Concordia Chiajna dă 35 de mii de euro pentru transferul definitiv al unui titular de-ai săi din sezonul recent încheiat! Urmează vânzarea în SuperLigă?

Călin MNERIE 31 May. 2026, 01:10 Liga 2
Concordia Chiajna dă 35 de mii de euro pentru transferul definitiv al unui titular de-ai săi din sezonul recent încheiat! Urmează vânzarea în SuperLigă?

Concordia Chiajna a ratat obiectivul stagional, calificarea în play-off-ul Ligii 2, însă cel puțin unul dintre jucătorii săi din ultima ediție de campionat a atras atenția formațiilor din SuperLigă.

Ionuț Dorin Pop (22 de ani) a fost unul dintre punctele fixe ale echipei ilfovene, făcând cuplu de fundași centrali cu experimentatul Mihai Bălașa (31 de ani) și are șanse mari să facă pasul spre primul eșalon în această vară.

Concordia Chiajna a activat clauza de cumpărare a lui Ionuț Pop

Indiciul vine din faptul că șefii Concordiei au activat, din informațiile Liga2.ro, clauza de cumpărare a tânărului apărător în valoare de 35 de mii de euro, de la Viitorul Arad.

Totodată, formația din Liga 3 prezidată de Giovanni Catanzariti, fost președinte al clubului UTA, va păstra 20 al sută procent dintr-un viitor transfer.

Pop are marele avantaj că în SuperLigă are statut de fotbalist ”under” și în stagiunea 2026-2027, iar Chiajna ar avea deja un acord verbal cu una dintre prim-divizionare pentru fotbalistul cooptat în lot în urmă cu un an.

Ionuț Pop a convins Concordia, prin evoluțiile sale, să-i achite clauza de transfer definitiv după doar un singur sezon petrecut la Chiajna. Foto: Jozsi Leczki / Mediafax Foto

Corvinul stătea la pândă pentru un nou împrumut al lui Ionuț Pop

La un moment dat, fotbalistul originar din Gurghiu (Mureș) era în vederile celor de la Farul, însă constănțenii sunt încă cu gândul la returul barajului de menținere în prima ligă cu Chindia, de duminică, de la ora 20:30, de la Ovidiu.

Dacă fundașul s-ar fi întors la Viitorul Arad, probabil, Corvinul ar fi pus din nou mâna pe el, tot sub formă de împrumut. Florin Maxim a lucrat deja timp de trei sezoane cu Pop, care la Concordia a jucat bine constant, fiind al șaselea fundaș central din Liga 2, conform statisticilor.

Totodată, apărătorul e crescut la Viitorul Arad de Dinu Maghici, ”secundul” hunedorenilor, cel care zilele trecute vorbea într-un amblu interviu pentru Liga2.ro despre promovarea în prima ligă.

În tricoul ”alb-verde”, Ionuț Dorin Pop a evoluat în 25 dintre cele 28 de partide stagionale din Liga 2, plus în alte 5 din Cupa României. Totalul minutelor bifate – 2420, cu 3 goluri marcate. Tânărul fundaș a încasat patru cartonașe galbene. Pentru Concordia a marcat două goluri în Liga 2 și unul în Cupă.

Fundașul de 22 de ani a debutat la naționala de tineret

Pop este în circuitul naționalei de tineret a României, pentru care a debutat în victoria (2-0), din San Marino, meci contând pentru preliminariile Campionatului European U 21, din 2027.

Ionuț Pop este născut pe 12 februarie 2004, la Gurghiu (județul Mureș) și este un produs al școlii de fotbal Atletic Kids Gurghiu. A ajuns la Viitorul Arad în anul 2018, care l-a tot împrumutat în eșaloane superioare: Gloria Lunca Teuz Cermei (Liga 3, între anii 2020 și 2022), Corvinul Hunedoara (Liga 3 și 2, între anii 2022 și 2025) și Concordia Chiajna (sezonul 2025-2026).

Încasând 35 de mii de euro pe Pop, Viitorul Arad bifează cel mai scump transfer din istoria clubului înființat de italianul Giovanni Catanzariti. Precedentul a fost Dorinel Todoran, transferat pentru aproximativ 5 mii de euro la CFR Cluj în 2020, când mijlocașul lateral avea doar 16 ani.

Foto principal: Răzvan Păsărică/ Sport Pictures

Călin MNERIE 31 May. 2026, 01:10 Liga 2
Pe aceeași temă