Erik Lincar începe să contureze lotul pentru sezonul următor de Liga 2, iar în acest moment se gândește, se pare, la jucătorii de care nu mai are nevoie, despre care consideră că nu pot ajuta echipa FC Bihor în întrecerea 2026-2027.
Conform presei locale, sunt câteva nume care s-au despărțit de FC Bihor, pe lângă Rareș Enceanu, după cum a anunțat Liga2.ro zilele trecute.
În urmă cu o săptămână, FC Bihor Oradea a transmis că a intrat în vacanța de vară. După ce a fost anunțată de Federația Română de Fotbal că nu îndeplinește criteriile pentru obținerea licenței de SuperLiga și, implicit, nu va mai juca barajul pentru promovare, clubul a comunicat apoi că a avut loc ultimul antrenament.
Orădenii s-au mai antrenat și în primele trei zile ale săptămânii trecute, sperând că, poate, vor primi ”o derogare” și vor putea evolua în SuperLiga dacă s-ar fi impus în baraj.
FC Bihor a rămas pe dinafară, iar locul ei în barajul pentru promovarea în SuperLiga Româneii a fost luat de ultima clasată în play-off-ul Ligii 2, Chindia Târgoviște.

Cu siguranță, vor urma și primele mișcări de trupe la Oradea. Momentan, pe surse, se pare că Ioan Hora și-a dat acordul să continue la FC Bihor și pentru sezonul următor.
În dreptul plecărilor, conform Bihor Online, sunt, pe lângă Rareș Enceanu, și Paul Henri Moussinga (28 de ani, mijlocaș central camerunez, venit în iarnă la FC Bihor, 22 de meciuri în Liga 2), Adrian Iancu (19 ani, fundaș dreapta, venit la începutul anului trecut, 19 meciuri în acest sezon de Liga 2) și Denis Sala (20 de ani, mijlocaș ofensiv, venit în februarie 2026, un meci în Liga 2) la finalul înțelegerilor cu clubul din Oradea.
Referitor la situațiile ultimilor doi, aceștia se vor întoarce la formațiile de la care au fost împrumutați, la Concordia Chiajna, respectiv Lotus Băile Felix.

Momentan, Erik Lincar îl trece cu semnul întrebării pe Bogdan Vătăjelu, care a anunțat că semnează prelungirea cu FC Bihor doar dacă nu găsește o înțelegere în afara României sau în SuperLiga.
Sursa citată notează și faptul că Dan Panait ar putea pleca și el de la FC Bihor, mai ales că Erik Lincar nu prea l-a utilizat. Fundașul stânga în vârstă de 29 de ani a adunat doar opt meciuri în Liga 2 în acest sezon, toate fiind bifate în întrecerea regulară.
Foto: FC Bihor Oradea și Andrei Apolzan (Sport Pictures)