”Mi se termină contractul. Mai aștept până atunci!” Ce spune Daniel Oprița despre plecarea de la Steaua

Cosmin OLTEANU 27 May. 2026, 15:44 Liga 2
”Mi se termină contractul. Mai aștept până atunci!” Ce spune Daniel Oprița despre plecarea de la Steaua

Contractul lui Daniel Oprița cu Steaua urmează să exprime în data de 30 iunie 2026, iar, până în acest moment, nu a convenit nicio prelungire cu cei din conducere.

Steaua a terminat actualul sezon de Liga 2 pe locul 5, însă nu a putut participa la barajul de promovare în SuperLiga în locul celor de la FC Bihor, în condițiile în care clasata pe locul 4 nu a primit licența, întrucât Legea Sportului interzice cluburilor departamentale accederea în primul eșalon fotbalistic.

Daniel Oprița mai are o lună de contract cu Steaua: ”Sunt în vacanță și n-am mai vorbit cu nimeni”

Daniel Oprița a declarat, pentru ProSport, că, până în acest moment, nu a fost contactat de conducerea Stelei pentru o eventuală prelungire a contractului său, scadent la finalul lunii iunie.

A precizat că va lua o decizie privind viitorul său abia după expirarea actualei înțelegeri.

Totodată, antrenorul Stelei a transmis că există probleme serioase în ceea ce privește contractele jucătorilor. Concret, potrivit acestuia, doar Bogdan Chipirliu și Florin Răsdan mai au contracte valabile și pentru campionatul următor.

”Nu știu nimic despre problemele financiare de la Steaua, pentru că nu m-a informat nimeni. Eu sunt în vacanță și n-am mai vorbit cu nimeni.

(n.r. – Doar Chipirliu și Răsdan mai au contracte pentru campionatul următor) Da, asta am spus-o și eu imediat după ce s-a terminat campionatul.

Se știu lucrurile acestea, s-au tot repetat. A mai fost situația asta, dar e mai delicată decât în alți ani. Aici, tot timpul a fost situația asta, că nu s-au știut bugetul și jucătorii care trebuiesc aduși, dar s-a rezolvat.

Acum, e puțin mai dificil și mai încurcat, că nu se știe cu dreptul ăsta de promovare, că tot s-a adus în discuție acum”, a declarat Daniel Oprița.

Daniel Oprița: ”Nici nu știu care e situația…”

Daniel Oprița o antrenează pe Steaua din vara anului 2019, când echipa era în Liga 4. Cu el pe bancă a obținut promovări consecutive până în Liga 2, unde acum a terminat al cincilea sezon de când se află în acest campionat. De patru ori, trupa din Ghencea a evoluat în play-off, iar o dată a fost în play-out.

În vara trecută, Oprița a fost dorit de Sepsi OSK, însă clubul nu a dorit să-l lase să plece fără să i se achite sau să-și achite singur clauza de reziliere de 50 de mii de euro. Ulterior, aproape de finalul anului 2025, FC Hermannstadt l-a dorit și ea, însă nici sibienii n-au vrut să-i achite clauza.

”Nu mai știu nimic nici eu despre treaba asta cu dreptul de promovare. Eu acum sunt în vacanță. Mi se termină și mie contractul și nu pot să vorbesc mai multe. Nu pot să spun nici că plec, nici că nu plec.

Nici nu știu care e situația… dacă nu știu care e situația la club, nu pot să spun ceva. Deocamdată, sunt în vacanță și mai aștept. Mai aștept până la finalul contractului și vom vedea atunci ce se va întâmpla.

Până acum, nu am avut nicio discuție cu conducerea. Pe 30 iunie îmi expiră contractul. Mai e foarte puțin timp, dar vom vedea. Sunt în vacanță și n-am mai luat legătura cu nimeni. Cum am plecat, tot așa sunt lucrurile, adică nu s-a schimbat nimic”, a mai spus Daniel Oprița pentru ProSport.

Foto: George Flușter / Mediafax Foto

Cosmin OLTEANU 27 May. 2026, 15:44 Liga 2
Pe aceeași temă