Steaua a primit interdicție la transferuri din partea FIFA! Echipa din Liga 2 a fost sancționată de forul internațional, se pare, ca urmare a faptului că nu a plătit o grilă de formare pentru unui jucător.
Decizia a intrat în vigoare zilele trecute, la 20 mai!
Săptămânile precedente, în urma unor declarații publice ale anumitor persoane care cunosc foarte bine situația clubului din Ghencea, Steaua părea mai aproape ca niciodată de obținerea dreptului de promovare din Liga 2 în SuperLiga României!
Fanii ”militarilor” erau entuziasmați de faptul că Radu Miruță, ministrul MApN, a promis că va face demersuri pentru ca echipa antrenată de Daniel Oprița să nu mai fie în situația în care se află de ani buni. Erau confirmate discuții cu anumiți parteneri privați care vor să se asocieze cu Steaua.
Până acum, chiar dacă sezonul s-a terminat pentru Steaua și echipele urmează să depună dosarul pentru obținerea certificării la Liga 2, tot mai puține sunt vocile care vorbesc public despre situația demersului.
Mai nou, pe lângă această problemă care se vrea, la nivel declarativ, rezolvată de ani buni, apare alta, care pune presiune pe clubul din Ghencea. A primit interdicție la transferuri!
Conform FIFA, Steaua nu mai poate legitima jucători de la 20 mai! Din primele informații apărute la nivel public, se pare că nu ar fi plătit grila de formare a unui jucător.

În acest sens, al sancțiunii dictate de FIFA, a reacționat și pagina de Facebook sub care se organizează majoritatea fanilor Stelei, AS47, care punctează că ar fi vorba de o grilă de formare către Petrolul, în jur de câteva zeci de mii de euro, care nu a fost achitată.
Suporterii, care în repetate rânduri au sancționat modul în care conducerea a luat anumite decizii care au fost, din punctul lor de vedere, contrar bunului mers al clubului, au criticat și de această dată oamenii cu putere de decizie.
”Conform informațiilor apărute pe site-ul UEFA (n.r. – FIFA), Steaua București are interzis la transferuri.
Motivul? Neplata unei sume de câteva zeci de mii de euro către Petrolul, reprezentând contribuția de formare pentru un jucător. O sumă modestă la nivel profesionist, dar suficientă cât să blocheze activitatea clubului.
Felicitări conducerii de acum câțiva ani pentru „gestionarea” situației. În loc să evite un conflict previzibil și ușor de rezolvat, au ales să ignore obligațiile, iar acum Steaua plătește din nou imaginea și stabilitatea.
Încă un episod care arată cât de ușor este pus clubul într-o situație dificilă din cauza unor decizii administrative proaste”, a transmis AS47.
FIFA a dictat interdicții la transferuri și pentru alte cluburi din România în 2026, cazul Stelei nefiind primul! Dintre cluburile active, au interdicție la transferuri CFR Cluj, Poli Iași, Ceahlăul, UTA și Dacia Unirea Brăila.
Sunt și alte formații din România care au interdicție la transferuri dictată în acest an, dar care nu sunt înscrise în vreo întrecere. Este vorba de FCU Craiova și Gloria Buzău.
Înainte de 2026 au mai primit interdicție la transferuri și alte formații, Viitorul Pandurii, CS Mioveni, Astra Giurgiu, Pandurii Târgu Jiu sau Gaz Metan Mediaș, dar toate sunt entități care nu mai activează la nivel profesionist.
Foto: George Flușter (Mediafax Foto) și FIFA