Dacă ar trebui să rezumăm într-un singur cuvânt o viață care bate orice scenariu de film de la Hollywood, pentru atacantul Azdren Llullaku, cuvântul de ordine este unul singur: norocos.
Astăzi, pasionații fotbalului din eșaloanele inferioare îl văd înscriind pentru SCM Zalău în Liga 3, însă puțini dintre cei din tribune știu că omul din fața lor a privit moartea în ochi de mai multe ori înainte de a deveni golgheter în Superligă.
Născut în Kosovo, Azdren Llullaku a simțit gustul dur al dramelor de la o vârstă fragedă. La 10 ani, exploziile războiului din fosta Iugoslavie l-au obligat să fugă în lume alături de mamă și de fratele său mai mare. Au urmat ore în șir de mers pe jos prin zăpadă și viscol, până în Muntenegru, apoi o scurtă oprire în Albania. Miza supremă era Italia.
Superscore, singura aplicație cu statistici complete pentru Liga 3. Instalează acum!
„Mama a riscat totul. Am venit cu o barcă din Albania până în Italia. Atunci era foarte complicat cu mafia, făceau orice pentru bani. De multe ori aruncau oamenii în mare de frică să nu-i prindă poliția. Cu o seară înainte de plecarea noastră, o barcă plină a plecat spre Italia. Nouă ne-au spus să așteptăm până a doua zi. Barca s-a scufundat și toți cei de la bord au murit. Am avut noroc, Dumnezeu a fost cu noi”, își amintește Azdren Llullaku.
Viața în Italia nu a fost deloc o vacanță. Pentru a-și ajuta mama singură, care muncea din greu pentru a plăti chiria, Azdren Llullaku a trebuit să se maturizeze înainte de vreme. În weekenduri și în vacanțe, programul său era unul cu muncă de la 9 dimineața până la 12 noaptea, iar a doua zi o lua de la capăt la școală, unde de multe ori adormea pe bănci la primele ore din cauza extenuării.
Deși era extrem de talentat, statutul de extra-comunitar i-a blocat complet ascensiunea în ligile profesioniste din Italia, fiind legat de eșaloanele de amatori. Însă, când totul părea blocat, a apărut… norocul numit România.
După experiențe în Kazahstan și Belarus, Azdren Llullaku s-a întors mereu acolo unde s-a simțit cel mai respectat. România nu mai este pentru el o destinație temporară, este locul în care și-a găsit soția, unde i s-a născut copilul și unde vrea să se stabilească definitiv după ce va pune ghetele în cui.
Ajuns la 38 de ani, fotbalistul refuză să rostească cuvântul „retragere”. S-a alăturat celor de la SCM Zalău pentru seriozitatea oamenilor de acolo și continuă să alerge după mingea cu care dormea în pat în copilărie, în Kosovo.