Prima partidă din barajul de menținere-promovare în SuperLiga României este cea dintre Chindia Târgoviște și Farul Constanța, care va avea loc sâmbătă, 23 mai, de la ora 17:30.
Meciul face parte din manșa tur a dublei, iar echipa de la malul mării este favorită pe hârtie. Cu toate acestea, antrenorul Flavius Stoican este convins că duelul nu va fi ușor, deși Chindia a terminat pe locul 6, ultimul, în play-off-ul Ligii 2.
Formația din Târgoviște nu trebuia să fie parte din meciurile de baraj, dar a beneficiat de faptul că FC Bihor Oradea nu a primit licența pentru SuperLiga României și astfel a fost trimisă ea în dubla cu Farul.
Antrenorul Flavius Stoican a dus Farul Constanța la un pas de retrogradarea în Liga 2 după eșecul din ultima rundă a play-out-ului de primă divizie, de acasă, cu Metaloglobus, scor 0-1. La finalul meciului a încercat să apeleze la psihologie fină în privința elevilor săi.
”Principalul” ”marinarilor” a condus echipa în cinci meciuri până acum, bilanțul fiind unul modest: două remize și trei eșecuri! Constănțenii vor juca, așadar, barajul de supraviețuire cu Chindia Târgoviște astfel.

Flavius Stoican nu a reușit să o scape pe Farul de baraj, deși îi era suficient un punct în meciul de pe teren propriu cu retrogradata Metaloglobus. La final și-a ironizat jucătorii, cărora l-a transmis să nu se mai creadă zmei, pentru că nu sunt.
Adus în locul lui Ianis Zicu, Stoican nu a reușit mult doritul șoc la echipă, ba dimpotrivă, Farul s-a afundat și mai mult în subsolul clasamentului. Două remize și trei eșecuri au dus formația de la malul mării în barajul de supraviețuire.
Înaintea turului de la Târgoviște, Stoican a precizat că vrea neapărat victoria, deși returul va avea loc pe terenul Farului și acest lucru ar aduce, teoretic, un plus. Antrenorul a remarcat și două reveniri importante în lot, ale lui Ionuț Vînă și Victor Dican.
Vînă nu a jucat în ultimele două meciuri din play-out, iar Dican a ratat meciul cu Metaloglobus din cauza unei suspendări.
”Trebuie să fim focusați și să fim conștienți de importanța partidei. Chindia Târgoviște este o echipă foarte bună, care are în componență jucători care au trecut în Superligă. În ceea ce privește evoluția noastră, sper să avem șansă, iar acum sper să spargem și noi gheața.
Am o liniște pentru că revin jucători importanți. Ionuț Vînă, care a lipsit și s-a resimțit în ultimele meciuri, va reveni. Victor Dican revine și el, dar încă nu știam dacă va putea și Cristian Ganea. Faptul că acești doi jucători revin mă liniștește foarte mult.
Sper să obținem o un rezultat bun încă din primul meci. Este și un avantaj că jucăm returul acasă, dar e foarte important ce facem și în deplasare. Vreau să abordăm la victorie meciul de la Târgoviște. Vreau să marcăm din ocaziile create și să nu ne mai facem viața grea
Farul este favorită pe hârtie. Însă, pe teren, fotbalul ne-a pedepsit în ultimele meciuri. Am avut unele momente de superficialitate, dar în aceste două meciuri trebuie să schimbăm în acest lucru. Totuși, suntem o echipă care vine din Liga 1.
Amărăciune există în rândul tuturor, dar cel mai important la final, când tragi linie, să rămânem în Superliga”, a spus Flavius Stoican în cadrul conferinței de presă premergătoare întâlnirii cu Chindia.

Conducerea este alături de echipa Farului chiar dacă ultimele meciuri din play-out-ul de Liga 2 au arătat rău! Flavius Stoican a declarat că Gheorghe Popescu a ținut să îi încurajeze pe jucători, dar antrenorul a dorit să le transmită un mesaj și fanilor, care sunt foarte supărați pe ce se întâmplă în acest moment la Farul.
A precizat că în astfel de momente toți trebuie să se strângă în jurul obiectivului, de a se salva de la retrogradarea în Liga 2.
”Gică Popescu a spus să dăm uitării meciului cu Metaloglobus, iar noi trebuie să ne concentrăm pe cele două meciuri care urmează. Să fim conectați că putem bate o echipă de liga a doua, dar să nu fim superficiali. Toți suntem vinovați pentru ceea s-a întâmplat . Nu doar jucătorii, că ei își doresc să câștige. Staff-ul, în frunte cu mine, suntem vinovați toți.
Fanii așteaptă să facem un meci bun acolo, sunt. Interesul e ca Farul să rămână în Liga 1. Criticile sunt normale, mai ales atunci când jocul nu a fost unul plăcut. Avem în echipă jucători care au luat campionatul, care au cochetat cu echipa națională, care au avut evoluții bune. Trebuie să se concentreze pentru a obține un rezultat bun.
Fotbalul îți dă exact cât îi dai. O dăm foarte mult pe faptul că am avut mult ghinion, iar eu cred că trebuie să avem și un pic de șansă”, a mai spus Stoican.
Foto principal: Sorin Danielciuc / Sport Pictures
Foto text și video: Farul Constanța