acest an la baraje, doar Farul Constanța nu a mai evoluat în trecut într-un astfel de duel, cel puțin de când Federația Română de Fotbal le-a reintrodus, de 11 ani.

FC Voluntari e campioană la acest capitol, cu cinci prezențe, Chindia Târgoviște a fost la a patra aventură, iar FC Hermannstadt a bifat a treia experiență de acest gen.

Farul a reușit, cu emoții, să treacă cu bine peste această provocare. Campioana României din urmă cu trei ani a învins cu mari emoții, abia după loviturile de departajare, Chindia, pentru a rămâne în prima ligă.

În schimb, Chindia a eșuat pentru a doua oară, dar de fiecare dată a făcut-o având statutul de echipă inferioară valoric.

În afară barajului susținut zilele trecute, formația din Târgoviște a mai trecut în istoria recentă prin trei astfel de examene. Primul l-a disputat în 2018, din postura de echipă din Liga 2 care încerca să promoveze învingând FC Voluntari. A pierdut la lovituri de departajare, după 0-1 în deplasare, 1-0 acasă și 0-3 la ”loterie”. Următoarele două baraje le-a avut din postura de prim-divizionară care lupta pentru menținere și a avut câștig de cauză. În 2020 a trecut de CS Mioveni (2-0 acasă și 1-1 în deplasare), iar în 2022 a avut emoții contra Concordia Chiajna (1-2 în deplasare, 1-0 acasă, respectiv 4-1 la loviturile de departajare).

FC Voluntari are patru victorii și un eșec în astfel de baraje. FC Hermannstadt a retrogradat a doua oară învinsă de o echipă din Liga 2, din trei dueluri

În celălalt duel, FC Voluntari a reușit să producă surpriza și să reușească promovarea în fața celor de la FC Hermannstadt, după 2-3 la Sibiu și 3-0 la Voluntari.

Anterior, clubul ilfovean a mai jucat în patru astfel de baraje, în primele trei având statutul de echipă din prima ligă care a luptat pentru menținere în fața uneia din Liga 2 și a avut succes. În vara trecută a fost la prima experiență în calitate de echipă din Liga 2 care a încercat să promoveze învingând o formație din SuperLigă și nu a reușit.

În precedentele patru astfel de baraje, FC Voluntari s-a impus contra UTA Bătrâna Doamnă (actuala UTA / 3-0 acasă și 0-1 în deplasare, în 2016), Chindia Târgoviște (1-0 acasă și 0-1 în deplasare, respectiv 3-0 la loviturile de departajare, în 2018) și Dunărea Călărași (2-1 în deplasare și 4-0 acasă, în 2021). A pierdut, în schimb, barajul cu Unirea Slobozia (2-1 acasă, 0-1 la Clinceni, respectiv 3-4 la lovituri de departajare, în 2025).

De partea cealaltă, FC Hermannstadt a mai jucat două baraje înainte de acesta, ambele tot din postura de prim-divizionară care voia să-și asigure menținerea în elită. Pe primul, în 2019, l-a câștigat împotriva Universității Cluj (2-0 în deplasare și 0-1 acasă), iar pe al doilea l-a pierdut, în 2021, contra CS Mioveni (0-0 în deplasare și 1-2 acasă). Acum, contra FC Voluntari, a suferit un al doilea eșec în fața unei adversare dintr-o ligă inferioară.

  • Echipele din Liga 1 câștigătoare de baraj de menținere: FC Voluntari (2016), ACS Poli Timișoara (2017), FC Voluntari (2018), FC Hermannstadt (2019), Chindia Târgoviște (2020), FC Voluntari (2021), Chindia Târgovişte (2022), UTA Arad (2023), FC Botoșani, Dinamo (ambele în 2024), Unirea Slobozia (2025) și Farul Constanța (2026).
  • Echipele din Liga 2 câștigătoare de baraj de promovare: CS Mioveni (2021), Universitatea Cluj (2022), Dinamo (2023), Metaloglobus Bucureşti (2025) și FC Voluntari (2026).

Rezultatele de la barajul de promovare/menținere în prima ligă de la reintroducerea sa de către FRF:

sezon 2015-2016:
FC Voluntari (L1) – UTA Bătrâna Doamnă (L2) 3-0
UTA Bătrâna Doamnă – FC Voluntari 1-0
sezon 2016-2017:
ACS Poli Timișoara (L1) – UTA Bătrâna Doamnă (L2) 2-1
UTA Bătrâna Doamnă – ACS Poli Timișoara 1-3
sezon 2017-2018:
FC Voluntari
(L1) – Chindia Târgoviște (L2) 1-0
Chindia Târgoviște – FC Voluntari 1-0 (1-0 după prelungiri, 0-3 la loviturile de departajare)
sezon 2018-2019:
Universitatea Cluj
(L2) – FC Hermannstadt (L1) 0-2
FC Hermannstadt – Universitatea Cluj 0-1
sezon 2019-2020:
Chindia Târgoviște
(L1) – CS Mioveni (L2) 2-0
CS Mioveni – Chindia Târgoviște 1-1
sezon 2020/2021:
CS Mioveni (L2) – FC Hermannstadt (L1) 0-0
FC Hermannstadt – CS Mioveni 1-2
Dunărea Călărași
(L2) – FC Voluntari (L1) 1-2
FC Voluntari – Dunărea Călărași 4-0
sezon 2021/2022:
Concordia Chiajna (L2) – Chindia Târgovişte (L1) 2-1
Chindia Târgoviște – Concordia Chiajna 1-0
(1-0 după prelungiri, 4-1 la loviturile de departajare)
Universitatea Cluj
(L2) – Dinamo (L1) 2-0
Dinamo – Universitatea Cluj 1-1
sezon 2022/2023:
Gloria Buzău
(L2) – UTA Arad (L1) 0-0
UTA Arad – Gloria Buzău 5-1
Dinamo
(L2) – Campionii FC Argeș (L1) 6-1
Campionii FC Argeș – Dinamo 4-2
sezon 2023-2024:
FC Botoșani
(L1) – CS Mioveni (L2) 1-0
CS Mioveni – FC Botoșani 0-1
Dinamo
(L1) – Csikszereda (L2) 2-0
Csikszereda – Dinamo 0-0
sezon 2024-2025:
Politehnica Iaşi (L1) – Metaloglobus Bucureşti (L2) 1-1
Metaloglobus Bucureşti – Politehnica Iaşi 1-0
FC Voluntari (L2) – Unirea Slobozia (L1) 2-1
Unirea Slobozia – FC Voluntari 1-0 (1-0 după prelungiri, 4-3 la lovituri de departajare)
sezon 2025-2026:
Chindia Târgoviște (L2) – Farul Constanța (L1) 3-3
Farul Constanța – Chindia Târgoviște 1-1
(1-1 după prelungiri, 4-2 la lovituri de departajare)
FC Hermannstadt (L1) – FC Voluntari (L2) 3-2
FC Voluntari – FC Hermannstadt 3-0

 

Marius ANGHEL 02 Jun. 2026, 16:54 Liga 2
Pe aceeași temă