Federația Română de Fotbal a așteptat fluierul final al celor patru jocuri programate luni seară, 18 mai 2026, în ultima etapă a play-out-ului din SuperLigă, în urma cărora s-a stabilit clasamentul final, pentru a transmite rezultatul procesului de licențiere pentru sezonul 2026-2027.
Din Liga 2 au obținut licența Corvinul Hunedoara și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, direct promovate, FC Voluntari și Chindia Târgoviște, care vor juca în barajele de promovare.
Nu au obținut licența FC Bihor Oradea și Steaua București, despre ultima știindu-se clar că nu are drept de promovare, dar nici Unirea Slobozia, una dintre cele două retrogradate direct din prima ligă.
Dintre echipele care au evoluat în prima ligă în sezonul actual, 2025/26, doar Unirea Slobozia nu a primit licența. Trupa ialomițeană oricum a retrogradat în Liga 2, astfel că nu mai avea nevoie neapărat de această licență, în condițiile date.
Fără licență de primă ligă luată, Unirea Slobozia trebuie să aplice pentru a obține certificarea de Liga 2, pentru a putea evolua în eșalonul secund în ediția 2026/27.
În schimb, Metaloglobus, retrogradată și ea din prima ligă, a obținut licența pentru noua ediție de SuperLigă și nu mai are nevoie de certificarea pentru Liga 2, în condițiile în care procesul de licențiere este superior față de cel de certificare.
Din Liga 2, promovatele direct Corvinul Hunedoara (locul 1) și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe (locul 2) vor putea evolua în SuperLigă în noul sezon, în condițiile în care și-au obținut licența.
Și FC Voluntari (locul 3) a primit-o, dar și Chindia Târgovite (locul 6), ultima clasată în play-off-ul Ligii 2.
Steaua (locul 5) nu are drept de promovare, fiind club de drept public, iar FC Bihor (locul 4) nu a obținut licența, motiv pentru care nu va juca în baraj de promovare, așa cum îi permitea, sportiv, locul pe care a terminat. Nu va juca nici Steaua, ci Chindia, cea mai slabă formație din punct de vedere sportiv din play-off-ul Ligii 2, dar cu licența luată!
În aceste condiții, FC Voluntari (locul 3 în play-off-ul Ligii 2) joacă baraj de promovare/menținere în SuperLigă cu FC Hermannstadt (locul 8 în play-out-ul SuperLigii), în timp ce Chindia Târgoviște (locul 6 în play-off-ul Ligii 2) o va întâlni pe Farul Constanța (locul 7 în play-out-ul SuperLigii).
Ordinea de disputare a acestor manșe tur/retur va fi decisă de FRF, prin tragere la sorți, marți, 19 mai, de la ora 12:00, la Casa Fotbalului.
Meciurile tur vor avea loc în data de 23 mai 2026, în timp ce partidele retur se vor disputa în data de 31 mai. Programul poate suferi modificări, urmând să fie stabilit de FRF și deținătorii de drepturi TV.
”Referitor la procesul de licențiere în cazul cluburilor solicitante de licență de participare la Campionatul Național Liga I, pentru sezonul 2026-2027, Administrația de licențiere face următoarele precizări:
Comisia pentru acordarea licenței cluburilor a pronunțat hotărârile în data de 7 mai 2026. Conform RNCL&SF, ediția 2025, cluburile au putut face apel până la data de 11 mai 2026. Comisia de Apel a pronunțat hotărârile în data de 18 mai 2026.
Următoarele cluburi au primit licență pentru participarea la Campionatul Național Liga I, sezonul 2026 – 2027, ca urmare a constatării îndeplinirii cerințelor minime stabilite în Regulamentul național de licențiere a cluburilor și de sustenabilitate financiară, ediția 2025:
Asociația Club Sportiv F.C. Corvinul Hunedoara 1921
Asociaţia Club Sportiv Sepsi O.S.K. din Sfântu Gheorghe
Asociaţia Clubul Sportiv Campionii Fotbal Club Argeş
Asociaţia Clubul Sportiv Petrolul 52
Asociaţia Clubul Sportiv Suporter Club Oţelul Galaţi
Asociaţia Fotbal Club Botoşani
Asociaţia Fotbal Club Chindia Târgovişte
Asociaţia Fotbal Club Hermannstadt
Asociația Fotbal Club UTA Arad
Asociaţia Futball Klub Csikszereda
Asociaţia Sportivă Fotbal Club Universitatea Cluj
F.C.V. Farul Constanţa SA
Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA
Fotbal Club Metaloglobus București SA
Fotbal Club Rapid 1923 SA
Fotbal Club Voluntari SA
SC Dinamo 1948 SA
SC Fotbal Club FCSB SA
U Craiova 1948 Club Sportiv SA
În urma ultimelor meciuri disputate în play-out-ul SuperLigii și ținând cont de soluționarea procesului de licențiere pentru participarea în prima ligă, marți, 19 mai, cu începere de la ora 12:00, sediul FRF va găzdui tragerea la sorți pentru ordinea disputării jocurilor de baraj pentru menținerea/promovarea în L1.
Duelurile vor fi: FC Voluntari vs. Hermannstadt, respectiv Chindia Târgoviște vs. Farul Constanța.
Barajul se va disputa în dublă manșă, în 23 și 31 mai. Programul poate suferi modificări în funcție de opțiunile deținătorilor de drepturi.”
Foto: Jozsi Leczki / Mediafax Foto