Corvinul Hunedoara își va disputa meciurile de pe teren propriu, din prima ligă, la Arad, pe stadionul ”Francisc Neuman”, informează nou-promovata din Liga 2.
Cum stadionul din Petroșani, inclus în procesul de licențiere, unde se dorea mutarea în urma promovării în prima ligă, este departe de a fi adus cât mai rapid la standardele cerute pentru acest nivel competițional, reprezentanții Corvinului au făcut solicitări către Sibiu, Târgu Jiu și Arad. Cei de la Sibiu au refuzat, Târgu Jiu s-a arătat deschisă la propunere, însă alegerea finală a fost Arad, pentru un stadion unde deja se dispută de mai mulți ani partide din prima ligă.
Așa cum Liga2.ro a scris cu mai mult timp în urmă, Corvinul nu poate juca prea curând la Petroșani, pe stadionul ”Petre Libardi”, fiindcă acesta are nevoie să fie adus la un standard minim pentru nivelul primei ligi, iar modernizarea din bani publici, de la primărie și Consiliul Județean Hunedoara, presupune birocrație și mult timp pierdut.
În aceste condiții, chiar dacă săptămâna trecută a avut loc o întâlnire la arena de la Petroșani, în care primarii Tiberiu Iacob Ridzi și Dan Bobouțanu au oferit declarații optimiste, între timp, edilul din Hunedoara a mers la Arad și a bătut palma cu omologul său. Astfel, până când arena din Valea Jiului va fi modernizată pentru a găzdui partidele Corvinului, campioana Ligii 2 din acest sezon își va disputa partidele de acasă pe stadionul ”Francisc Neuman”, casa clubului UTA.
Anunțul a fost făcut de Corvinul, marți după-amiază.
”Clubul nostru anunță că meciurile considerate pe teren propriu din sezonul viitor al Superligii se vor disputa pe stadionul „Francisc Neuman” din Arad.
Decizia a fost luată în contextul în care lucrările necesare pentru omologarea și modernizarea stadionului „Petre Libardi” din Petroșani nu au putut fi demarate la timp, astfel încât arena să fie pregătită pentru startul noului sezon competițional.
Clubul nostru le mulțumește autorităților locale din Arad pentru deschidere și sprijin, precum și tuturor suporterilor care vor fi alături de echipă în această nouă provocare.
Suntem convinși că vom avea și sprijinul fanilor arădeni și că ne vom simți ca acasă pe arena din Calea Aurel Vlaicu.
Hai, Corvinu’!”
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a fost prezent la întâlnirea în cadrul căreia s-a semnat contractul de închiriere a arenei din Arad cu Corvinul.
Acordul este valabil pentru un an, însă hunedorenii speră să ajungă mai rapid să evolueze acasă la Petroșani.
”Ținând cont de faptul că bugetele administrațiilor locale și județene au fost votate foarte târziu, din motivele pe care le știe deja toată lumea, nici investiția de la stadionul “Petre Libardi” din Petroșani – pe care o suportă Consiliul Județean – nu a putut fi demarată la timp. În aceste condiții, Primăria municipiului Hunedoara, ca membru fondator al clubului, a luat legătura cu mai multe administrații locale pentru închirierea unei arene care să ne găzduiască până ce lucrările de la Petroșani vor fi finalizate.
Am găsit înțelegere la administrația locală din Arad, și pe această cale chiar vreau să îi mulțumesc primarului Călin Bibarț pentru promptitudine, astfel că ne vom disputa jocurile considerate pe teren propriu pe frumoasa arenă “Francisc Neuman”! Am semnat un contract valabil pe un an, dar, desigur, dacă lucrările de modernizare ale stadionului din Petroșani vor fi gata mai repede, ne vom muta acolo.
Cred cu tărie că este cea mai bună soluție în acest moment, având în vedere și relația specială pe care o au galeriile celor două cluburi – care sunt și înfrățite – și sper că această mutare să fie benefică, la primul sezon la startul căruia se află echipa noastră, după mai bine de trei decenii”, a declarat Bobouțanu.
Și președintele clubului Corvinul, Sorin Cimpoca, a vorbit despre disputarea jocurilor de acasă la Arad. Acesta a vorbit și despre suporterii echipei hunedorene, cărora nu le va fi ușor cu aceste deplasări.
”Știm că pentru suporteri nu va fi ușor să fie departe de casă, însă avem convingerea că spiritul Corvinului va merge oriunde joacă această echipă. Intrăm într-un sezon istoric, iar unitatea dintre echipă, club și suporteri va conta mai mult ca oricând. Ne dorim ca fiecare meci de la Arad să fie o demonstrație de pasiune și apartenență pentru culorile alb-albastre”, a spus Cimpoca.
Foto: Andrei Apolzan (Sport Pictures), Corvinul Hunedoara și Călin Mnerie